Autorităţile din Sălaj au constituit, la finalul lunii iunie, un grup de lucru care îşi propune gestionarea problemei mamelor minore, în condiţiile în care s-a constat o creştere, în ultimii ani, a acestui fenomen la nivelul judeţului.
Potrivit unei informări de presă dată publicităţii vineri, de Instituţia Prefectului Sălaj, din acest grup fac parte reprezentanţi ai Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) şi ai cultelor religioase, coordonatorul grupului de lucru fiind subprefectul Andrea Suciu-Ciortea, conform agerpres.
"Potrivit evidenţelor DGASPC Sălaj, în anul 2021 un număr de 43 de minore au devenit mame, din care 15 sub vârsta de 15 ani. La nivelul judeţului Sălaj situaţia mamelor minore înregistrează o creştere în ultimii doi ani. De asemenea, se observă o frecvenţă mai mare de apariţie a sarcinii/naştere la fetele din mediul rural, un procent de peste 50% provenind din familii aflate în situaţii de risc: familii cu statut socio-economic deficitar, în care se consumă alcool, dezorganizate, etc", se arată în informarea menţionată.
O primă întâlnire a grupului de lucru a avut loc joi, la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj, prilej cu care s-a convenit realizarea unei prime acţiuni de prevenţie şi consiliere în localitatea Dragu, la începutul lunii septembrie.
"Comunitatea din Dragu este deja inclusă într-un proiect cu finanţare europeană vizând crearea şi implementarea serviciilor comunitare integrate pentru combaterea sărăciei şi a exluziunii sociale, proiect ce are la bază colaborarea directă, profesionistă şi nemijlocită între serviciile publice locale care au ca atribuţii incluziunea socială - şcoala, asistenţa medical-comunitară şi asistenţa socială. În funcţie de rezultatele obţinute la Dragu, proiectul va putea fi multiplicat şi în alte localităţi din Sălaj", au mai adăugat reprezentanţii Instituţiei Prefectului.
Conform unei centralizări recente a DGASPC Sălaj, dacă în 2017 în Sălaj erau 92 de mame minore, în 2020 numărul lor a ajuns la 134, dintre care 92 în mediul rural şi 42 în mediul urban, un risc crescut de a deveni părinţi înaintea vârstei de 18 ani, atât la fete cât şi la băieţi, fiind observat în rândul copiilor cu părinţii plecaţi în străinătate.
DGASP Sălaj apreciază că, având în vedere numărul mare de mame minore - în ultimi trei ani media fiind de 129 mame minore/ an, scăderea vârstei la care acestea rămân gravide precum şi înregistrarea unor situaţii in care ambii părinţii sunt minori, este necesară dezvoltarea de programe şi servicii specifice, precum: educaţie în vederea prevenirii sarcinilor şi bolilor cu transmitere sexuală (BTS); servicii de re/integrare şcolară şi profesională - reluarea studiilor, calificarea într-o meserie, etc; servicii de consiliere psihologică şi juridică pentru mama minoră şi familia acesteia.
Autorităţile din Sălaj au constituit, la finalul lunii iunie, un grup de lucru care îşi propune gestionarea problemei mamelor minore
Explorează subiectul
Articole Similare

26
Florin Barbu avertizează că a scăzut cu aproape 30% consumul de alimente / Unităţile de procesare merg pe pierdere - Va propune o plafonare a adausului comercial, în funcţie de inflaţie
26

33
Ministrul Agriculturii susţine că nu se opune reformei administraţiei, dar i s-a promis că, dacă va face reorganizare la minister, nu va mai intra sub incidenţa altor măsuri: Trebuie să discutăm de a construi prin aceste reforme - Şedinţă a Coaliţiei
33

37
Tânăr de 23 de ani, reţinut după ce a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor, a mărit viteza şi a acroşat doi agenţi - A fost urmărit, fiind trase focuri de armă
37

608
Ministrul Agriculturii explică cum va funcționa mecanismul prin care va fi plafonat prețul la alimente în funcție de inflație. Care este pocentul luat în calcul
608

59
VIDEO ÎPS Teodosie: 'Să avem gândul la moarte, la judecata particulară, dar mai ales la judecata aceasta obștească'
59

56
Un român a fost arestat în Italia pentru tentativă de răpire a unui copil de un an şi jumătate şi ruperea femurului acestuia
56

29
Urmărire și focuri de armă pentru prinderea unui șofer băut
29

67
VIDEO PS Ambrozie, în Duminica Înfricoșatei Judecăți: 'De multe ori, judecățile omului sunt limitate, sunt strâmbe, sunt greșite, sunt relative'
67

4.010
VIDEO Replica cinică a mamei acuzată că și-a lăsat copilul de 4 ani între viață și moarte. Ce le-a spus femeia jurnaliștilor înainte să fie dusă în arest
4.010

19
Primăria Bucureşti anunţă că voucherele Materna şi stimulentul pentru copiii cu handicap s-au plătit integral - Ciucu: Vorbim despre aproape 4 milioane de lei
19

45
Bărbat mort într-o locuinţă din comuna Floreşti – Anchetatorii au prins un suspect în judeţul Mureş / Tânărul de 26 de ani a lovit victima în mod repetat cu un calorifer electric apoi a furat bani şi bijuterii - Procurorii cer arestarea
45

24
Scandal într-un local din Constanța. A fost nevoie de intervenția Poliției
24

25
Două maşini şi un TIR, implicate într-un accident rutier produs în zona localităţii Moţca, la intersecţia DN 2 cu DN 28A - Patru persoane, evaluate
25

















Comentează