DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cătălin Raiu: 'România confuză: politics, not policy. puterea executivă se află în disonanță cu puterea judecătorească'

Cătălin Raiu

Văzută din exteriorul ei, viața religioasă pare mai degrabă a fi despre politică („politics”), nu de despre politici publice („policies”).

Mike Pompeo și-a încheiat mandatul de secretar de stat al SUA cu un bilanț obsesiv pozitiv în a promova libertatea religioasă: „Religious freedom is our first freedom (…) if we don’t defend religious freedom, no one else will”. În timpul pandemiei, Departamentul de Stat al SUA distribuia zilnic pe toate rețele de socializare o invitație directă către liderii religioși și nu numai: „We need faith leaders of all religions to denounce violations of religious freedom whenever and wherever they occur”.

Citește și: IPS Teodosie, ieșire la adresa Guvernului! ‘Suntem amenințați în aceste zile’

În vreme ce Guvernul SUA invită la democrație prin promovarea libertății religioase, în România în întreaga perioadă a pandemiei nu s-a auzit nicio invitație din partea autorităților publice pentru ca liderii religioși să denunțe eventualele abuzuri sau stângăcii ale autorităților publice. Mai mult decât atât, puterea executivă se află în disonanță cu puterea judecătorească. În vreme ce executivul nu reușește să articuleze un discurs coerent despre modalitatea restricționării libertății religioase și amestecă comunicate de presă neasumate cu decizii în afara legii, puterea judecătorească nu are nicio emoție să utilizeze referențialul standardelor și legislației internaționale în domeniu, așa cum a făcut Curtea de Apel București prin decizia din 14 decembrie 2020.

Relativizarea libertății religioase

Pentru a înghesui viața religioasă în matricea sanitară stabilită în regim de urgență, statul, în loc să poarte un dialog la vedere cu societatea și să urmeze rețeta democratică de aplicare a restricțiilor, a încercat să schimbe natura juridică nu doar a libertății religioase, ci și a spațiului privat sau a anumitor gesturi liturgice (Euharistia, pelerinajul etc.). A fost restricționată „activitatea cultelor religioase”, nu doar acele zone/spații cu potențial de răspândire a virusului, cum ar fi lăcașurile de cult. S-au redefinit în manieră politică termeni juridici canonizați în democrație precum „public”, „privat” sau „libertate”. Uitând că mandatul garantării libertății religioase aparține exclusiv statului chiar și pe timp de pandemie sau război, guvernul a lăsat pe umerii cultelor nu doar justificarea juridică a deciziilor, ci chiar și efortul de comunicare a acestora. Dialogul a fost folosit pentru validarea ocolirii legii sau legitimarea unor decizii deja luate, nu pentru a detalia politici publice în contextul legii, așa cum recomandă Comisia Europeană și OSCE, scrie revistacultura.ro.

Citește și: Medicul Răzvan Constantinescu s-a dezlănțuit la adresa lui Radu Tudor: ‘Oligofrenul emitent’

Contrar practicilor occidentale, guvernul lasă impresia că privește libertatea religioasă ca pe o povară, nu ca pe o oportunitate. S-ar putea spune că guvernul abdică de la sarcina reprezentării politice impusă prin lege și mandatul obținut de la Parlament (Bernard Manin, „The Principles of Representative Government”, 1997) și se manifestă duplicitar față de viața religioasă: cu o mână cere cultelor acordul post-factum pentru restricții, cu cealaltă le semnează acordarea de credite bugetare. Tace în privința explicării și comunicării restricțiilor în raport cu libertatea religioasă chiar și după anularea acestora de către puterea judecătorească, dar e foarte seducător în a-și asigura sprijinul cultelor în campania de vaccinare.

De unde modelul?

Încercarea de a identifica structuri de gândire politică în raportarea statului la viața religioasă este temerară în absența unor politici publice care ar impune un grad ridicat de transparență, de dialog instituționalizat cu societatea, precum și cadre publice de elaborare și implementare. Văzută din exteriorul ei, viața religioasă pare mai degrabă a fi despre politică („politics”), nu de despre politici publice („policies”). Dar ce fel de politică?

