Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BREAKING DNA anunță că bunurile și banii depuși de Sebastian Vlădescu pentru cauțiune rămân la dispoziția procurorilor

Inquam Photos / Octav Ganea
DNA sigla sediu

Garanțiile asupra bunurilor și sumele de bani depuse de Sebastian Vlădescu, dar și de ceilalți inculpați din dosarul în care este acuzat de corupție, rămân la dispoziția procurorilor chiar dacă DNA a renunțat la controlul judiciar pentru aceștia, precizează DNA pentru MEDIAFAX.

„Măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul Vlădescu Sebastian care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice, nu a mai fost prelungită având în vedere durata de timp care a trecut de la momentul instituirii măsurii preventive și faptul că nu au apărut noi temeiuri care să justifice o nouă prelungire. Măsura controlului judiciar urmează să expire de drept la data de 19 septembrie 2019”, au precizat reprezentanții DNA, pentru MEDIAFAX.

Citește și: Bunicul Luizei a EXPLODAT înainte de reconstituirea morții Luizei Melencu: 'Lui Dincă nu am ce să îi reproșez'

Potrivit sursei citate, ancheta penală continuă, iar actele de urmărire penală sunt efectuate în stare de libertate, atât față de fostul ministru, cât și față de ceilalți coinculpați.

„Garanțiile asupra bunurilor inculpaților, precum și sumele de bani depuse în aplicare cauțiunilor dispuse în cursul anchetei penale rămân la dispoziția organului de urmărire penală”, mai precizează DNA.

DNA a renunțat la măsura preventivă pentru fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu, pus inițial sub control judiciar în dosarul în care este urmărit pentru luare de mită și trafic de influență.

În mai 2018, Sebastian Vlădescu a fost pus sub control judiciar pe cauțiune în valoare de 1 milion de euro. Acesta a depus sume de bani în euro și în lei, garanții mobiliare asupra unor lingouri de aur în cantitate totală de 3 kg (evaluate la 109.740,26 euro), garanţii reale imobiliare asupra unor bunuri imobile evaluate la 488.640 euro, garanţii reale mobiliare asupra unor sume de bani aflate în mai multe conturi bancare până la concurenţa valorii cauţiunii stabilite de procurori.

DNA a anunţat, în luna aprilie, că fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.