IMPORTANT! INFORMAȚII DESPRE ACTIVITATEA CA MUNCITOR SEZONIER ÎN GERMANIA
Referitor la încheierea contractelor de muncă cu firmele angajatoare în aeroport:
1. În situația în care contractele de muncă au fost încheiate direct cu angajatorul (firmă germană) acestea trebuie încheiate înainte de începerea lucrului .
2. În situația în care lucrătorii sezonieri români au fost plasați pe piața muncii din Germania de către o firmă – agent de plasare a forței de muncă - trebuie respectate prevederile legii 156/2000 republicată. Firma de plasare a forței de muncă din România trebuie să încheie cu angajatorii germani contracte care conțin oferte ferme de locuri de muncă. Aceste oferte sunt prezentate cetățenilor români care doresc să lucreze în Germania, alături de toate detaliile prevăzute în art. 9 al legii mai sus menționate. Agentul de plasare a forței de muncă are obligația de a asigura încheierea contractelor de muncă între angajați și angajatori atât în limba germană cât și în limba română – înainte de plecarea lucrătorului din România (art. 10 din legea 156/2000).
Referitor la perioada de preaviz de în cazul concedierii de 1 zi:
Regula generală, conform normelor de drept german, este de 14 zile perioadă de preaviz. Există o lege specială, complexă - Legea privind protecţia în caz de demisie (Kündigungsschutzgesetz - KSchG). În situația în care lucrătorul român este concediat având 1 zi de preaviz, acesta trebuie să se adreseze instanțelor pentru dreptul muncii (Arbeitsgericht) deoarece i-au fost încălcate drepturile. Acestea sunt competente in rezolvarea conflictelor de munca. Demersurile în cadrul instanței de judecată pentru dreptul muncii sunt gratuite, în urma discuțiilor purtate la moment depunerii cererii este posibil ca, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, lucrătorul primește un avocat și un traducător din oficiu (gratuit).
Orele de muncă suplimentare
În general, angajatorul german are dreptul de a solicita efectuare de ore suplimentare angajatului existând opțiunea ca acestea să fie plătite sau alocarea unui număr de ore libere egal cu orele suplimentare efectuate. Detalii legate de programul de muncă al lucrătorilor în Germania pot fi consulate în Legea privind timpul de lucru (Arbeitszeitgesetz)
Referitor la posibilitatea ca angajatului să îi fie schimbat domeniul de activitate cât și locul unde își desfășoară activitatea
Contractul de muncă încheiat cu un angajator nu poate fi transferat unui alt angajator. Norma legislativă (Beschäftigungsverordnung) reglementează și domeniile în care pot fi angajați lucrătorii sezonieri (agricultură, horticultură, viticultură, HoReCa, prelucrare brută a lemnului).
Lucrătorii sezonieri au un statut specific, legislație specifică foarte complexă. De exemplu: există anumite perioade de timp în care nu se plătesc asigurări sociale, taxe și impozite, este necesar formularul european A1 (prin acesta se face dovada faptului că lucrătorul are o activitate / statut în țara de origine unde este și plătitor de taxe și impozite iar activitatea din Germania este doar sezonieră).
Asigurarea medicală – norme valabile INAINTE de pandemia Covid-19.
Cetățeanul român care lucrează mai puțin de 71 de zile pe an în Germania, în agricultură de exemplu – ca lucrător necalificat este considerat lucrător sezonier. În teoria de specialitate – această muncă sezonieră este considerată ca fiind „adiacentă” unei ocupații principale (de exemplu: un liber-profesionist, pensionar, student, un angajat care are un contract de muncă suspendat pe o anumită perioadă, etc.). Astfel, cetățeanul român care vine sezonier în Germania este asigurat social în România și dovedește acest lucru printr-un certificat european A1. În primele 70 de zile este asigurat medical pe teritoriul Germaniei ca urmare a faptului că plătește asigurări sociale în România. Dacă lucrătorul nu are certificat A1 atunci ar trebui să își facă singur o asigurare medicală pentru perioada în care este în Germania. Angajatorul german are obligația de a-l asigura pe lucrătorul sezonier pentru accidentele de muncă.
Cetățeanul român care lucrează peste 70 de zile trebuie să fie înscris în sistemul de asigurări sociale german (beneficiază inclusiv de asigurare de sănătate).
Comentează