Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Barcelona este bucuroasă că se reia Congresul Mondial al Telefoniei Mobile

telefoane mobile

Locuitorii din Barcelona îşi amintesc şi acum că anularea ediţiei din luna februarie 2020 a Congresului Mondial al Telefoniei Mobile (MWC) a fost primul semn că pandemia de COVID-19 este o sursă reală de îngrijorare, cu o lună înainte ca lumea să intre în carantină, transmite Reuters.

16 luni mai târziu, oraşul spaniol consideră că reluarea congresului MWC, cea mai mare reuniune anuală a industriei telecomunicaţiilor, chiar dacă într-o versiune mult diminuată faţă de ediţiile din anii anteriori, este ca un semn de speranţă că Europa pare a depăşit cea mai gravă perioadă a pandemiei.

Organizarea congresului este "în mod absolut, un pas înainte" a declarat vineri John Hoffman, directorul general la Asociaţia Mondială a Operatorilor (GSMA), entitatea responsabilă pentru Congresul Mondial al Telefoniei Mobile (MWC). "Este un semn de reluare a afacerilor", adaugă Hoffman, informează Agerpres.

Congresul de la Barcelona, care se va desfăşura, în perioada 28 iunie - 1 iulie, va fi prima mare conferinţă de telecomunicaţii organizată în Europa de la debutul pandemiei.

John Hoffman se aşteaptă ca numărul vizitatorilor să varieze între 30.000 şi 40.000, cu mult mai puţini faţă de cei 100.000 de vizitatori care au participat la ediţia din 2019, când potrivit estimărilor GSMA, congresul MWC a dat un impuls de 500 milioane de dolari pentru economia Barcelonei.

În acest an, GSMA a introdus mai multe măsuri sanitare. Oricine va dori să aibă acces la complexul expoziţional Fira Gran Via va trebui să prezinte un test Covid-19 negativ, să poarte masă şi să deţină un ecuson digital. În plus, va fi introdusă o aplicaţie de urmărire a contactelor, pentru monitorizarea oricărei infecţii.

Adjunctul primarului Barcelonei, Jaume Collboni, a spus că oraşul nu este îngrijorat despre posibilitatea unor focare de coronavirus provocate de Congresul MWC, având în vedere că în Spania au fost organizate recent alte evenimente cu public, iar numărul cazurilor de infecţie a continuat să scadă. Însă pentru acest oraş dependent de turism, reluarea congresului este o veste bună.

"Simpla organizare a MWC este un succes. Este foarte important să trimitem un dublu mesaj: oraşul s-a reactivat şi va continua să lupte pentru a fi un lider în sectorul tehnologic", a spus Jaume Collboni.

La rândul său, Josep Maria Malagarriga, proprietarul unui hotel din Barcelona, este optimist cu privire la revenirea sectorului hotelier în pofida faptului că agenţia care se ocupă de organizarea MWC nu a închiriat în acest an decât 11 hoteluri, faţă de peste 400 într-un an normal. Gradul de ocupare a hotelului său Continental Palacete este în prezent la 50%, iar preţurile sunt semnificativ sub nivelurile normale, a spus Malagarriga.

În mod normal, marii jucători din industria de telecomunicaţii cheltuiau zeci de milioane de dolari pentru a-şi prezenta noutăţile la Congresul de la Barcelona, iar cei mai mici plăteau sute de mii de dolari pentru a fi prezenţi la cea mai mare reuniune anuală a industriei telecomunicaţiilor. De asemenea, congresul MWC este important pentru economia locală din Barcelona graţie cheltuielilor făcute de delegaţi la centrul expoziţional Fira, dar şi la restaurante şi călătorii cu taxiul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.