Premium
Inevitabilul se produce și autoritățile pregătesc cetățenii ca să nu fie surprinși de vestea proastă. Bulgaria și România se îndreaptă spre separare în Europa, scrie SEGA, potrivit Rador.
Se destramă tandemul care a întărit spiritul fiecăreia dintre ele, că nu este cea mai nefericită din UE. Împreună, au suportat mai ușor criticile care le-au fost atribuite de la Bruxelles. Dar pentru prima dată de când au intrat în UE, în 2007, auzim dintr-o sursă oficială că au obținut o eligibilitate diferită pentru spațiul Schengen. România va fi admisă, iar Bulgaria va rămâne în afara cercului intern al țărilor care au ridicat controlul la granițele dintre ele.
Chiar înainte de Paște, era neplăcut să se anunțe vești proaste și, prin urmare, ministrul interimar de externe Nikolai Milkov a ales să ni le servească în goana de dinainte de vacanță nu de la Sofia, ci de la București. De acolo oricum se semnalează de multă vreme că nu cred că este corect ca România să fie echivalată cu Bulgaria privind efortul european. Dacă ministrul român de externe Bogdan Aurescu ne-ar fi spus asta, ne-ar fi iritat, dar nu ne-ar fi supărat. „Ar vrea”, am fi răspuns noi. Dar Milkov ne-a informat pe scurt, la 13 aprilie, într-un interviu pentru Agenția bulgară BTA ce urmează: „Există un risc, dar nimeni nu ar putea învinovăți nici România, nici Comisia (Europeană) dacă acestea procedează în mod separat privind România și Bulgaria”.
Ministrul s-a asigurat, de asemenea, că nimeni nu va acuza guvernul interimar că este de vină pentru eșecul european iminent al Bulgariei. El a spus că "este nevoie de minim două legi ce trebuie adoptate de parlament. Una este cunoscuta deja Lege privind răspunderea procurorului-general, cealaltă este Legea privind reformarea organismului anticorupție - așa-numita Comisie pentru Combaterea Corupției și Confiscarea Averilor Dobândite Ilicit". Ultima ne pune piedici cu privire la Schengen și mingea se află doar în terenul parlamentului, care de doi ani lucrează cu întreruperi.
Parcă auzim vocea fostului prim-ministru Boiko Borisov, care în urmă cu 12 ani ne-a asigurat, în prezența cancelarului austriac de atunci, Werner Faymann, că „chiar de astăzi Bulgaria ar putea fi acceptată cu ușurință în Schengen. Mai avem o singură clădire de dat cu var și sper ca până la sfârșitul lunii februarie (2011) să facem asta”. Borisov a avut contribuția sa pentru ca Bulgaria să nu iasă din clasamentul negru al corupției în UE și să rămână la fel de inaptă pentru zona Schengen, dar de această dată prin cuvintele ministrului Milkov auzim vocea președintelui Rumen Radev. Guvernul interimar, care nu este dat de parlament, ci este în întregime creația lui, spune orice îi este ordonat de la cabinetul prezidențial.
Este adevărat că ne rămâne să votăm doar două legi pentru a topi ultimele două inimi reci din Schengen (Olanda și Austria)? Acest lucru este la fel de adevărat pe cât a fost de adevărat că sistemul judiciar va funcționa eficient atunci când vom crea, sub presiune europeană, organe specializate pentru combaterea corupției și crimei organizate, precum instanța specializată (și parchetul) și Comisia pentru Combaterea Corupției și Confiscarea Averilor Dobândite Ilicit. Aceste instituții au apărut din cauza constatării la Bruxelles că sistemul judiciar din Bulgaria este prea greoi, precum și din cauza falsei speranțe că totul se va mișca dacă țara va dobândi instituții mai expeditive. Noile organisme s-au dovedit a fi pur și simplu instrumente modernizate în mâinile aceleiași cleptocrații pe care ar fi trebuit să o pedepsească și nu au dat acele „rezultate reale” (condamnări, închisoare și confiscări) pe care Comisia Europeană le solicita în fiecare raport de monitorizare.
În cei 16 ani de apartenență la UE, țara a reușit să stăpânească la perfecțiune abilitatea de a se revărsa din pustiu în gol. Pentru a imita activitate în fața Bruxelles-ului, ea a scris legi la recomandările acestuia și a efectuat cu dragă inimă schimbări structurale, pentru că era convinsă de caracterul inofensiv al acestora pentru privilegiații din timpul tranziției infracționale. Nici măcar un fir de păr nu a căzut de pe cel puțin un cap de rang înalt, iar arestarea butaforică de o zi a lui Boiko Borisov din 17 martie 2022 a servit doar pentru reproșuri de la Bruxelles și Washington, că nu așa se face. În loc să vedem un fel de răzbunare pentru sertare și saci de bani, am asistat la o acțiune de purificare a sistemului bulgar de protecție a drepturilor omului și justiție, din care mai marii se întorc în politică la fel de nevinovați ca nou-născuții. În acea perioadă, România și-a folosit autoritățile de urmărire penală în scopul lor cel mai simplu, fără a face distincție între prim-miniștri, lideri de partide, deputați, miniștri, primari etc. Prin urmare, închisorile sale sunt pline de „rezultate reale”.
Pentru Borisov, este logic să-i pese mai mult de propria sa impunitate, decât de intrarea Bulgariei în spaţiul Schengen. Dar în curând (12 mai) se vor împlini doi ani de când nu mai este premier. Singurul lucru pe care îl poate face de atunci este să pună piedici de pe margine, dar nu să dea ordine. Asigurarea pentru supraviețuirea lui este procurorul general, pentru a cărui inviolabilitate el a consumat multă energie cât a fost la putere. Guvernele interimare sunt inofensive pentru că nu pot depune legi fără propria majoritate parlamentară sau fără parlament.
Singurul guvern stabil în această perioadă a fost cel al lui Kiril Petkov, la a cărui înlăturare GERB a participat din toată inima. Nu este adevărat că Borisov a împins cabinetul fără să-și dea seama ce va urma. El știa că atemporalitatea se va instala din nou, adică impunitate totală, ceea ce corespunde cu aspirațiile sale.
Paradoxul este că acesta a fost și punctul comun cu interesele președintelui Rumen Radev, care, în absența parlamentului, nu trebuie să dea socoteală nimănui, la fel ca procurorul-general al Bulgariei. Cea mai dulce este puterea care nu poate fi controlată. Când și-a atacat, la 1 mai 2022, foștii slujitori politici din guvernul lui Kiril Petkov că sunt șarlatani, Radev i-a invitat pe dușmanii acestora să acționeze, alegând răul mai mic pentru sine - o guvernare prezidențială ce nu mușcă, prin guverne interimare. Timpul a confirmat că acestea nu reprezintă o amenințare pentru nimeni - în special pentru Borisov. De aceea, el însuși, nimeni altul, a lansat ideea ca ultimul guvern interimar să fie declarat drept stabil de noul parlament.
În România, președintele Klaus Iohannis a jucat un rol important în crearea intoleranței față de sistemul mafiot post-comunist. Radev a făcut o solicitare similară prin ridicarea pumnului împotriva mafiei, dar a rămas doar cu solicitarea. Deși a obținut acces direct la puterea executivă, a justificat încrederea nu atât a societății, care l-a ales pentru un al doilea mandat, cât a cleptocrației, care ar fi trebuit să se teamă de el. Afirmațiile sale că, datorită persuasiunii sale în Consiliul European, „Bulgaria are pentru prima dată un termen clar pentru aderarea la spațiul Schengen, care se va întâmpla cel târziu în octombrie 2023, sunt lipsite de temei”. Poziția sa vagă cu privire la solidaritatea europeană cu Ucraina împotriva agresiunii ruse nu a determinat pe nimeni să-și asume angajamente clare față de Bulgaria pentru a-și alina durerea legată de Schengen.
Efortul său de a găsi de urgență un vinovat prin intermediul ministrului său de externe pentru a da vina pe altcineva este un indiciu că nici el nu mai crede într-un final fericit.
Dacă, după Croația, și România se va separa de noi, Bulgaria va rămâne alături de Cipru ca o insulă singuratică în afara spațiului Schengen. Există o explicație geografică pentru Cipru, pentru că este într-adevăr o insulă. Pentru Bulgaria, explicația va fi izolarea, pentru că nu e potrivită pentru Europa. (Articol de Svetoslav Terziev)
