Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Alina ION: La Spitalul Sfântul Sava, detectăm cu infraroșu venele pacienților, în vederea aplicării branulelor sau a recoltării sângelui pentru analize

Spitalul Sfântul Sava
detector vene

Spitalul Sfântul Sava din Pantelimon, Ilfov, este un spital construit de la zero, din fonduri private, specializat în recuperare medicală și îngrijiri paliative. Are 118 paturi avizate de Ministerul Sănătății, 18 fiind dotate cu monitoare specifice secțiilor ATI, cu ajutorul cărora se monitorizează non stop funcțiile vitale ale pacienților. Astfel, aici pot fi internați pacienții care au suferit intervenții chirurgicale, la 48 de ore după operație, fără risc de infectare cu nosocomiale. Toate saloanele spitalului sunt conectate la instalația de oxigen medicinal și sunt supravegheate video din camerele de gardă, așa încât, în orice moment, asistenții și medicii să intervină în cazul în care un pacient are nevoie de ajutor.

Construit după toate standardele europene, cu circuite specifice pentru evitarea răspândirii virusurilor și bacteriilor, Spitalul Sfântul Sava nu are probleme cu infecțiile nosocomiale, regimul de internare fiind unul foarte strict. Managerul Spitalului Sfântul Sava, Alina Ion, spune că evitarea infectării cu virusuri și bacterii este destul de simplă, dacă se respectă strict regulile de igienă și de contact cu exteriorul.

”În Spitalul Sfântul Sava, pacienții sunt internați în condiții stricte, cu analize efectuate la venirea în spital și fără produse de îmbrăcăminte sau de igienă aduse de acasă. Le punem la dispoziție haine pentru spital noi, dezinfectate, precum și toate produsele de îngrijire de care au nevoie pe durata internării. Accesul persoanelor străine în spital nu este permis decât în situații speciale, și într-un mod strict controlat. După fiecare externare, totul se igienizează și se dezinfectează, inclusiv patul în care a stat un pacient. Suntem foarte stricți în privința produselor de curățenie și dezinfectare, nu facem niciun fel de compromis. La noi, nu miroase a clor, nu miroase nici a spital, dar totul strălucește de curățenie. Aceasta este o dovadă a respectului nostru suprem pentru pacienți: să fie în siguranță, cât timp sunt în grija noastră”.

Același deziderat conduce și în privința echipamentelor medicale. ”Suntem deosebit de preocupați ca pacienții noștri să beneficieze de cele mai noi descoperiri ale științei medicale în materie de recuperare medicală și îngrjiri paliative, așa încât recuperarea lor să fie cât mai rapidă și ușoară, fără suferință. Pe lângă echipa numeroasă de specialiști în kinetoterapie și fizioterapie pe care o avem, cu cele mai bune rezultate dovedite în recuperare medicală, la Spitalul Sfântul Sava aducem, de multe ori, în premieră pentru România, echipamente medicale de ultimă generație. Spre exemplu, avem echipamente precum Bioness, care nu se mai găsesc decât într-un alt singur spital din țara noastră, care ajută la recuperarea timpurie și rapidă a pacienților care au pierdut funcționalitatea mâinii în urma unui accident vasular cerebral. Acest echipament se folosește încă de pe patul ATI, la 48 de ore după intervenția chirurgicală post AVC, fără să presupună niciun fel de efort fizic din partea pacientului. Creierul însă reînvață, cu ajutorul Bioness, să dea comenzi pentru funcționalitatea mâinii, chiar dacă în timpul AVC, celulele nervoase care știau să facă acest lucru au fost distruse.”, explică managerul Alina Ion.

content-image

În spitale în care sunt tratați pacienți vârstnici sau cu boli grave ori incurabile, o problemă majoră o reprezintă perfuziile. Vasele de sânge ale pacienților sunt suprasolicitate, se sparg ușor, iar asistenții întâmpină, adesea, dificultăți în găsirea venelor pentru efectuarea analizelor sau a tratamentului. ”Pentru a evita suferința pacienților noștri, am adus în Spitalul Sfântul Sava un echipament inovativ, pentru detectarea venelor cu ajutorul undelor infraroșii. Aparatul indică adâncimea la care se găsește vena sub piele, precum și dimensiunea venei. Astfel, asistenții găsesc rapid și cu precizie cele mai bune vase de sânge pentru introducerea branulelor sau a recoltării sângelui pentru analize, fără ca pacienții să mai fie supuși traumelor prin înțepare repetată. Acest echipament poate părea lipsit de importanță, însă oricine a avut un membru al familiei cu vene subțiri, greu de detectat, știe câtă suferință implică din partea pacientului. Noi reușim, iată, să evităm aceste traume. Este un element definitoriu al Spitalului Sfântul Sava: fără suferință, pentru recuperarea cât mai rapidă a pacienților”, spune Alina Ion, manager al Spitalului Sfântul Sava.

content-image

Psiholog de profesie, Alina Ion este preocupată ca șederea pacienților în spital să fie cât mai puțin traumatizantă, așa încât psihicul să ajute la recuperarea fizică: ”Nu poți lupta cu o boală, dacă nu ești puternic psihic. Altfel, boala învinge. Noi luptăm împreună cu pacienții noștri și, din fericire, avem multe victorii.”

content-image

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.