Artiștii au 'țepuit' Guvernul României în pandemie: 140 de persoane cercetate pentru fals în declarații, după ce au spus că au fost afectați de restricții

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 24-03-2021

Actualizat: 24-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: www.clasicradio.ro

Peste 140 de persoane din Dâmboviţa sunt cercetate de Poliţie pentru înşelăciune, fals şi fals în declaraţii, după ce au spus, deşi nu era adevărat, că activitatea artistică le-a fost afectată de pandemie şi au cerut indemnizaţii în baza unor documente falsificate, informează, miercuri, IGPR, informează Agerpres.

"Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţa, ca urmare a activităţilor de cercetare penală efectuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals şi fals în declaraţii, au pus în aplicare 149 de mandate de aducere. Persoanele, toate din judeţul Dâmboviţa, au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri", anunţă IGPR.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

Toţi cei cercetaţi au depus documente false pentru a obţine bani de la Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada noiembrie 2020 - ianuarie 2021, persoanele bănuite ar fi declarat în fals că, în contextul epidemiologic actual generat de răspândirea virusului Sars-CoV-2, activitatea artistică le-ar fi fost afectată şi ar fi folosit documente falsificate pentru a solicita şi primi indemnizaţii din partea Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială", precizează IGPR.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

Prejudiciul cauzat este estimat la 1,6 milioane de lei.

Poliţiştii, sub coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri