Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Au furat bani și din suferințele oamenilor. Cum a fost prins baronul de Constanța/ DOCUMENT

elicopter

Procurorii DNA arată, în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată preşedintele CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu în cel de-al VI-lea dosar, că ''majoritatea covârşitoare'' din cele 153 ore de zbor efectuate de elicopter, până la momentul rezilierii contractului cu SC Regional Air Services SRL, au reprezentat zboruri de antrenament ale piloţilor societăţii comerciale, achitate însă de la bugetul judeţean. 

Nicuşor Constantinescu este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în legătură cu achiziţionarea unui elicopter folosit la operaţiuni de salvare şi care ulterior, la 29 martie 2013, a fost pus la dispoziţia unei firme, schimbându-se astfel beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia aparatului de zbor respectiv. Pe această cale, şeful CJ a angajat, lichidat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 5 iulie 2013 - 30 octombrie 2014, din fondurile publice ale judeţului Constanţa, aproximativ 1,1 milioane lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului. 

În rechizitoriu, DNA arată că elementul material al infracţiunii a constat în îndeplinirea defectuoasă a mai multor acte de către Nicuşor Constantinescu, în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind operarea elicopterului medicalizat achiziţionat.

********

stiripesurse.ro vă prezintă rechizitoriul înaintat instanței de procurori:

1. În fapt,
La data de 29.03.2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de Președinte al Consiliului Județean Constanța, a atribuit în mod nelegal contractul de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncţional,  medicalizat EC 135 T2e/P2e”, „Servicii de transport ocazional” şi „Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor”, prin încălcarea celor stabilite în caietul de sarcini la capitolul 4, unde s-a stipulat că obiectul achiziţiei îl constituie: „Servicii de operare şi întreţinere a elicopterului medicalizat tip EC 135 T2e/P2e pentru efectuarea acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă”, la data de 01.07.2013, a pus elicopterul achiziţionat din fonduri publice în scopul eficientizării activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă din Judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria, la dispoziţia unei persoane juridice, de drept privat și cu scop lucrativ, care nu a fost niciodată parte semnatară a Acordului de parteneriat în baza căruia a fost obţinută finanţarea nerambursabilă şi achiziţionat elicopterul, schimbând beneficiarii direcţi ai investiţiei, precum şi destinaţia elicopterului achiziţionat prin proiectul „ Equipment to Save Our Lives – ESOL” și pe această cale a angajat, lichidat, ordonanţat şi plătit, în mod nelegal, în perioada 05.07.2013 – 30.10.2014, din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, suma de 1.082.031,62 lei reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreţinere şi operare a elicopterului achiziţionat în cadrul proiectului finanţat de Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România în baza Contractul de finanţare FEDR nr.44869/17.06.2011 şi Contractul de cofinanţare de la bugetul de stat nr. 46885/17.06.2011 şi Acordului de parteneriat încheiat între Consiliul Judeţean Constanţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa – ISU Dobrogea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Municipalitatea General Toshevo şi Municipalitatea Krushari, prin schimbarea destinaţiei elicopterului achiziţionat pentru efectuarea acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă şi punerea la dispoziţia operatorului aerian privat SC REGIONAL AIR SERVICES SRL.
La data de 25.09.2009, Consiliul Judeţean Constanţa a adoptat Hotărârea nr.282 privind aprobarea proiectului „Equipment to Save Our Lives – ESOL”, Memoriul Tehnic şi bugetul acestuia, elaborat în conformitate cu procedurile de accesare de fonduri europene alocate prin Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră pentru graniţa România Bulgaria, conform Anexei nr.1 – Bugetul Proiectului (vol.5, fila 181).
De asemenea, Consiliul Judeţean Constanţa a aprobat Memoriul Tehnic ataşat cererii de finanţare la secţiunea A.13 „Studii de fezabilitate/documente tehnice echivalente”, prevăzut în Anexa nr.2, care face parte integrantă din H.C.J. nr.282/2009 (vol.5, filele 197- 225).
În cuprinsul Raportului la proiectul de hotărâre privind ESOL au fost menţionate şi următoarele: „Proiectul se adresează protejării resurselor naturale, luându-se în considerare, ca resurse, sănătatea şi chiar viaţa populaţiei din zona transfrontalieră. Contribuind activ la reducerea timpului de răspuns în cazul unei situaţii de urgenţă, precum şi la îmbunătăţirea metodelor şi mijloacelor de intervenţie, la locul producerii unui accident, proiectul ajută la îmbunătăţirea managementului riscului, inclusiv în cazul unor dezastre naturale. Pe lângă prevenirea unor situaţii de dezastre naturale (printr-un sistem de alertare corespunzător) este important să existe şi un sistem de intervenţie bine pus la punct destinat remedierii unor astfel de situaţii.
Proiectul a fost identificat ca având activităţi eligibile în cadrul Axei prioritare 2 a programului Mediu „Utilizarea durabilă şi protejarea resurselor naturale şi a mediului şi promovarea  unui management eficient al riscului, în regiunea transfrontalieră”, Domeniul Major de Intervenţie 2.2 „Dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor comune de prevenire a dezastrelor naturale sau a celor tehnologice, inclusiv a celor tehnologice, inclusiv a serviciilor comune în situaţii de urgenţă”.
Consiliul Judeţean Constanţa este solicitant al asistenţei  nerambursabile şi Lider de Proiect, iar  calitatea  de  parteneri  în  proiect o  au: Inspectoratul pentru  Situaţii de Urgenţă Constanţa – ISU Dobrogea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Municipalitatea General Toshevo şi Municipalitatea Krushari. Printre achiziţiile principale propuse de Judeţul Constanţa prin Proiectul „ESOL” amintim achiziţia unui elicopter complet echipat, care va dispune de toate dotările necesare aşa cum sunt prevăzute în legislaţia internă, în vederea efectuării acţiunilor în caz de urgenţă.  Principalele activităţi ale proiectului sunt: conferinţa de presă privind lansarea proiectului, achiziţionarea de echipamente, constituirea centrului transfrontalier, susţinerea unor cursuri de instruire, simularea unei intervenţii – exerciţiu demonstrativ, elaborarea unor studii de fezabilitate, conferinţa de închidere /finală a proiectului şi auditarea finală” (vol.5, filele 183-184).
Conform Anexei nr.1 la H.C.J.C. nr. 282/25.09.2009, bugetul general al proiectului cuprinde cheltuieli totale în sumă de 5.999.388 euro, din care:
-         5.670.988 euro pentru Consiliul Judeţean Constanţa, în calitate de Leader de proiect;
-         83.250 euro pentru Municipalitatea General Toshevo, în calitate de Partenerul nr.2;
-         16.000 euro pentru Inspectoratul pentru  Situaţii de Urgenţă Constanţa – ISU Dobrogea, în calitate de Partenerul nr. 3;
-         203.250 euro pentru Municipalitatea Krushari, în calitate de Partenerul nr.4;
-         25.900 euro lei pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în calitate de Partenerul nr.5 (vol.5, filele 189-198).
Subiectul Memoriului Tehnic pentru Achiziții (anexa 2 la H.C.J. nr.282/2009) îl constituie bunurile care urmau să fie achiziţionate în cadrul proiectului pentru Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013, Axa prioritară Mediu, Domeniul Major de Intervenţie 2.2 – Dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor comune în vederea prevenirii dezastrelor naturale, inclusiv serviciile de răspuns în caz de urgenţă, cu titlul „ „Equipment to Save Our Lives – (Acronim „ESOL)”.