Citește și: Ludovic Orban, despre propunerea USR de a fi alocate fonduri, prin PNRR, pentru ONG-uri: ‘Trebuie un pic mai serios fundamentată’

Ipoteza socialistă: religia ca fenomen social

Un guvern de orientare socialistă privilegiază libertatea religioasă mai cu seamă în dimensiunea negativă a acesteia: vede religia ca marginală societății, refugiu al celor săraci și needucați, drept element cu potențial discriminator atunci când îngreunează accesul la egalitatea de șanse. Pentru socialiști, religia este mai degrabă un fenomen social care trebuie calibrat exigențelor secularismului și temperat pentru a se supune ritmului unei societăți măcinate de tot felul de inegalități și imperative progresiste. Egalitatea duce la libertate, în sensul eliberării societății de potențialul discriminator al religiei. Din acest motiv, socialiștii folosesc mai degrabă sintagma „freedom from religion” (inclusiv versiunea mai radicală „freedom within religion”), nu „freedom of religion”, expresie consacrată de filosofia politică liberală.

Citește și: Radu Țincu: ‘Vom avea o evoluție nefavorabilă în perioada imediat următoare. Nu avem suficiente doze încât să vaccinăm toată populația’

Socialiștii relativizează libertatea religioasă și pentru că nu ajung să observe și binele social produs de religie sau aportul religiei la producerea de capital social. Noua variantă de socialism european, tradusă în unele locuri prin neo-marxism, vede libertatea religioasă ca fiind în concurență cu alte drepturi și libertăți: libertatea religioasă e mai puțin importantă decât drepturile LGBT, iar libertatea de expresie a creștinilor ilegitimă atunci când argumentele celor care nu împărtășesc o anumită credință religioasă trebuie să se impună. Socialiștii sunt mai degrabă precauți față de cultele religioase și de cooptarea lor în luarea deciziilor publice, traducând libertatea religioasă prin eliberare față de influența religiei.

Ipoteza liberală: religia ca atitudine civică

Liberalii sunt cei care au dezvoltat și constituționalizat conceptul de neutralitate religioasă. Ca și morala, arta, economia etc., religia trebuie neutralizată în raport cu puterea politică și cu scopul ei final de a crea un spațiu al libertății și bunăstării. Astfel, liberalii încearcă să menajeze Biserica în a-și exprima propria-i misiune și vocație. La fel cum cultura este cu atât mai vibrantă cu cât este mai liberă de stat, religia la rândul ei este cu atât mai benefică societății cu cât imixtiunea statului e minimală. Pentru liberali, religia e despre cetățenie și drepturi civile, despre libertatea conștiinței și de asociere, iar valoarea ei în societate este cea conferită de cetățeni în mod spontan, nu neapărat de către cultele religioase în mod organizat.

Citește și: Medicul Monica Pop, despre vaccinul AstraZeneca: ‘Până acum o lună nu era indicat după 55 de ani și acum e? Nu e același vaccin?’

Liberalii valorizează libertățile individuale în detrimentul identităților de grup sau al celor organice. Conform filosofiei liberale, libertatea religioasă e mai importantă decât Biserica și înainte de a se îngriji de „bunele relații stat-culte” se preocupă de maximizarea libertății religioase. Ca orice drept secular, libertatea religioasă este golită la rându-i de orice dimensiune spirituală. E, de fapt, mai întâi libertate și apoi religie. Liberalismul politizează libertatea pentru a depolitiza religia, ține statul departe de intimitatea credinței și traduce libertatea religioasă prin libertatea practicării religiei fără ingerința statului.

Ipoteza conservatoare: religia ca atitudine politică

Revendicându-se de la tradiție, un guvern conservator privilegiază dimensiunea pozitivă a libertății religioase, concepe politici publice incluzive pentru comunitățile religioase, se îngrijește cu precădere de monumentele istorice ecleziastice etc. Include valori religioase în angajamentele sociale, culturale și educaționale ale statului (ex.: tema familiei tradiționale etc.). Tratează direct cu organizațiile religioase ca parteneri politici în sens schmittian (vezi Carl Schmitt, „The Age of Neutralization and Depolitization”, 1932) și le valorifică activitatea și vocația nu doar în chestiuni de politici publice (ora de religie, familia tradițională), ci și în chestiuni foarte politice precum „nation-building”. Pentru conservatori, religia nu e cu precădere un fenomen social (cum este pentru socialiști) sau materializarea seculară a exercitării în comun a unor drepturi fundamentale (cum este pentru liberali), ci e mai ales politică. Religia e despre relații de putere în care libertatea religioasă e tradusă prin obținerea libertății prin intermediul religiei.

Citește și: Un comisar celebru militează împotriva obligativității purtării măștii de protecție! Manifest anti-amendă!

Dacă pentru liberali, libertatea religioasă înseamnă mai mult libertate decât religie, pentru conservatori, libertatea religioasă înseamnă mai multă religie decât libertate. Într-o paradigmă conservatoare, libertatea religioasă are probleme de acomodare atunci când vine vorba de minorități religioase sau comportamente nevalidate de tradiție. Pentru conservatori, a fi religios nu este doar o atitudine civică, o opțiune socială sau culturală, ci este o atitudine de participare politică la devenirea națiunii.

România confuză: politics, not policy

Paradoxul este că, deși libertatea religioasă se pliază cel mai coerent pe filosofia liberală și că în timpul anului 2020 România a avut o guvernare „liberală”, în țara noastră s-a confirmat că nu am reușit să ieșim din paradigma relativizării libertății religioase, așa cum experimentasem deja în comunism. Relația stat-culte este bazată pe un mix confuz de socialism (ca rămășiță a regimului comunist) și pseudo-conservatorism de tip naționalist care se prelungește din secolul XIX inclusiv prin anii regimului comunist.

Citește și: IPS Teodosie, ieșire la adresa Guvernului! ‘Suntem amenințați în aceste zile’

Religia este văzută de către majoritatea elitelor politice simultan ca fiind periferică societății (ex.: pentru prima dată după 1989, din programul de guvernare actual lipsește orice referință, fie ea pozitivă sau negativă, la viața religioasă, culte sau libertate religioasă), precum și actor cu vocație politică. Biserica este utilă guvernului ca actor politic în promovarea vaccinării (temă pe care nu o poate stăpâni din punct de vedere științific, ci, eventual, doar din punct de vedere civic și bioetic), dar nu și drept partener în dezvoltarea politicilor publice de promovare a libertății religioase (principiu esențial în apărarea autonomiei bisericești). Guvernanții vor ca Biserica să fie relevantă din punct de vedere politic prin acțiuni extreme (de la tăcere în fața abuzurilor statului până la entuziasm în promovarea vaccinării) și să-i fixeze agenda socială („Biserica să se ocupe de săraci”), dar să nu se exprime în virtutea standardelor și practicilor libertății religioase. Guvernul nu vorbește în mod public și transparent cu poporul pentru maximizarea libertății religioase (așa cum invita Mike Pompeo), nu-și mediază legitimitatea prin expertiză (așa cum face guvernul britanic), ci acționează ferit de ochii publicului și strict în cadrul unor relații de putere cu cultele pentru a se legitima politic (așa cum se întâmplă și în Rusia).

Citește și: Medicul Răzvan Constantinescu s-a dezlănțuit la adresa lui Radu Tudor: ‘Oligofrenul emitent’

Acest tip de birocrație ascunsă naște și hrănește o stare de conspiraționism. Paradoxal, guvernul ajunge să se teamă de conspiraționismul tăinuit în straturile marginale ale Bisericii, dar nu constată că sursa atitudinii centrifuge a unor comunități religioase este generată chiar de lipsa de predictibilitate a guvernului în politicile publice din domeniul religios. Acest lucru nu este decât rezultatul unor practici guvernamentale osificate de ani de zile în jurul relativizării libertății religioase și care vor continua atât timp cât nu înlocuim reperele actuale cu cele democratice și nu mutăm accentul de pe „politics” pe „policy”.

Cătălin Raiu este teolog și doctor în științe politice. Este reprezentantul României în panelul de experți pe libertate religioasă al OSCE și președintele FoRB România – Asociație pentru Promovarea Libertății Religioase.

Citește și: Ludovic Orban, despre propunerea USR de a fi alocate fonduri, prin PNRR, pentru ONG-uri: ‘Trebuie un pic mai serios fundamentată’ .

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.