Analiza lui MRU: semnal de alarmă pentru Udrea și Băsescu

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 14-08-2014

Actualizat: 14-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

El susține că Elena Udrea și-a pregătit dintotdeauna candidatura la prezidențiale, dar trage un semnal de alarmă pentru Traian Băsescu, căruia îi transmite că va deconta nota de plată a ambițiilor Elenei Udrea. 

”Am spus că îmi e teamă că desemnarea lui Cristian Diaconescu pe poziția de prezidențiabil al PMP să nu îi fie fatală acestuia. Îl prețuiesc pe fostul consilier prezidențial, dar constat cu tristețe că am avut dreptate. A fost folosit pentru o pre-campanie a doamnei Elena Udrea care avea nevoie să fie chemată să îndrepte o situație dezastruoasă. Și iată cum ”externistul sadea”, pentru a cărui susținere a semnat însuși Traian Băsescu, devine o piatră de moară pentru PMP. În rolul de eroină luată, desigur, prin surprindere: Elena Udrea.


În urmă cu o lună, când am declarat că Elena Udrea aduce grave prejudicii Dreptei, că nu urmărește în niciun fel unificarea sau măcar colaborarea forțelor de dreapta, am fost acuzat de misoginism. Când am spus că Traian Băsescu va fi cel care va deconta nota de plată a doamnei Udrea, am fost catalogat drept fripturist și că m-am lepădat de Traian Băsescu. Așa că nu îmi rămâne decât să asist cu maximă curiozitate la procesul de alegere între Cristian Diaconescu și Elena Udrea.

Mai adaug și dezamăgirea Elenei Udrea în fața discursului lui Klaus Iohannis. Pentru domnia sa, domnul Iohannis e prea tăcut și face prea puțin spectacol. Cred că are perfectă dreptate aici și țin să precizez că pauzele lui Klaus Iohannis spun de zece ori mai mult decât discursul doamnei Udrea. România nu se salvează la televizor, așa cum cred Elena Udrea și Victor Ponta, deopotrivă. România nu funcționează după grila televiziunilor și dacă astăzi suntem în halul în care suntem este pentru că am avut o mulțime de politicieni care au crezut că se guvernează din studiourile de televiziune”, scrie Mihai Răzvan Ungureanu.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri