Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cătălin Raiu, expert pe libertate religioasă la OSCE, reacționează la profanarea cimitirului evreiesc din Ploiești

Cătălin Raiu

Profanarea cimitirului evreiesc din Ploiești este un gest primitiv de ură religioasă și etnică față de care întreaga societate românească trebuie să se delimiteze. Dimensiunea externă a libertății religioase acoperă toate manifestările religioase legate de cultul celor decedați, de la rugăciune la sacralitatea corpului și până la îngrijirea și protejarea mormintelor, indiferent de credința religioasă. Desacralizarea unor morminte nu este doar un atac împotriva memoriei celor decedați și a demnității umane a rudelor acestora, ci una dintre cele mai dure agresiuni împotriva libertății religioase cu efecte nocive pe termen lung pentru întreaga societate.

Din păcate, profanările mormintelor evreiești nu mai reprezintă de mult episoade răzlețe nici în România, nici în alte țări. Din acest motiv, mai mult ca oricând e nevoie ca această problemă să fie tratată în mod structural și strategic prin intermediul standardelor internaționale privind libertatea religioasă. Nu doar prin discursuri și postări pe social media, ci prin programe și proiecte de reducere a analfabetismului religios – sursă a indiferentismului cultural și a numeroase atitudini ostile și chiar extreme.

În mod particular, așa cum atrag atenția OSCE și U.S. Commission on International Religious Freedom (USCIRF), pandemia actuală a intensificat atitudinile antisemite, iar combaterea antisemitismului trebuie construită prin politici publice concrete privind promovarea libertății religioase și a dialogului inter-religios. Lipsa de acțiune a autorităților publice în domeniul libertății religioase, precum și lipsa unui dialog instituționalizat și transparent cu toți actorii care pot furniza expertiză și bune practici este precondiția ideală pentru dezvoltarea atitudinilor antisemite pe termen lung.

Nicio societate nu se poate democratiza și nu-și poate crea anticorpii consensului social în absența unor repere democratice clasice, dintre care libertatea religioasă este fundamentală.

Cătălin Raiu este membru al panelului de experți pe libertate religioasă la OSCE

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.