Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

A luat foc Senatul

Am fost ieri în plenul Senatului pentru a susţine proiectul de lege propus de mine şi susţinut de colegii mei din Partidul Mişcarea Populară privind reducerea numărului de parlamentari la 300. A fost show. De la stânga la dreapta, senatorii au sărit ca arşi doar la auzul enunţării posibilităţii ca rândurile lor să se rărească. Fotoliile verzi din Senat sunt frumoase, comode, călduţe şi, de ce nu, profitabile. Gândul că ar trebui să se bată pentru doar jumătate dintre ele i-a înspăimântat la propriu.

Unul câte unul, senatorii au luat cu asalt microfoanele din sală pentru a-şi exprima indignarea, revolta, nemulţumirea, toate adăpostite, bineînţeles, sub umbrela „argumentelor logice elementare”. Au invocat Constituţia, au strigat în ajutor democraţia, şi-au amintit de valori şi principii de manual, doar doar îşi conving restul colegilor să păstreze intactă „înghesuiala” din Parlament.
Sigur că niciunul dintre „argumentele logice elementare” enunţate cu patos de la microfon n-a avut nici greutatea unui argument, şi nici logica unei logici, elementare sau complexe. Fiecare intervenţie a fost, de fapt, un strigăt de disperare. Patetic, penibil, îngrijorător.
Clasa politică de astăzi insistă să păstreze modele învechite, se împotriveşte unei reforme necesare, dar mai presus de toate, ignoră decizia cetăţenilor acestei ţări. Peste 7 milioane de români au cerut la Referendumul din 2009 un Legislativ cu 300 de parlamentari. Acestea sunt singurele voci pe care avem obligaţia să le ascultăm.
Dacă vor alege „argumentele logice elementare” sau voinţa românilor care i-a instalat în fotoliile verzi rămâne de văzut. Votul final în cazul acestei propuneri legislative se va da săptămâna viitoare, în plenul Senatului. Eu voi fi acolo să-i număr.

 

 

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.