Conform specificațiilor proiectului, acesta a fost elaborat prin consultări succesive între parteneri, care au propus constituirea unui Centru Transfrontalier pentru Situaţii de urgenţă care să cumuleze forţele autorităţilor locale din zona de graniţă din Judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria, în vederea eficientizării activităţilor de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă. Cele trei autorităţi locale (Consiliul Judeţean Constanţa, Municipalitatea General Toshevo, Municipalitatea Krushari) se vor asocia cu două instituţii care fac parte din structura Serviciilor Mobile de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare – SMURD (Inspectoratul pentru  Situaţii de Urgenţă Constanţa – ISU Dobrogea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa) care vor oferi suport de specialitate în vederea asigurării funcţionalităţii Centrului.
În vederea realizării activităţilor din proiect s-a apreciat necesară achiziţionarea următoarelor bunuri: pentru Municipalitatea General Toshevo un vehicul auto utilitar cu caracteristicile tehnice necesare deplasării pe teren accidentat şi pe zăpadă, util în operaţiile de salvare, prin aceea că poate transporta persoane rănite direct peste câmp, sau prin zăpadă, evitând arterele de circulaţie aglomerate, pentru Municipalitatea Krushari un vehicul auto utilitar care va fi utilizat la deszăpezirea drumurilor astfel încât acestea să poată fi utilizate în permanenţă şi pe timp de iarnă iar pentru Consiliul Judeţean Constanţa un elicopter complet echipat, care va dispune de toate dotările necesare, aşa cum sunt prevăzute în legislaţia românească, în vederea efectuării acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă, un autoturism care va fi utilizat de către echipa de proiect în vederea menţinerii legăturii cu toţi partenerii, douăsprezece notebook-uri şi douăsprezece harduri externe cu sistem wireless, care vor fi utilizate de către membrii echipei de proiect pentru menţinerea unei comunicări permanente cu partenerii, o cameră digitală permanentă – cu care vor înregistra evenimentele comune derulate în cadrul proiectului şi hard-uri externe pentru stocarea datelor aferente (vol.5, filele 197-198).
Bunurile achiziţionate vor avea ca scop eficientizarea activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă din Judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria.
Tot în cuprinsul memoriului tehnic pentru achiziții s-a mai arătat că beneficiarii direcţi ai investiţiei erau Consiliul Judeţean Constanţa,   Inspectoratul pentru  Situaţii de Urgenţă Constanţa – ISU Dobrogea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Municipalitatea General Toshevo şi Municipalitatea Krushari, că activităţile de salvare în cazul instituţiilor de urgenţă implică instituţii publice care acoperă toate domeniile de intervenţie respective și că Centrul Operaţional Transfrontalier pentru Situaţii de Urgenţă (CESOC) reprezintă o structură comună româno – bulgară care se va realiza în urma semnării, de către factorii abilitaţi a unui protocol de colaborare şi care va fi coordonat de un Consiliul Director (vol.5, fila 198).
Memoriul tehnic pentru achiziții face trimiteri și la atribuțiile partenerilor în realizarea scopurilor proiectului.
În ceea ce privește atribuțiile Consiliului Județean Constanța se reține că, în conformitate cu prevederile art.25 alin.4 din Legea protecţiei civile nr.481 din acesta, f) gestionează, depozitează, întreţin şi asigură conservarea aparaturii şi a materialelor de protecţie civilă prin serviciile specializate din subordine”; g) asigură spaţiile necesare funcţionării inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă corespunzătoare, paza şi securitatea acestora şi a centrelor operaţionale, precum şi spaţiile pentru depozitarea materialelor de intervenţie”, dar și că potrivit art.11 din O.U.G. nr.21/2004, la nivelul judeţelor se constituie, sub conducerea prefecţilor, comitete judeţene pentru situaţii de urgenţă, din care fac parte, printre alții, președinții consiliilor județene.
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa avea, în cadrul proiectului, următoarele atribuţii: execută, cu forţe proprii sau în cooperare a operaţiunilor şi activităţilor de înştiinţare, avertizare, alarmare, alertare, recunoaştere, cercetare, evacuare, adăpostire, căutare, salvare, acordare de sprijin pentru supravieţuirea populaţiei afectate şi alte măsuri de protecţie a cetăţenilor, participă la identificarea resurselor pentru răspuns în situaţii de urgenţă şi ţin de evidenţa forţelor şi mijloacelor respective, asigurarea funcţionării Secretariatului Tehnic al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă în cazul apariţiei unor situaţii de risc, gestionează apelurile de urgenţă specifice şi aplicarea, la nevoie a planurilor de răspuns pentru situaţii de urgenţă coordonând forţele şi mijloacele participante la acţiunile de limitare şi înlăturare a dezastrelor şi/sau urmărilor atacului inamic.
În privința atribuțiilor Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa,   s-a menționat în cuprinsul memoriului tehnic că potrivit art.86 lit.t din Legea nr.95/2006, Serviciul mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD) – unitatea de intervenţie publică integrată, de importanţă strategică, fără personalitate juridică, având în structura sa echipe integrate de reanimare, specializate în acordarea asistenţei medicale şi tehnice de urgenţă, precum şi echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat, funcţionează în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, având ca operator aerian structurile de aviaţie ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, în colaborare cu spitalele judeţene, regionale şi cu autorităţile publice locale, dar și că potrivit art.91 din Legea nr.95/2006 asistenţa medicală publică de urgenţă în faza prespitalicească este asigurată de serviciile de ambulanţă judeţene şi de cel al municipiului Bucureşti, precum şi de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), aflate în structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, a autorităţilor publice locale şi a spitalelor judeţene şi regionale.
Cu privire la localizarea bunurilor achiziţionate, la pct.1.3 din Memoriul tehnic s-a arătat că bunurile achiziţionate vor fi localizate în cadrul sediilor instituţiilor partenere: Consiliul Judeţean Constanţa, Inspectoratul pentru  Situaţii de Urgenţă Constanţa – ISU Dobrogea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Municipalitatea General Toshevo şi Municipalitatea Krushari (vol.5, fila 202).
Raţionamentul şi justificarea proiectului a constat în aplicarea art.3 din Legea nr.95/2006, conform căruia: „protecţia sănătăţii publice constituie o obligaţie a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice” (vol.5 fila 207).
În acelaşi Memoriu tehnic a fost descris scopul pentru care se consideră necesară achiziţia  echipamentelor: „Statisticile din România indică un fenomen îngrijorător: numărul accidentelor rutiere însumează câteva mii, iar numărul deceselor depăşeşte 2000. Apare astfel necesitatea îmbunătăţirii sistemului de transport către unităţile spitaliceşti ceea ce va contribui la micşorarea timpului de răspuns în caz de urgenţe şi la ridicarea calităţii serviciilor de asistenţă medicală prespitalicească şi terapie intensivă.
În acest context, proiectul propune achiziţionarea de echipamente care să servească scopului descris mai sus:
1. un elicopter complet echipat care să răspundă cerinţelor de asigurare a următoarelor tipuri de intervenţii: asistenţa medicală prespitalicească (resuscitare, prim ajutor), terapie intensivă;
2. un vehicul care are capacitatea de a transporta bolnavii pe teren accidentat şi în orice condiţii meteo;
3. un vehicul de intervenţie necesar în vederea eliberării arterelor rutiere astfel încât ambulanţele să poată avea acces.
Toate aceste echipamente vor contribui la:
-         asigurarea asistenţei medicale pe timpul iernii în zonele greu accesibile;
-         asigurarea asistenţei medicale de urgenţă şi transportul pacienţilor cu afecţiuni grave de pe platformele marine aflate în largul Mării Negre;
-         asigurarea asistenţei medicale de urgenţă în zonele izolate cum ar fi Delta Dunării;
-         asigurarea operativităţii echipajelor de intervenţie în cazul urgenţelor majore, prin micşorarea timpului de răspuns, în sezonul estival, pe timp de iarnă;
-         transportul de urgenţă al bolnavilor la unităţi medicale specializate îndepărtate;
-         transportul, pe timp de iarnă, al bolnavilor cronici (ex. cu dializă), sau al gravidelor.
Prin  iniţierea  cooperării  transfrontaliere în  domeniul intervenţiei în caz de situaţii de urgenţă proiectul vine în întâmpinarea Directivei privind modul de aplicare a drepturilor pacienţilor în cadrul Regiunii Transfrontaliere în domeniul sănătăţii, propusă la 02.07.2008 de către Parlamentul şi Comisia Europeană, care promovează un tratament egal al pacienţilor indiferent de ţara căreia îi aparţin.
Prin îmbunătăţirea modalităţilor de intervenţie în caz de urgenţă se realizează în ultima instanţă îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei şi, implicit, dezvoltarea durabilă a regiunii.
Structura de cooperare va contribui la eficientizarea activităţii de salvare în Regiunea Transfrontalieră şi va avea ca rezultat creşterea încrederii populaţiei în instituţiile publice” (vol.5, fila 208).
La capitolul „Evaluarea necesităţilor”, subcapitolele „Obiectivele investiţiei” şi „Rezultate/beneficii aşteptate, incluzând indicatori de performanţă verificabili, împreună cu valorile lor de referinţă curente şi estimate” din acelaşi Memoriu tehnic, aprobat de Consiliul Judeţean Constanţa, s-a mai arătat că:
„Proiectul analizat vizează promovarea cooperării în domeniul intervenţiei în caz de situaţii de urgenţă în Regiunea Transfrontalieră, în vederea asigurării unei dezvoltări durabile şi creşterii nivelului de trai al populaţiei.
Prin proiectul PHARE CBC 2005 România – Bulgaria „Food Risk reduction by Development of ICT in the Cross Border Region” s-a iniţiat o structură de comunicare între autorităţi locale din Regiunea Transfrontalieră. această structură va fi extinsă prin includerea a încă două autorităţi locale, municipalităţile Krushari şi General Toshevo, precum şi a Spitalului Clinic Judeţean  de Urgenţă Constanţa şi a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” şi va sta la baza creării Crossborder Emergency Situation Operational Center – CESOC. Un alt obiectiv al proiectului va fi îmbunătăţirea modalităţii de răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă. Este cunoscut faptul că au fost numeroase situaţii în care, nu s-a putut interveni în vederea salvării unor accidentaţi din cauze cum ar fi: ambuteiaje pe drumurile de acces, drumurile înzăpezite, lipsa mijloacelor medicale de resuscitare, lipsa mijloacelor de transport rapide. Proiectul propune achiziţionarea unor mijloace de transport rapide, complet echipate care să fie eficiente în acţiuni de salvare.
Prin achiziţionarea şi utilizarea unor echipamente performante, proiectul pune la dispoziţie mijloace moderne de intervenţie. Pe lângă funcţia de transport rapid, elicopterul dispune de personal calificat care va acţiona cu promptitudine şi profesionalism, acordând primul ajutor sau terapie intensivă”.
În baza documentaţiei tehnice aprobate prin H.C.J.C. nr.282/25.09.2009, a fost întocmită Cererea de finanţare pentru implementarea proiectul ESOL cod MIS ETC 141 de către cei 5 (cinci)  parteneri: Consiliul Judeţean Constanţa, în calitate de Lider de proiect, Municipalitatea Krushari, în calitate de Partenerul nr.2, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa – ISU Dobrogea, în calitate de Partenerul nr. 3, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în calitate de Partenerul nr.4, Municipalitatea General Toshevo, în calitate de Partenerul nr.5 (vol.5, filele 5-104).
La data de 17.06.2011 au fost semnate şi înregistrate la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, următoarele documente privind implementarea proiectului „Equipment to Save Our lives”: contractul de finanţare nr. 46.879/17.06.2011, contractul de cofinanţare nr.46885/17.06.2011, ambele încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi  Consiliul Judeţean Constanţa și acordul de parteneriat, semnat între cei cinci  parteneri implicaţi în proiect (vol.5, filele 105-180).
Contractul de finanţare nr.46879/17.06.2011 şi contractul de cofinanţare nr.46885/17.06.2011, ambele  încheiate  între  Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013 şi Consiliul Judeţean Constanţa, în calitate de lider de parteneriat, au avut ca obiect acordarea finanţării FEDR – 84,82% şi cofinanţarea de la bugetul de stat – 13%, din totalul  de  5.999.378,00 euro (vol.5, filele 105-119, 120-135).
Acordul  de parteneriat care a stat la baza încheierii ambelor contracte de finanţare nerambursabilă, respectiv contractul de finanţare din FEDR nr.  46879/17.06.2011 şi contractul de cofinanţare de la bugetul de stat nr. 46885/17.06.2011, a fost  încheiat între liderul de parteneriat, Consiliul Judeţean Constanţa, reprezentat de inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel și partenerii din cadrul proiectului „Equipment to Save Our lives”, enumerați mai sus (vol.5, filele 136-168).
Din cuprinsul acordului de parteneriat, rezultă că valoarea totală eligibilă a proiectului este de 5.999.378,00 lei (finanţare nerambursabilă şi contribuţia partenerilor) din care 5.670.978,00 lei, contribuția Consiliului Județean Constanța, în calitate de lider de parteneriat, 83.250 euro, contribuția Municipalității Krushari, în calitate de partener nr. 2, 16.000 euro, contribuția Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, în calitate de partener nr. 3 25.900 euro, contribuția Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în calitate de partener nr. 4 și 23.250 euro, contribuția Municipalității General Toshevo, în calitate de partener nr. 5.
Cu adresa nr. 23028/16.12.2014, Serviciul Achiziţii din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa a transmis către Direcţia Generală de Proiecte, din cadrul aceleiaşi instituţii, documentaţia întocmită pentru atribuirea contractului de furnizare„elicopter multifuncţional din gama 2.700 – 3.175 kg, medicalizat”, în cadrul proiectului „Equipment to Save Our lives” (vol.5, filele 238-239).
Prin Dispoziţia nr.31/28.01.2011 a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, a fost aprobată modificarea şi completarea echipei de implementare a  proiectului „Equipment to Save Our lives”,începând cu data de 01.01.2011, coordonatorul echipei de implementare a proiectului fiind Shhaideh Sevil, în calitate de director general al Direcţiei Generale de Proiecte, iar manager de proiect Răgălie Dănuţ, în calitate de inspector în cadrul Direcţiei Generale de Proiecte (vol.5, fila 240).
La data de 27.06.2012, a fost aprobat Referatul de necesitate şi oportunitate nr.11275/27.06.2012 privind demararea procedurii de achiziţie publică pentru achiziţionarea unui elicopter complet echipat, la valoarea estimată fără TVA, de 4.222.580,65 euro, respectiv 18.864.379,05 lei şi o valoarea estimată inclusiv TVA de 5.236.000 euro, respectiv 23.391.830 lei, achiziţia fiind efectuată în cadrul proiectului „Equipment to Save Our lives” (vol.5, filele 248-249).
Prin Nota justificativă privind estimarea valorii contractului de achiziţie nr.11485/29.06.2012 a fost aprobată valoarea estimată pentru furnizarea unui elicopter multifuncţional din gama 2.700 – 3.175 kg, la suma de 4.222.580,65 euro, respectiv 18.864.379,05 lei, fără TVA (vol.5, fila 276).
În cuprinsul acestei note se menţionează faptul că, în conformitate cu prevederile art. 25 şi 26 din O.U.G. nr.34/2006 privind achiziţiile publice această valoare corespunde preţurilor actuale din piaţă şi faptul că în valoarea estimată au fost incluse şi serviciile de instruire, care reprezintă servicii accesorii furnizării produsului, acestea fiind obligatorii în vederea utilizării optime, în condiţii de siguranţă a echipamentului de urmează a fi achiziţionat, serviciile de instruire nu au buget, acestea vor fi acordate obligatoriu de către ofertant.
Prin Nota justificativă privind alegerea criteriilor de calificare  nr.13057/26.07.2012 a fost aprobat drept criteriu de atribuire a contractului de achiziţie publică „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”.
Caietul de sarcini, avizat de directorul general Shhaideh Sevil, pentru achiziţia publică a unui elicopter multifuncţional din gama 2.700 – 3.175 kg, medicalizat, la valoarea estimate fără TVA de 4.222.580,65 euro, respectiv 18.864.379,05 lei, cuprinde specificaţii tehnice minime obligatorii detaliate în Anexa nr.1 – Specificaţia tehnică pentru elicopter multifuncţional din gama 2.700 – 3.175 kg şi Anexa nr.2 – Tabel cuprinzând cerinţele pentru şcolarizarea personalului ce va exploata elicopterul multifuncţional (vol.5, filele 250-275).
La data de 31.07.2012, ora 15:42, autoritatea contractantă, Judeţul Constanţa, a transmis în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, anunţul de participare şi documentaţia de atribuire pentru contractul de furnizare a elicopterului multifuncţional din gama 2.700 – 3.175kg, medicalizat, prin licitaţie deschisă, iar la data de 02.08.2012 au fost publicate pe site-ul www.e-licitaţie.ro sub nr.137883/02.08.2012 (vol.5, filele 315-319).
De asemenea, anunţul de participare şi documentaţia de atribuire pentru contractul de furnizare a elicopterului multifuncţional din gama 2.700 – 3.175kg, medicalizat, a fost transmis pentru a fi publicat pe Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către operatorul SEAP, la data de 01.08.2012 (vol.5, filele 320-323).
La data de 19.09.2012, autoritatea contractantă a înregistrat în registrul general două oferte care au fost depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului de furnizare „elicopter multifuncţional din gama 2.700 – 3.175 kg, medicalizat”,respectiv oferta nr. 16313/19.09.2012, ora 10:15, formulată  de AUGUSTA WESTLAND S.p.A., Italia și oferta nr. 16318/19.09.2012, ora 10:24 formulată de EUROCOPTER România, subcontractor Eurocopter Germania (vol.5, filele 403-407, 408-414).
La data de 19.09.2012, ora 12:00, Comisia de evaluare a procedat la deschiderea ofertelor depuse şi a încheiat procesul verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr.1635719.09.2012 (vol.5, filele 421-433).
Din cuprinsul acestui proces verbal a rezultat că preţul ofertei depuse de  AUGUSTA WESTLAND S. p. A., Italia a fost de 5.870.000 euro şi 34 puncte pentru caracteristicile tehnice, în timp ce preţul ofertei depuse EUROCOPTER România a fost de 4.221.524 euro şi 9 puncte pentru caracteristicile tehnice.
La data de 24.09.2012, în cadrul şedinţei de analiză a ofertelor, prin procesul verbal nr. 16698, Comisia de evaluare a hotărât respingerea ofertei depuse AUGUSTA WESTLAND S. p. A., Italia ca fiind ofertă inacceptabilă, în temeiul art.36 alin.1 litera e din H.G. nr.925/2006, în sensul că preţul depăşeşte cu mai mult de 10% valoarea estimată a achiziţiei de 4.222.580,65 euro fără TVA (vol.5, filele 434-436).
La data de 15.10.2012, în cadrul şedinţei de analiză a ofertelor, prin procesul verbal nr.18242, Comisia de evaluare a hotărât că oferta depusă de EUROCOPTER România, care a întrunit 74 puncte (65 puncte oferta financiară şi 9 puncte – propunerea tehnică) este admisibilă.
La data de 24.10.2012, Comisia de evaluare a întocmit Raportul procedurii  pentru atribuirea contractului de furnizare „Elicopter multifuncţional din gama 2.700 – 3.175 kg, medicalizat” nr.19094/24.10.2012, raport care a fost aprobat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu (vol.6 filele 62-78).
Cu adresele nr. 19097 şi 19098/24.10.2012, Consiliul Judeţean Constanţa, prin Serviciul de Achiziţii, a comunicat celor doi ofertanţi faptul că oferta depusă de EUROCOPTER România a fost declarată câştigătoare şi, pe cale de consecinţă, a invitat ofertantul declarat câştigător pentru încheierea contractului de  achiziţie  publică (vol.6, filele 78,79).
La data de 12.11.2012, între Consiliul Judeţean Constanţa, reprezentat de inculpatul Constantinescu Daniel Nicuşor, în calitate de achizitor, şi SC EUROCOPTER ROMÂNIA SA, reprezentată de directorul general Jean Louise Mascle şi directorul comercial Radu Homorozeanu, în calitate de furnizor, a fost încheiat contractul de furnizare produse nr.20470/12.11.2012, având ca obiect furnizarea unui „elicopter multifuncţional din gama 2.700 – 3.175 kg, medicalizat, cu punere în funcţiune, configurare, testare şi servicii de instruire, în cadrul proiectului „Equipment to Save Our Lives”, cod MIS –ETC 141-1, de tipul EUROCOPTER EC 135,  împreună cu echipamentele opţionale ofertate, în termenul convenit, în conformitate cu obligaţiile asumate prin contract. Elicopterul va fi motorizat cu motoare de tip Turbomeca ARRIUS 2 B2” (vol.6, filele 89-97).
Contractul de furnizare de produse nr. 20470/12.11.2012 a fost semnat din partea achizitorului – Consiliul Judeţean Constanţa, printre alții, de către inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, a fost vizat pentru controlul legalităţii şi poartă viza de control financiar preventiv.
Preţul contractului a fost convenit la suma de 4.221.524 euro, stabilită ca valoare de referinţă, la care se adaugă TVA în valoare de 1.013.165,75 euro, aşa cum rezultă din formularul de Ofertă financiară – F2, depus de SC Eurocopter România SA în cadrul procedurii de atribuire a contractului de furnizare produse nr. 20470/12.11.2012 (vol.6, filele 472-474).
În executarea contractului de furnizare produse nr.20470/12.11.2012, SC Eurocopter România SA a emis două facturi fiscale pentru suma totală de 23.352.474,48 lei cu TVA, echivalentul a 5.245.036,16 euro (vol.7, filele 16, 27).
Împreună cu cele două facturi emise în executarea contractului de  furnizare produse nr.20470/12.11.2012, Consiliul Judeţean Constanţa a predat şi factura fiscală seria CF nr. 249-13 C/02.07.2013, pentru suma totală de 222.631,83 lei cu TVA, echivalentul a 50.003,78 euro, care a fost emisă de acelaşi furnizor, SC Eurocopter România SA, privind livrarea unui echipament denumit „Accesoriu – dispozitiv pentru ridicat parte fixă”  în baza contractului nr.12765/27.06.2013, contract încheiat la o dată ulterioară primului contract din data de 12.11.2012 (vol.7, filele 37-43).
Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa a achitat integral contravaloarea facturilor emise în executarea contractului de furnizare nr.20470/12.11.2012, având ca obiect furnizarea unui „Elicopter multifuncţional din  gama 2.700 – 3.175 kg, medicalizat, cu  punere în funcţiune, configurare, testare şi  servicii de instruire, în  cadrul proiectului „Equipment to Save Our Lives”, pe baza a 11 ordine de plată emise în perioada 22.11.2012 – 29.07.2012 (vol.7, filele18- 43).
Efectuarea plăţilor din fondurile publice ale Judeţului Constanţa, în perioada 22.11.2012 – 29.07.2012, în sumă de 23.575.106,31 lei, a fost ordonanţată prin 10 ordonanţări de plată semnate de ordonatorului principal de credite, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa (vol.7, filele18- 43).
Ministerul Sănătăţii, prin secretarul de stat Raed Arafat, a transmis Consiliul Judeţean Constanţa, în atenţia inculpatului Constantinescu Nicușor Daniel, adresa nr. RA 120/21.01.2013, înregistrată la instituţia destinatară sub nr. CJC 1275/21.01.2013, cu următorul text:
„În urma discuţiilor telefonice avute cu dvs., vă transmitem oferta Eurocopter/Eurocopter România de a adapta/îmbunătăţi configuraţia elicopterului comandat de Consiliul Judeţean Constanţa şi finanţat prin programul „Equipment to Save Our Lives” - ESOL, cod MIS –ETC 141-1.
După cum ştiţi, Ministerul Sănătăţii are în derulare un program de achiziţii elicoptere destinat misiunilor de intervenţie aeromedicale operat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General de Aviaţie şi prin care s-a implementat un standard privind configuraţia elicopterelor S.M.U.R.D.
Având în vedere că elicopterul contractat de dvs. urmează să îndeplinească acelaşi tip de misiuni aeromedicale şi cunoscând faptul că datorită constrângerilor bugetare configuraţia contractată pentru acest elicopter este sub standardul elicopterelor S.M.U.R.D., am avut discuţii cu Eurocopter/Eurocopter România şi am obţinut sprijinul lor prin care este posibilă aducerea configuraţiei elicopterului contractat de  dvs. la standardele elicopterelor de la S.M.U.R.D. fără costuri suplimentare. Acest sprijin este obţinut în condiţiile în care elicopterul contractat de dvs. va urma a fi operat în aceleaşi condiţii, ca şi restul flotei de elicoptere S.M.U.R.D., respectiv operate de Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Menţionăm că există un alt program transfrontalier România – Moldova – Ucraina, gestionat de autorităţile din Iaşi, prin care se va achiziţiona un alt elicopter destinat măsurilor de intervenţie aeromedicale ce beneficiază de acelaşi nivel de buget şi care urmează a fi operat împreună cu restul flotei de elicoptere S.M.U.R.D.  tot de către Inspectoratul General de Aviaţie.
Domnule Preşedinte, vă anexăm adresa Eurocopter/Eurocopter România, cu rugămintea de a ne răspunde în regim de urgenţă dacă sunteţi de acord cu această propunere. În situaţia unui răspuns favorabil urmează a fi încheiat un Protocol de operare cu Inspectoratul General de Aviaţie din cadrul  Ministerului Afacerilor Interne şi a fi operate modificările contractuale la elicopterul comandat de dvs. în timp util, având în vedere că aparatul urmează să fie livrat cel târziu în data de 30 iunie 2013.
Nu în ultimul rând, vă aducem la cunoştinţă că în cursul primului trimestru al acestui an urmează a fi repartizat un elicopter S.M.U.R.D. achiziţionat prin programul ce este derulat în acest moment de Ministerul Sănătăţii şi care va deservi judeţul Constanţa” (vol.7, filele 220-221).
Cele cuprinse în adresa emisă de Ministerul Sănătății către Consiliului Județean Constanța sunt confirmate de scrisoarea EBRE 073/12 transmisă de Eurocopter, la data de 03.12.2012 secretarului de stat Raed Arafat, care privește aducerea configuraţiei elicopterului achiziţionat de Consiliul Judeţean Constanţa de la Eurocopter/Eurocopter România, la standardele elicopterelor de la SMURD (vol.7, filele 222-225).
Prin adresa de răspuns nr. 1930/29.01.2012, Consiliul Judeţean Constanţa, reprezentat de inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a comunicat  Ministerului  Sănătăţii, următoarele:
„Apreciem sprijinul oferit de dvs. legat de adaptarea/îmbunătăţirea configuraţiei şi a nivelului de echipare/dotare a elicopterului contractat de instituţia noastră, însă cerinţele şi condiţiile stabilite şi asumate de Consiliul Judeţean Constanţa prin contractul de finanţare, contractul de cofinanţare, acordul de parteneriat (documente parafate în acord cu cerinţele Programului Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007 – 2013), precum şi angajamentele contractului de furnizare, atribuit conform ofertei tehnice şi financiare a furnizorului selectat, ne împiedică să dăm curs propunerilor menţionate în adresa dvs. nr. RA 120/21.01.2013.
Deciziile legate de implementarea proiectului se iau în cadrul Comitetului Comun de Monitorizare (Joint Steering Committee) format din reprezentanţii tuturor instituţiilor partenere din România şi Bulgaria, activităţile, acţiunile, evenimentele din perioada de implementare şi ulterior, din perioada post implementare, se derulează şi se vor derula în condiţii de participare şi implicare comună, finanţare/ cofinanţare comună, operare comună, raportare comună etc.” (vol.7, fila 226).
Or, instituţiile partenere pentru care a fost achiziţionat elicopterul şi mulţumită cărora a obţinut Consiliul Judeţean Constanţa finanţarea din fonduri europene, sunt tocmai cele două instituţii care fac parte din structura Serviciilor Mobile de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare – SMURD (Inspectoratul pentru  Situaţii de Urgenţă Constanţa – ISU Dobrogea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa) care ar fi trebuit să ofere suport de specialitate în vederea asigurării funcţionalităţii Centrului, astfel cum rezultă în mod clar din documentaţia aprobată de autoritatea deliberativă pentru implementarea proiectului „Equipment to Save Our Lives”.
În cuprinsul acestei documentații se arată că ,,Cele trei autorităţi locale (Consiliul Judeţean Constanţa, Municipalitatea General Toshevo, Municipalitatea Krushari) se vor asocia cu două instituţii care fac parte din structura Serviciilor Mobile de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare – SMURD (Inspectoratul pentru  Situaţii de Urgenţă Constanţa – ISU Dobrogea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa) care vor oferi suport de specialitate în vederea asigurării funcţionalităţii Centrului.
Bunurile achiziţionate (inclusiv elicopterul, n.n.) vor avea ca scop eficientizarea activităţii de salvare în cazul situaţiilor de urgenţă din zona de graniţă din Judeţul Constanţa, România şi Districtul Dobrich, Bulgaria.
Beneficiarii direcţi ai investiţiei sunt: Consiliul Judeţean Constanţa,   Inspectoratul pentru  Situaţii de Urgenţă Constanţa – ISU Dobrogea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Municipalitatea General Toshevo şi Municipalitatea Krushari” (vol.5, filele 197-198).
Adresa secretarului de stat Raed Arafat transmisă preşedintelui Consiliul Judeţean Constanţa a fost emisă în temeiul dispozițiilor art.101 alin.3, 7, 8 și 9 din Legea nr.95/2006.
Cu toate acestea, propunerea Ministerului Sănătății nu a făcut obiectul  unor discuţii în cadrul Comitetului Comun de Monitorizare (Joint Steering Commitee) format din reprezentanţii tuturor instituţiilor partenere din România şi Bulgaria, iar răspunsul formulat de inculpat ar fi reprezentat o decizie adoptată în cadrul comitetului respectiv.
Respingerea propunerii Ministerului Sănătății a reprezentat, în fapt, o decizie legată de implementarea proiectului și făcea parte din categoriile care ar fi trebuit adoptate de Comitetul Comun de Monitorizare, respectiv:  activităţile, acţiunile, evenimentele din perioada de implementare şi ulterior din perioada post implementare care se derulează şi se vor derula în condiţii de participare şi implicare comună, finanţare/cofinanţare comună, operare comună, raportare comună etc.
De asemenea, Consiliul Judeţean Constanţa nu a adoptat nicio hotărâre privind schimbarea destinaţiei elicopterului prin punerea acestuia la dispoziţia unui alt operator aerian decât cel prevăzut de legislaţia naţională şi stabilit prin proiect pentru „gestionarea apelurile de urgenţă specifice şi aplicarea, la nevoie a planurilor de răspuns pentru situaţii de urgenţă coordonând forţele şi mijloacele participante la acţiunile de limitare şi înlăturare a dezastrelor şi/sau urmărilor atacului inamic.”
Prin referatul de necesitate nr.1748/28.01.2013 aprobat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, a fost alocată suma de 250 lei în vederea efectuării unei plăți către Autoritatea Aeronautică Română pentru rezervarea unui număr de identificare pentru aparatul de zbor. Numărul de înmatriculare solicitat a fost YR – CJC, iar rezervarea este valabilă pentru 6 luni de la data eliberării acesteia.
La data de 05.07.2013, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis certificatul de înmatriculare nr.754 privind înmatricularea aeronavei cu numărul de fabricaţie 1115, construită de EUROCOPTER DEUTCHLAND GmbH, de tipul EC 135 T2 +, sub însemnele naţionale şi marca de ordine YR – CJC, în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile din România, pe numele proprietarului judeţul Constanţa şi al deţinătorului SC Regional Air Services SRL cu sediul în localitatea Tuzla, judeţul Constanţa (vol.7, fila 9).
La rândul ei, Autoritatea Naţională pentru Administrarea şi Reglementare în Comunicaţii a emis pentru SC Regional Air Services SRL, în calitate de  titular al autorizaţiei, autorizaţia de asignare a frecvenţelor pentru staţie de aeronavă nr. A/8068/2013 (vol.7, fila10).
La data de 19.06.2013, SC Eurocopter România SA a transmis Consiliului Judeţean Constanţa notificarea nr. CJC 12239/19.06.2013 privind livrarea şi recepţia elicopterului de tip EC135 medicalizat (EMS) şi servicii asociate conform contractului nr. 20470/12.11.2012, pentru data de 26 iunie 2013, ora 11:00, sub rezerva condiţiilor meteorologice (vol.7, fila 44).
La data de 26.06.2013 a fost încheiat procesul verbal de recepţie cantitativă şi calitativă – protocol de recepţie finală a elicopterului EC 135T2 + S/N 11115 dintre SC Eurocopter România SA Braşov, în calitate de vânzător şi  Consiliul Judeţean Constanţa, în calitate de cumpărător, precum şi procesul verbal de recepţie cantitativă nr. 12680/26.06.2013, din cuprinsul căruia rezultă faptul că predarea – primirea elicopterului a fost efectuată la sediul operatorului aerian SC Regional Air Services SRL cu sediul în localitatea Tuzla, judeţul Constanţa (vol.7, filele 45-62).
Consiliul Judeţean Constanţa a predat întreaga documentaţie privind atribuirea contractului de furnizare nr.12765/27.06.2013 încheiat cu acelaşi furnizor, SC Eurocopter România SA, privind livrarea unui echipament denumit „Accesoriu – dispozitiv pentru ridicat parte fixă” la prețul de 222.631,83 lei, cu TVA inclus, echivalentul a 50.003,78 euro.
Astfel, prin adresa nr.11055/03.06.2013, Consiliul Judeţean Constanţa a solicitat SC Eurocopter România SA informații privind achiziționarea de pe piața liberă și montarea pe elicopter a unui troliu parte fixă iar prin adresa nr. CJC 11657/10.06.2013 emisă de SC Eurocopter România SA s-a răspuns Consiliului Județean Constanța că achiziționarea echipamentului de pe piața liberă este imposibilă iar montarea se poate face doar de către producătorul elicopterului, Eurocopter, pe linia de fabricaţie, preţul pentru achiziţia acestui echipament fiind 48.740 euro la care se adaugă TVA (vol.29, filele  322-332)
În continuare, în baza referatului de necesitate nr.11688/11.06.2013, notei justificative privind estimarea valorii contractului nr. 12068/17.06.2013, referatului nr.12070/17.06.2013 privind aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, în conformitate cu prevederile art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 și raportului procedurii nr. 12645/26.06.2013 a fost încheiat contractul de furnizare nr.12765/27.06.2013, între Consiliul Judeţean Constanţa, reprezentat de inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel, în calitate de achizitor şi SC Eurocopter România SA, în calitate de furnizor, având ca obiect  livrarea echipamentului „Accesoriu – dispozitiv special pentru ridicat – parte fixă, cod CPV 34741000-3”, la preţul de 40.325,63 euro, la care se adaugă TVA de 9.678,15 euro (vol.29, fila 374, 332-483, 491-497).
Prin urmare, Unitatea Administrativ Teritorială judeţul Constanţa, în calitate de lider de parteneriat în proiectul „Equipment to Save Our Lives”, cod MIS –ETC 141-1, acronim ESOL, a înregistrat în contabilitate şi decontat din fonduri publice cheltuieli cu achiziţia echipamentului „Accesoriu – dispozitiv special pentru ridicat – parte fixă, cod  CPV 34741000-3”, în cuantum total de 222.631,83 lei (TVA inclus), în plus faţă de costul iniţial al elicopterului, stabilit în baza contractului de furnizare nr.20470/12.11.2012, încheiat cu acelaşi furnizor, respectiv SC Eurocopter România SA.
Suma de 222.631,83 lei a fost ordonanţată şi plătită furnizorului SC Eurocopter România SA, la data de 12.07.2013, din contul bancar al U.A.T. Judeţul Constanţa deschis în lei la Banca Comercială Romană, prin ordonanţările de plată nr. 23 şi nr.24, respectiv pe baza ordinelor de plată nr. 1496/12.07.2013, pentru suma de 179.541,80 lei şi nr.1497/12.07.2013, pentru suma de 43.090,03 lei (vol.7, filele 38, 41).
Consiliul Județean Constanța a predat și procesul verbal de recepţie cantitativă şi calitativă – protocol de recepţie finală a echipamentului denumit Troliu exterior stânga EC 135 – părţi fixe nr.12802/28.06.2013, care a făcut obiectul celui de al doilea contract, cu nr.C1123 – 13/25.06.2013, încheiat între  SC Eurocopter România SA, în calitate de vânzător şi Consiliul Judeţean Constanţa, în calitate de cumpărător (vol.7, filele 70-71).
De asemenea, au fost predate şi două certificate emise de Eurocopter And EADS Company, denumite „Certificate of Recognition”, pentru Alexandru Serban şi Theodor Ginel Nedelcu, privind participarea la cursuri de instruire teoretică şi practică pentru tehnicieni (curs mecanic motor de aviaţie, curs  avionică), în perioada 18.04.2013 – 17.05.2013, respectiv 08.04.2013 – 03.05.2013, ceea ce confirmă faptul că serviciile de instruire/şcolarizare pentru cei doi piloţi nu au fost efectuate de furnizorul elicopterului, aşa cum a fost stabilit prin contract şi nici nu au fost recepţionate de beneficiarul – Consiliul Judeţean Constanţa (vol.7, filele 63, 64).
Consiliul Judeţean Constanţa a aprobat Programul anual al achiziţiilor publice pe 2013 (nr.3415/18.02.2013) din cuprinsul căruia rezultă că la capitolul B „Achiziţii publice de servicii”, pct. 16 - „Alte servicii finanţate din bugetul local” au fost prevăzute cheltuieli cu achiziţionarea unor servicii de operare şi întreţinere elicopter medicalizat EC135 T2E/P2, cod CPV 60420000-8, 50212000-4, prin procedura negociere accelerată, la valoarea  estimată  de  3.728.950,00 lei, echivalentul a  850.000 euro (vol.8, fila 178).
Procedura de atribuire a serviciilor de operare şi întreţinere elicopter medicalizat EC 135 T2E/P2, cod CPV 60420000-8, 50212000-4, a fost derulată în perioada de implementare a proiectului „Equipment to Save Our Lives”, cod MIS –ETC 141-1, acronim ESOL, prin Programul Operaţional de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria  2007-2013, Axa prioritară Mediu, DMI 2.2, ,,Dezvoltarea infrastructurii şi serviciilor comune în vederea prevenirii dezastrelor naturale, inclusiv serviciilor de răspuns în caz de urgenţă”, respectiv în perioada februarie – martie 2013, înainte de recepţionarea bunului achiziţionat în cadrul proiectului finanțat din fonduri nerambursabile.
La data de 13.02.2013, prin referatul de necesitate şi oportunitate nr.3137, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a aprobat demararea procedurii de achiziţie pentru atribuirea contractului de prestări servicii operare aeriană şi servicii conexe acestora pentru elicopterul achiziţionat de către Consiliul Judeţean Constanţa prin Contractul nr. 20470/12.11.2012 (vol.8 filele, filele  174-175).
Din cuprinsul referatului rezultă că achiziţionarea unor servicii operare aeriană pentru elicopterul medicalizat, ar fi necesară în vederea îndeplinirii activităţilor prevăzute în cererea de finanţare, pentru atingerea indicatorilor de program/proiect şi pentru utilizarea/întrebuinţarea efectivă şi conform destinaţiei a aparatului de zbor medicalizat iar necesitatea desemnării cu celeritate a operatorului aerian a fost justificată prin: apropierea termenului limită de furnizare a elicopterului, respectiv 30 iunie 2013, data scadentă a contractului de finanţare nerambursabilă, respectiv 11 iulie 2013,  derularea contractului de furnizare a elicopterului în bune condiţii.
De asemenea, în cuprinsul referatului s-a mai arătat că „potrivit cererii de finanţare”, în vederea asigurării  serviciilor de mentenanţă, inclusiv de operare a elicopterului, Consiliul Judeţean Constanţa ar fi avut posibilitatea de a încheia un contract cu o firmă specializată sau a delega această responsabilitate Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa.
În conferinţa de lansare a proiectului din data de 07.07.2011, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a prezentat opiniei publice scopul pentru care a fost implementat acest proiect de 6 milioane de euro, în cadrul căruia vor fi achiziţionate„un elicopter complet utilat, alături de un autoturism care vor intra în dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă „Dobrogea”, necesare pentru a scurta timpul de intervenţie, vital în salvarea victimelor. Programul este unul transfrontalier şi se realizează în parteneriat cu cele două regiuni din Bulgaria. Pompierii sunt nevoiţi să intervină de cele mai multe ori cu echipamente vechi sau ieşite din uz, lucru care presupune un efort în plus al angajaţilor ISU pentru a salva vieţi sau a limita pagubele calamităţilor. Conducerea Inspectoratului a cerut de nenumărate ori dotări noi, numai că şefii de la centru au răspuns doar cu un ridicat din umeri, văitându–se că nu sunt bani. Aşa cum a precizat șeful administraţiei judeţene, se va deschide şi Centrul operaţional transfrontalier pentru situaţii de urgenţă, la Băneasa, unde va funcţiona, în sediul fostului spital şi o secţie de primire urgenţă a SCJU Constanţa. De altfel, proiectul transfrontalier prevede elaborarea unor studii de fezabilitate pentru realizarea unui heliport, reabilitarea şi extinderea unor corpuri de clădire ale ISU „Dobrogea”, ca şi realizarea a două poligoane de antrenament. În cadrul aceluiaşi proiect, vor mai fi cumpărate 12 notebook –uri, 12 harduri externe şi o cameră de filmat performantă. 37 de persoane vor urma cursuri de instruire: 6 medici, 10 asistenţi medicali, 12 paramedici din Romania şi Bulgaria (o parte dintre ei fiind din rândul angajaţilor Spitalului Judeţean, aşa cum a precizat directorul medical al unităţii sanitare, dr. Cătălin Grasa), cinci persoane care vor deservi elicopterul şi se vor ocupa inclusiv de întreţinerea acestuia, precum şi patru persoane care vor deservi echipamentele din Bulgaria. Parteneriatul cu Consiliul Judeţean Constanţa, nu se rezumă doar la acest proiect, am găsit sprijin nu numai pe gestionarea situaţiilor de urgenţă, ci şi pe partea de prevenire a acestora” (vol.9, filele 119-125).
La data aprobării referatului de necesitate şi oportunitate nr. 3137/13.02.2013, privind achiziţionarea servicii de operare, Consiliul Judeţean Constanţa primise Adresa nr. 120/21.01.2013 din partea Secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii privind condiţiile standard pe care trebuia să le îndeplinească elicopterul medicalizat în scopul realizării obiectivului proiectului, în speţă, al efectuării acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă, aşa cum sunt prevăzute în legislaţia românească.
Cu toate acestea, la data de 14.02.2013, prin nota justificativă privind estimarea valorii contractului de achiziţie nr. 3196/14.02.2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a aprobat demararea  procedurii de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, privind achiziţionarea serviciilor de operare şi întreţinere a elicopterului medicalizat, la o valoare estimată de aproximativ 850.000 euro, pentru întreaga perioadă de implementare a proiectului, respectiv 5 ani (vol.8, fila 171).
La data de 14.02.2013, prin nota justificativă nr.3198 privind alegerea procedurii, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a aprobat achiziţia serviciilor de operare şi întreţinere a elicopterului medicalizat prin aplicarea procedurii de negociere accelerată, cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare, în temeiul art. 110 alin.1 lit.b şi c din O.U.G. nr.34/2006 (vol.8, filele 169-170).
În cuprinsul caietului de sarcini privind serviciile de operare elicoptere multifuncţional medicalizat aprobat de inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel sunt descrise activităţile proiectului „Equipment to save our lives” ESOL” cod MIS ETC 141, precum şi modalitatea de desfăşurarea a procedurii de negociere accelerată cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare (vol.8, filele 119-128).
La capitolul 4, ,,Obiectul achiziţiei” s-a arătat că: „obiectul prezentei achiziţii îl reprezintă servicii de operare şi întreţinere a elicopterului medicalizat tip EC 135 T2e/P2e pentru efectuarea acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă. Elicopterul complet echipat trebuie să răspundă cerinţelor de asigurare a următoarelor tipuri de intervenţii: asistenţă medicală prespitalicească (resuscitare, prim ajutor)”.
Or, conform art.91 alin.1 din Legea nr.95/2006, asistenţa medicală publică de urgenţă în faza prespitalicească este asigurată de serviciile de ambulanţă judeţene şi de cel al municipiului Bucureşti, precum şi de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare (SMURD), aflate în structura inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, a autorităţilor publice locale şi a spitalelor judeţene şi regionale.
Conform art.92 alin.1 teza a II-a din Legea nr.95/2006, asistența medicală publică de urgență include și misiunile de salvare aeriană și navală în timp ce alin.2 al aceluiași articol prevede că ,,acordarea asistenţei medicale publice de urgenţă nu poate avea un scop comercial”.
Art.94 alin.1 din Legea nr.95/2006 prevede că ,,asistenţa medicală privată de urgenţă în faza prespitalicească este asigurată de serviciile private de ambulanţă, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asigurătorul privat al acestuia sau la solicitarea directă a beneficiarului ori a oricărei alte persoane, cu consimţământul acestuia”, în timp ce art.95 alin.1 din același act normativ prevede că ,,asistenţa medicală privată de urgenţă în faza spitalicească este asigurată de spitalele private, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asigurătorul privat al acestuia sau la solicitarea directă a beneficiarului ori a aparţinătorilor acestuia”.
