Vicepremierul României, General cu patru stele, ministru de Interne, presedinte UNPR, senator, Doctor Gabriel Oprea, este suspectat de plagiat (aici, aici si aici). Conduce doctorate suspecte si ele de plagiat la Academia SRI. Si-a facut secretara doctor. Si-a facut numarul doi din UNPR doctor. A facut-o pe avocata lui Ponta doctor. L-a facut pe prim-adjunctul procurorului general al Romaniei doctor. Toate suspecte de plagiat. Oprea tace in ultima perioada, doctoranzii tac. Mare om, mare tacere.
Dar ce-i cu tacerea PNL?
Până la un punct e de înțeles. Cum să-l pui la zid pe Gabriel Oprea când ai nevoie de el să formezi Guvernul PNL? Asta e, trebuie și doctori în făcut și desfăcut Guverne.
Dar Catalin Predoiu este Doctor în Drept Comercial, cu cea mai inalta distinctie din mediul academic, "summa cum laude", in 2004. Si este candidatul PNL la functia de Premier. Catalin Predoiu s-a alaturat în 2014 unei initiative Gandul de verificare a tuturor celor 33.000 de teze de doctorat din România. Demersul a venit dupa ce au izbucnit mai multe scandaluri privind eventuale lucrari plagiate ale unor PSD-isti. Cand cel mai cunoscut Doctor al Romaniei, Victor Ponta, a fost acuzat de plagiat, fostul PDL i-a cerut demisia de urgenta.
Acum fostul PDL, topit in actualul PNL, tace. La fel tace si Catalin Predoiu.
In tacere sa ne gandim si noi: Ce exemple dă clasa politică societății? De ce-ar mai fi interesat un copil de studiul științific cand vede că în fruntea statului ajung Doctori contrafăcuți?
Lucrurile acestea nu trebuie trecute sub tăcere.
A plagiat sau n-a plagiat dl Gabriel Oprea? Doctorul în Drept Cătălin Predoiu, dacă vrea să ajungă Premier, are datoria morală să prezinte punctul său de vedere. Dar are și curaj?
P.S: Consiliul de Etica din Ministerul Educatiei spune ca Gabriel Oprea nu a plagiat, in timp ce Președintele Comisiei de Etica Universitatii Bucuresti spune fara echivoc ca, din contra, avem de-a face cu un plagiat.
Comentează