Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Căpitanul lui Răzvan Lucescu, de la PAOK, mesaj puternic către FIFA și UEFA: 'Dumneavoastră ne respectaţi pe mine şi pe colegii mei'

www.gsp.ro
Răzvan Lucescu

Căpitanul echipei PAOK Salonic, Andre Vieirinha, a cerut FIFA şi UEFA să dea dovadă de obiectivitate în ceea ce priveşte ce s-a întâmplat în campionatul elen în ultima perioadă, el precizând că reprezentanţii celor două foruri ar trebui să privească faptele şi subliniind că formaţia lui Răzvan Lucescu a fost nedreptăţită.

Dragi domni de la FIFA şi UEFA,

Sunt fotbalist la PAOK, căpitanul echipei, campion european cu naţionala Portugaliei. În urmă cu câteva luni, am decis să vin în Macedonia (unica, originala, grecească), pentru a-mi ajuta echipa să câştige campionatul. Am jucat şapte meciuri cu porţile închise şi le-am câştigat pe toate… Am început cu o accidentare şi apoi o operaţie. Totuşi, datorită colegilor mei şi antrenorului, am obţinut mai multe puncte decât adversarii noştri. Am încercat să nu mimez accidentări pentru a obţine penaltiuri… Dar i-aţi permis unui antrenor să se prefacă accidentat şi să fure un meci pe care nu l-a jucat! Am încercat să nu joc murdar împotriva adversarilor mei, dar le-aţi permis să aleagă dacă se tem sau nu, dacă vor să continue sau nu în funcţie de scor. Am încercat să previn decizia de a se părăsi terenul înainte de finalul fiecărui joc, indiferent de cât de mare era greşeala arbitrului. Dar i-aţi lăsat pe arbitri să schimbe decizii şi rapoarte la meciuri decisive!

Sunt Andre Vieirinha şi respect fotbalul. Dumneavoastră ne respectaţi pe mine şi pe colegii mei? Iubim acelaşi fotbal? Vă rog, dacă răspunsul este da, nu priviţi imaginile, vedeţi faptele!”, este mesajul portughezului, postat de PAOK pe Facebook, potrivit News.ro.

Comisia de Disciplină a ligii elene a sancţionat, joi, echipa PAOK Salonic cu pierderea la masa verde a meciului cu AEK Atena, întrerupt şi marcat de incidente după anularea unui gol în prelungiri, şi deducerea a trei puncte din cele acumulate de formaţia antrenată de Răzvan Lucescu în acest sezon şi încă două în campionatul viitor.

Patronul echipei PAOK, Ivan Savvidis, care a intrat pe teren înarmat, a fost interzis pe stadioane timp de trei ani şi amendat cu 100.000 de euro. Directorul sportiv Lubos Michel a fost interzis pe stadioane 90 de zile şi amendat cu 15.000 de euro.

În plus, formaţia din Salonic va disputa trei meciuri pe teren propiu fără spectatori şi va trebui să achite o penalitate de 63.000 de euro.

După aceste sancţiuni, care pot fi atacate cu apel, PAOK rămâne cu 49 de puncte, cu cinci etape până al finalul sezonului şi iese din lupta pentru tilu.

Echipa pregătită de Lucescu este pe locul 4, după AEK, 57 de puncte şi Olympiacos Pireu, 50 de puncte.

La 11 martie, meciul PAOK Salonic - AEK Atena a fost întrerupt înainte de fluierul final, după ce oficiali ai echipei lui Răzvan Lucescu au invadat terenul. Acest lucru s-a întâmplat după ce arbitrul Kominis a anulat pentru ofsaid golul marcat de Varela, în minutul 90+2, la scorul de 0-0.

După două ore, arbitrul şi-a schimbat decizia, a acordat victoria echipei PAOK cu 1-0 şi a încheiat meciul.

Poliţia elenă a emis un mandat de arestare pentru preşedintele clubului PAOK Salonic, Ivan Savvidis, care a intrat pe teren la meciul cu AEK Atena, având o armă asupra sa. De asemenea, pe numele altor patru persoane, gărzile de corp ale omului de afaceri, au fost emise mandate de arestare.

După aceste incidente, campionatul de fotbal al Greciei a fost suspendat cu efect imediat şi pe termen nelimitat. Decizia a fost luată de ministrul Sportului, Girgios Vassilliadis, în acord cu premierul Alexis Tsipras.

Întrecerea se va relua în acest week-end.

Campionatul Greciei s-a confruntat cu multe incidente în ultima vreme, implicând principalele echipe, Olympiacos, AEK şi PAOK.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.