Premium
Adevarul:
Economia cu cea mai mare creştere din Uniunea Europeană are nevoie de un leucoplast, scrie Bloomberg într-un articol despre bugetul de stat al României din 2017, precizând că peticirea bugetului semnalează veşti proaste pentru România.
Zguduit de proteste anticorupţie, Guvernul României devine creativ pentru a-şi îndeplini promisiunile pe care le-a făcut votanţilor, arată publicaţia. Prim-ministrul Sorin Grindeanu nu îndrăzneşte să se abată de la tăierile de taxe pe care partidul său le-a promis înainte de a câştiga alegerile din decembrie. Dar să plătească pentru ele se dovedeşte a fi complicat. Soluţia? Firmele cu deţinute de stat trebuie să crească plăţile de dividende cu o cincime, pentru a uşura povara care atârnă asupra bugetului.
Mişcarea, ce are ca scop abordarea problemei deficitului care creşte peste limitele Uniunii Europene, riscă să producă daune de-a lungul drumului. În timp ce economia României tinde să depăşească creşterile celorlalţi 27 de membri, în acest an, criticii strategiei Guvernului spun că investiţiile sunt deja neglijate, iar ultimul plasture aplicat bugetului va înrăutăţi acest trend.
„Există efecte secundare ale acestei politici, deoarece diminuează capacitatea companiilor de a investi şi de a creşte”, a declarat Ionuţ Dumitru, economist şef la Raiffeisen Bank. „Aceasta are un impact negativ pe termen lung asupra dezvoltării ţării”, a mai spus el.
Perspectiva bugetară s-a înrăutăţit după reducerea taxei pe valoare adăugată şi după promisiunile de a creşte salariile bugetarilor şi pensiile. Deficitul acestui an este estimat a ajunge la 3,6% din produsul intern brut, prezice Comisia Europeană, încălcând regulile fiscale ale blocului european. Veniturile s-au prăbuşit la mai puţin de o treime din PIB, în 2016, cel mai jos nivel din ultimii cel puţin 10 ani.
Planul lui Grindeanu ar face companiile controlate de Guvern, inclusiv producătorul de gaze naturale Romgaz, să plătească 90% din profituri pentru dividende. Aceasta ar putea pune în pericol recomandările Ministerului Energiei ca firmele, în principal cele din sectoarele de petrol şi gaze, să investească până la 14 miliarde euro până în 2030 pe dezvoltări ale producţiei.
Abordarea Guvernului este mioapă, a mai spus Dumitru. „Mai devreme sau mai târziu, Guvernul va trebui să abordeze problemele structurale din buget, în principal colectarea slabă a veniturilor şi frauda fiscală”, a precizat el.
Romania Libera:
Când am auzit, săptămâna trecută, aceste cuvinte rostite de directorul SRI, Eduard Hellvig, cu ocazia bilanțului acestui serviciu secret pe anul 2016, am fost aruncat, fără voia mea, înapoi în anii '90. Părea că SRI tocmai ieșise din bezna comunismului și promitea să nu ducă mai departe tradiția fostei Securități, de distrugătoare de vieți și destine, să învețe să fie un serviciu secret democratic, să respecte drepturile și libertățile fundamentale, în special viața privată a indivizilor, să descopere și să anihileze pericolele la adresa siguranței naționale, să lupte cu corupția fără a avea partizanate și fără a influența jocul politic.
Să auzi aceste cuvinte la aproape 28 de ani de la Revoluția din decembrie '89, din gura unui șef de serviciu secret al unei țări membre UE și NATO, îți dă fiori pe șira spinării. Nu poți să nu te întrebi ce a fost înainte. În ce fel nu a respectat SRI regulile jocului democratic? Cât de mari au fost prejudiciile și, poate mai important, de ce natură au fost pagubele?
Primul care a remarcat gravitatea declarațiilor, chiar dacă doar aluzive, ale lui Eduard Hellvig a fost Horațiu Pepine, cunoscutul publicist al ”Deutsche Welle”. Este foarte posibil ca directorul SRI să se fi referit la domeniul Justiției atunci când a sugerat comportamentul nedemocratic de până acum al acestui serviciu secret. E doar o speculație, care are toate șansele să rămână în acest stadiu, având în vedere că, în România, controlul civil asupra serviciilor secrete este o glumă. O glumă proastă.
Mai mult decât atât, protocoalele pe care SRI le-a încheiat cu Ministerul Public în domeniul combaterii corupției, ca amenințare la adresa securității naționale, sunt secrete și nicio instituție nu dă semne că ar dori desecretizarea. Responsabilii cu comunicarea publică a SRI ne dau asigurări că aceste protocoale conțin elemente logistice, se referă la resursele, umane și de natură tehnică, angajate de SRI în lupta cu corupția. Păi, dacă nu există prevederi scandaloase în aceste protocoale, dacă SRI nu se simte cu musca pe căciulă, de ce atâta secretomanie? Și de ce ne anunță Eduard Hellvig că serviciul secret se va comporta democratic abia în 2017?
Ar fi foarte interesant să știm, de pildă, dacă doar suspecților de corupție li s-au aplicat metode nedemocratice. Sau au avut de suferit și oameni mai presus de orice îndoială? Ar trebui să existe, totuși, în România secolului XXI o instituție care să poată răspunde la această întrebare în mod onest. Dacă nu există - și este evident că nu există -, ar trebui creată cât mai rapid.
Ziarul Financiar:
Preşedintele Donald Trump greşeşte când critică enormul surplus de cont curent german, spunând că aceste este rezultatul manipulării euro de către Germania. Adevăraţii vinovaţi sunt bula creditului inflaţionistă din Europa de Sud, politicile expansioniste ale BCE şi produsele financiare vândute lumii de băncile americane. Aşa că, în loc să dea vina pe Germania, Trump ar trebui să se uite mai bine la instituţiile de la el de-acasă, spune, într-o opinie publicată de The Guardian, Hans-Werner Sinn, professor de economie şi fostul preşedinte al prestigiosului Institut de Cercetare Economică Ifo.
Comentariile lui sunt cel mai recent duel al cuvintelor dintr-un început de război comercial între Germania şi SUA. Însă Washingtonul foloseşte acum artileria grea. La mai puţin de 24 de ore după ce secretarul american al Comerţului Wilbur Ross a anunţat planul administraţiei Trump de a impune taxe vamale pe importurile de oţel, Germania a reacţionat: ministrul german al afacerilor externe Sigmar Gabriel are în vizor măsuri juridice. Germania şi SUA s-ar putea afla în pragul unui război comercial, scrie Handelsblatt.
Este oficial de-acum, remarcă cel mai mare ziar financiar german. Discursul anticomerţ al lui Donald Trump se va traduce în taxe vamale usturătoare pe importurile de oţel din Europa şi Asia. Wilbur Ross a anunţat la finalul săptămânii trecute planuri de impunere a unor taxe vamale de până la 148% pe importuri provenind din Franţa, Germania, Japonia şi Taiwan.
Ministrul german al afacerilor externe Sigmar Gabriel a reacţionat prompt, spunând că Statele Unite conferă firmelor locale un „avantaj competitiv neloial“ în faţa companiilor rivale din Europa şi alte regiuni, încălcând legislaţia internaţională în domeniul comerţului.
„Noi, europenii, nu putem accepta acest lucru. UE trebuie acum să analizeze depunerea unei plângeri la Organizaţia Mondială a Comerţului. Susţinem cu tărie această opţiune“, se arată într-o declaraţie a ministrului german.
Acesta a avertizat că taxele vamale ar putea declanşa foarte uşor un război comercial cu Statele Unite, cea mai mare piaţă de export a Germaniei, înaintea Franţei şi Marii Britanii. „Dacă SUA îşi vor continua politicile neloiale din domeniul competiţiei, vor apărea ameninţări similare pentru alte industrii“, a declarat oficialul german. Germania are cel mai mare excedent comercial din lume, de 253 miliarde de euro, înaintea Chinei şi Japoniei. Anul trecut, ţara a exportat bunuri în valoare de 107 miliarde de euro către SUA. Planul de impunere a taxelor vamale pe importurile de oţel este inclus în ordinele executive lansate la finalul săptămânii trecute de Donald Trump, ordine ce privesc identificarea ţărilor şi bunurilor responsabile pentru uriaşul deficit comercial al SUA.
În urma acestor ordine, ministrul german al economiei Brigitte Zypries a declarat că preşedintele american ia decizii care vor împinge ţara într-o „direcţie complet greşită“, potrivit Deutsche Welle.
RFI:
Prezidenţialele franceze, cu trei săptămîni înaintea primului tur de scrutin, se află sub semnul incertitudinii întrucît sondajele anunţă un absenteism record. In aceste condiţii totul devine posibil, mai ales că şi numărul indecişilor este foarte mare. Mai mulţi specialişti se declară, în presa franceză, dezamăgiţi de turnura pe care a luat-o campania electorală, iar unii deplîng chiar faptul că "sensul votului a pierdut în claritate".
In materie de surprize şi incertitudini, insatisfacţii şi dezamăgiri, actualele prezidenţiale franceze par să afişeze un fel de record absolut de la al doilea război mondial încoace. Alegerile prezidenţiale îi pasionează în general pe francezi, acesta este şi scrutinul lor favorit întrucît, cum spune analistul Alain Duhamel, "Franţa rămîne un fel de monarhie republicană". De data aceasta, însă, mulţi alegători au impresia că nu se recunosc în nici unul dintre candidaţi.
Românii cunosc bine celebra replică din Caragiale: "Si eu cu cine votez?" Cînd este spusă de un singur cetăţean dezorientat, replica are ecouri comice. Imaginaţi-vă însă o masă de 6 sau 7 milioane de cetăţeni, care spun în cor "Si eu cu cine votez?" O astfel de imagine nu mai ţine de comedie ci de dramă, devine un fel de tragedie a democraţiei.
Este cazul, oarecum, în Franţa, unde sondajele indică un abstenţionism situat între 35 şi 40 la sută. Iar dintre cei decişi totuşi să voteze, un alegător din trei nu şi-a clarificat încă opţiunea.
Un sentiment de frustrare începe să fie resimţit, pentru că pe de o parte există o enormă dorinţă de schimbare, iar pe de altă parte nici unul dintre cei cinci candidaţi principali nu pare să convingă prin persoana sa şi prin programul său.
Aceste prezidenţiale riscă să fie un veritabil seism pentru peisajul politic francez. În urma afacerilor de nepotism în care este implicat candidatul dreptei, François Fillon, încrederea în oamenii politici începe să scadă. Culmea este că opinia publică pare mai indignată de scandalul care îl vizează pe François Fillon decît de cel care o vizează pe Marine Le Pen.
Ca şi cum de la candidatul dreptei ar fi aşteptat ceva mai mult sens moral decît de la candidatul extremei drepte. Dar, de fapt, lui Fillon i se reproşează îmbogăţirea personală în timp ce malversaţiunile lui Marine Le Pen par să fi fost făcute pentru finanţarea partidului ei.
Partidul socialist este însă, în special, în pierdere de viteză, întrucît radicalul de stînga Jean-Luc Mélenchon pare mai bine plasat în sondaje decît candidatul oficial al socialiştilor, Benoît Hamon. Iar unii vorbesc despre o posibilă dezmembrare a Partidului socialist, care domină totuşi viaţa politică franceză de 40 de ani.
