Băsescu, Nicușor Dan și glonțul de argint pentru București

Autor: Mirel Axinte, Consultant și comentator politic

Publicat: 16-10-2015

Actualizat: 17-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

La alegerile pentru Parlamentul European din mai 2014 partidul susținut direct și insistent de Traian Băsescu din poziția de Președinte al României, PMP, a obținut 11.35% în București. Toate acestea în condițiile în care Băsescu i-a făcut campanie asiduă.

Pe ce alegători se pot baza PMP și Traian Băsescu la localele din 2016?

Din mai 2014 și până acum am avut câteva scandaluri răsunătoare de corupție în anturajul lui Traian Băsescu care au vizat apropiați ai săi, colegi și moștenitori politici și chiar membri ai familiei. Discursul lui Băsescu s-a schimbat radical între timp. Dacă în primăvara lui 2014 acesta încă era unul dintre principalii promotori ai discursului pro-occidental și justițiar, acum este poate cel mai vehement detractor al aliaților occidentali, al Europei de Vest și al justiției și instituțiilor statului. Kovesi, DNA, judecători și procurori, Merkel, germani și francezi, nimeni nu scapă de atacurile virulente ale fostului Președinte.

Dezvăluirile justiției din ultimul an (și probabil vor mai urma și altele până la alegerile locale) și ieșirile lui Băsescu împotriva Occidentului și justiției au lăsat urme asupra electoratului pro-occidental și sensibil la tema justiției. Traian Băsescu nu se mai poate baza pe acest electorat. Să nu uităm că acest electorat nu l-a părăsit nici după măsurile de austeritate din vara lui 2010 și i-a iertat multe greșeli. A început să scârțâie abia când a devenit clar că singura miză a lui Traian Băsescu e Elena Udrea. După ce aventurile penale ale grupării din jurul lui Băsescu au devenit publice iar DNA și Kovesi și-au luat găleți de lături în cap de la Băsescu, această categorie de alegători s-a reorientat spre absenteism sau alte forțe politice.

Rămân fanii personajului (popular, spontan, grobian etc) care îl urmează indiferent de ce atitudinile sale politice. Acestora li se adaugă noii clienți, cei pentru care discursul împotriva justiției, antioccidental și xenofob al personajului, nu de puține ori cu accente extremiste, el atinge o coardă sensibilă mai ales că ceilalți extremiști ori au murit ori au rămas fără suflu.

Băsescu nu se adresează un electorat mainstream. Nu se adresează electoratului nemulțumit. Se adresează unui electorat radical și marginal.

Dar nu asta e principala problemă a fostului Președinte. Băsescu e uzat politic. A mai fost Primar General al Capitalei și a fost zece ani cel mai insistent, agresiv și obositor personaj politic de pe scena politică autohtonă. A avut puterea în București și apoi în toată țara timp de paisprezece ani. A avut mai mult decât suficient să dovedească tot ce poate dovedi

La toate acestea se adaugă un bilant negativ ca primar la Bucureștiului deasupra căruia tronează o faptă penală celebră.

Ce poate oferi Traian Băsescu bucureștenilor în afară de ce a oferit deja paisprezece ani cât a avut puterea? Nimic. Doar dscursuri extremiste și agresive pe teme rasiale, religioase și etnice, antioccidentalism și atacuri la adresa justiției. Discursul lui Băsescu e votabil la alegerile locale doar pentru o minoritate loială cultului Băsescu și pentru care coaliția monstruoasă Kovesi-Coldea-Merkel-Mohamed și a tuturor magistraților și străinilor de neam, credință și rasă e mai importantă decât problemele Bucureștiului.

Nu Băsescu are glonțul de argint. Nicușor Dan îl are. Dacă va candida și va fi în formă maximă, Traian Băsescu poate spera la un scor cu două cifre, probabil 10-12%, în cel mai bun caz pentru el.

Cât despre posibilii nemulțumiți de PNL, aceștia se vor duce spre Nicușor Dan, dacă acesta va sta destul de sus în sondaje, între primii trei. Și este foarte posibil să-l vedem pe podium în sondaje, alături de candidații PNL și PSD.

Băsescu are zero șanse în fața unui trio Bușoi-Ivan-ND.774

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri