Premium
Unul singur: să atingem un standard de viață la nivelul mediu din UE în zona Euro. Nu numai în termeni de PIB pe locuitor, pentru că poate fi însoțită de o mare inechitate în societate, de polarizare, ci și în termeni de infrastructură, educație, sănătate, echipare a localităților - în sensul accesibilității pentru majoritatea populației.
Cum se poate ajunge acolo într-o periodă rezonabilă de timp de 15-20-25 de ani?
Trei forțe trebuie puse la lucru pentru a evita capcana economiei mici a României:
1. Investiții în capitalul fizic și în resursele umane.
Aici rolul statului este destul de clar: infrastructură, educație, sănătate etc.
Nu e clar cum să susțină statul un sector sau altul economic, un export românesc sau altul, așa cum am făcut pentru IT cu scutirea de impozit pe salariu. Pentru că a te băga pe sectoare ajungi la greșeli, fără o țintă de dezvoltare, fără o analiză de competitivitate și fără capacitate de proiecție corectă. De aceea am propus crearea Consiliului Național de Competitivitate. Proiectul de lege se află în dezbatere parlamentară, iar joi e în audiere publică la reprezentanța Comisiei Europene la București.
2. Sisteme eficiente de alocare a resurselor.
Aici e mult de lucru, mai ales în zona alocării resurselor din bugete publice și din fonduri europene.
Cum alocăm eficient? Prin apelul liberal într-o mai mare măsură la economia antreprenorială, la piețe, la concurență corectă, la achiziții publice loiale, la proprietate privată, la parteneriate public-private, pe scurt la competivitate.
Pe de o parte, avem investiții nenumărate neterminate, autostrăzi care se dărâmă etc. Dacă ne uităm la investițiile făcute în ultimii 25 de ani într-un spital mare de urgență veți vedea că banii erau de fapt suficienți pentru a construi 3 spitale complet noi, moderne și corect utilate.
Cum reușim să facem sistemele care alocă resurse eficiente? Băncile alocă resurse. Firmele alocă resurse. Oamenii alocă resurse. Fără a ajunge la eficiență în aceste sisteme nu creștem sănătos. Avem spațiu de creștere a eficienței atât în sectorul public, cât și în cel privat. Gândiți-vă la parcul Dallas din Slobozia abandonat după două decenii sau la rafinăria Arpechim care este în conservare de ani și ani. Avem atâtea exemple.
Pe de altă parte, România este într-o criză acută de proiecte mari de investiții eficiente și de dezvoltare. România este unul dintre cele 6 state europene care nu au semnat încă niciun proiect de investiii în planul Juncker, iar perioada alocată se scurge repede: 2015-2017. România a depus proiecte foarte multe și foarte mici ca valoare.
Cum ar putea arăta aceste proiecte mari? De exemplu:
- digitalizarea sau e-Romania (așa cum a făcut Estonia),
- autostrada Târgu Mureș - Iași - Chișinău (pentru a da consistență centenarului României moderne în 2018) sau
- cartiere inteligente, durabile, independente energetic (așa cum este de pildă Confluence din Lyon - o investiție care se derulează între 2003-2025).
Azi ne lipsește o bancă de dezvoltare pentru marile proiecte de investiții.
3. Progresul continuu al tehnologiilor aduce marea valoare adăugată pe produs și servicii.
Mulți vorbesc de exporturi cu valoare adăugată mai mare, dar cum: prin companii străine în România și efort propriu de cercetare. Așadar, prin absorbție și creare de inovație. Cum poate interveni statul în acest proces pentru a avea și rezultate nu numai posturi academice create, uneori pentru netrebnici, cu finanțare publică? Poate. Cum poate interveni statul în capitalizarea inovației românești și în firme autohtone? Ajutoarele de stat pentru cercetare-dezvoltare nu mai pot neglija capitalul românesc. Altfel riscăm să rămânem creatori mari și producători mici.
Restul sunt vorbe și interese.
Aceste trei forțe nu le-am descoperit eu, ci sunt rezultatele studiilor făcute asupra dezvoltării în decursul deceniilor. Acum totul trebuie judecat în contextul revoluției digitale.
Închid cu o recomandare: dezvoltarea trebuie să fie obiectivul parteneriatelor strategice și nu invers. Dacă nu ne resetăm economic rămânem aceeași economie mică cu doar 0,33% din PIB-ul global în 1984 și tot 0,33% în 2015. Adică de trei decenii nici mai mult, nici mai puțin, ci tot așa. Adoptarea Euro este mijlocul accelerarii convergenței reale și nu invers. Adoptarea monedei Euro este ancora reformelor structurale la români.
Ce loc i-am putea hărăzi economiei românești în economia UE în viitor? Vă răspund în trei cuvinte: inima creativității europene. Cum? Vă răspund în două cuvinte: iubind România. Mai detaliat am răspuns cu o propunere de politică publică dedicată industriilor creative și culturale în volumul "România noului val" (2015).
Acest discurs l-am susținut astăzi, 24 februarie, în cadrul conferinței ”O Strategie Economică pentru România: Răspunsuri la 3 întrebări care nu au fost puse niciodată”, organizată de cursdeguvernare.ro în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României.