În fine, conform art. 99 alin.1 din Legea nr.95/2006, ,,serviciile publice de urgenţă prespitalicească nu pot fi subcontractate de serviciile private în vederea acoperirii lipsei de mijloace ale serviciilor private”.
La data de 20.02.2013 a fost publicată în SEAP documentaţia de atribuire numărul 80728, iar la data de 26.02.2013 a fost publicat anunţul de participare nr.142170/26.02.2013, privind organizarea procedurii de negociere accelerată pentru atribuirea contractului se servicii de transport aerian, servicii de operare şi întreţinere a elicopterului medicalizat tip EC 135 T2e/P2e, valoarea estimată a contractului fiind de 850.000 euro iar durata de 60 luni (vol.8, filele 107-118).
Conform informaţiilor publice furnizate de site-ul www.e-licitatie.ro, prin   anunţul de participare nr. 142170/26.02.2013, la capitolul II - „obiectul contractului” s-a menţionat denumirea contractului ca fiind:  Servicii de operare şi întreţinere elicopter medicalizat EC 135 T2e/P2e,, tipul serviciilor: 3 – Servicii de transport aerian de pasageri şi de marfă, cu excepţia transportului de corespondenţă, locul principal de prestare: Judeţul Constanţa – România, district Dobrich, Bulgaria, clasificarea CPV: 60420000 - 8 – „Servicii de transport ocazional” şi 50212000 - 4 - ,,Servicii de reparare şi întreţinere a elicopterelor”.
Anunțul publicat în SEAP contravine celor stabilite în caietul de sarcini unde, la capitolul 4, s-a arătat că obiectul achiziţiei îl constituie: „Servicii de operare şi întreţinere a elicopterului medicalizat tip EC 135 T2e/P2e pentru efectuarea acţiunilor de intervenţie în caz de urgenţă. Elicopterul complet echipat trebuie să răspundă cerinţelor de asigurare a următoarelor tipuri de intervenţii: asistenţă medicală prespitalicească (resuscitare, prim ajutor)”.
Prin Dispoziţia nr.77/06.03.2013, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a aprobat constituirea comisiei de negociere pentru atribuirea  contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de operare elicopter multifuncţional,  medicalizat  EC 135 T2e/P2e”, la valoarea estimată de 850.000 euro (vol.8, fila 97).
Conform registrului general de intrare al Consiliul Judeţean Constanţa din data de 12.03.2013, se constată faptul că, la ora 10:43:05, a fost depusă şi  înregistrată sub nr.5153/12.03.2013, oferta SC Regional Air Services SRL, pentru contractul de „Servicii de operare elicopter multifuncţional,  medicalizat EC 135 T2e/P2e” (vol.8, fila 87).
La data de 12.03.2013, ora 12:00, comisia de negociere a procedat la deschiderea candidaturilor depuse, constând că singurul ofertant înscris a fost SC Regional Air Services SRL, aşa cum rezultă din procesul verbal nr. 5209/12.03.2013 (vol.8, fila 81).
În aceeaşi zi, 12.03.2013, la ora 15:00, a avut loc şedinţa comisiei de negociere pentru analiza şi evaluarea candidaturilor depuse, fiind încheiat procesul verbal nr.5222/12.03.2013, din cuprinsul căruia rezultă că SC Regional Air Services SRL a fost singurul candidat care a depus ofertă până la termenul limită stabilit prin documentaţia de atribuire şi că, în urma analizei şi evaluării acestei oferte, ea a fost declarată admisibilă de către comisie (vol.8,filele 76-80).
În baza raportului intermediar al procedurii, etapa I, nr. 5257/13.03.2013 întocmit de comisia de negociere, inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a aprobat continuarea procedurii cu unicul ofertant, SC Regional Air Services SRL (vol.8, filele 72-75).
În aceeaşi zi, a fost transmisă SC Regional Air Services SRL comunicarea şi invitaţia de participare nr.5343/13.03.2013, din cuprinsul căreia rezultă că  autoritatea contractantă a decis continuarea procedurii în temeiul art.117 lit. b)  din O.U.G. nr.34/2006 iar în temeiul art.119 din acelaşi act normativ a adus la cunoştinţa ofertantului data limită pentru depunerea ofertei ca fiind 15.03.2013, ora 11:00, precum și faptul că oferta financiară se va prezenta în euro, la un curs de referinţă de 4,4 lei/euro ( vol.8, fila 70).
La data de 15.03.2013, a fost depusă şi înregistrată la Consiliul Judeţean Constanţa sub nr. 5470/15.03.2013, ora: 10:46:00, oferta privind achiziţionarea „Serviciilor de operare şi întreţinere a elicopterului medicalizat tip EC 135 T2e/P2e”,constând în propunerea/oferta financiară şi propunerea/oferta tehnică (vol.8, filele 53-69).
Oferta financiară se referă la suma totală de 826.000 euro pentru o perioadă de 5 ani, costurile fiind detaliate pe mai multe etape corespunzător  datelor din  oferta financiară.
În urma derulării şedinţei de negociere – etapa a II-a, din data de 18.03.2013, materializată în procesul verbal nr.5596/18.03.2013, comisia de negociere a finalizat procedura de atribuire a contractului de servicii, a întocmit raportul final al procedurii nr.5995/21.03.2013, care a fost aprobat de  inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel şi a comunicat acceptarea ofertei SC Regional Air Services SRL ca ofertă câştigătoare, prin adresa nr.6309/23.03.2013 (vol.8, filele 37-45, 21-36, 18-20).
Procedura de atribuire prin negociere accelerată a fost finalizată prin încheierea contractului de prestări servicii nr.6572/29.03.2013 între Consiliul Judeţean Constanţa, reprezentat de inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel şi SC Regional Air Services SRL, având ca obiect „Servicii de operare şi întreţinere a elicopterului medicalizat tip EC 135 T2e/P2e” (vol.8, filele 11-17).
Durata contractului a fost stabilită la 60 luni (5 ani) de la semnarea acestuia, iar preţul contractului de cel puţin 826.000 euro, la valoarea fără TVA,  calculat pentru un tarif mediu anual, stabilit prin negociere de ambele părţi în condiţii de operare minimale de 200 ore de zbor pe an, în care serviciile se vor asigura între orele 8:00 – 16:00, în zilele de luni – vineri.
La art. 10 „Modalităţi de plată. Garanţia de bună execuţie a contractului”, pct. 10.1, s-a stipulat că: „achizitorul are obligaţia de a efectua plata către Prestator în termen de 30 zile de la emiterea facturilor (lunare) de către acesta şi în funcţie de asigurarea şi alocarea fondurilor finanţate în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007-2013, COD MIS –ETC 141, după prezentarea dovezilor de îndeplinire specifice activităţilor ce urmează a fi plătite de către Beneficiar.”
Cu toate acestea, conform documentaţiei de atribuire a contractului de  servicii de operare şi întreţinere a elicopterului medicalizat tip EC 135 T2e/P2e”, sursa de finanţare pentru aceste servicii o reprezintă bugetul local.
Aceasta deoarece în conformitate cu documentaţia tehnică de aprobare a  proiectului „Equipment to Save Our Lives – ESOL” prin care a fost achiziţionat elicopterul medicalizat, în cadrul proiectului nu au fost prevăzute surse de finanţare pentru serviciile de operare şi întreţinerea elicopterului medicalizat, deoarece aeronava ar fi trebuit să intre în dotarea SMURD, care avea să îl opereze în vederea atingerii scopurilor proiectului.
Conform documentelor anexate contractului de prestări servicii nr.6572/29.03.2013, respectiv propunerea financiară şi propunerea tehnică,  cheltuielile decontate din fondurile publice ale judeţului Constanţa pentru activităţile desfăşurate în cadrul a trei etape, aşa cum au fost detaliate în  propunerea tehnică, au reprezentat în integra

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.