Premium
Epopeea lipsei de profesionalism privind gestionarea pandemiei continuă, din păcate cu efecte grave pentru întreaga societate românească. Iar ultimul episod vizează vaccinarea. Pentru a înțelege mai bine cine sunt responsabilii pentru această stare de fapt, constând în reticența a peste jumătate dintre români în a se vaccina, e necesar să recapitulăm faptele ultimelor 14 luni. Asta pentru eșecul anunțat despre care vorbește titlul acestei analize e doar rezultatul unui lung șir de gafe, nepriceperi, aroganțe sau scandaluri.
Încă de la începutul măsurilor de limitare a efectelor pandemiei, autoritățile au dovedit dispreț și aroganță față de oameni (de la achizițiile suspecte de materiale sanitare sau importurile de măști neconforme, până la vopsirea mașinilor de poliție în culorile partidului, megafoanele care intonau imnul la ore fixe, ori declarațiile silabisite cu greu de către purtătorul gecii de piele), toate culminând cu încălcarea regulilor chiar de către cei care le instituiseră. Din păcate, aceste elemente au afectat din start încrederea populației în deciziile guvernamentale, conform unui principiu elementar de comunicare: legitimitatea sursei mesajului validează legitimitatea mesajului. Sau dimpotrivă, în cazul nostru. Să nu uităm nici că întreaga comunicare strategică pe această zonă era condusă de un individ cu bacalaureatul „la bază”. Genial să fi fost respectivul, acest gen de informație, odată apărută în spațiul public, șubrezește iremediabil credibilitatea guvernului.
Pe deasupra, s-au așezat toate informațiile false sau alarmiste, din sfera conspirațiilor, referitoare la vaccin. Acestea nu sunt specifice nouă: la una din primele forme de „vaccinare”, de la finalul sec. XVIII, constând în punerea în contact, pe o crestătură în piele, a omului cu sângele de vacă (o metodă intuitivă, dar eficace împotriva variolei bovine), apăruseră deja primii contestatari, care susțineau că celor supuși procedurii le vor crește coarne. Sună cunoscut?
Din păcate, însă, autoritățile nu au răspuns acestui discurs cu o campanie temeinică de informare. Iar puținii, dar vocalii și radicalii susținători acelorași autorități, au mers mai departe, batjocorind pe cei care, dintr-o precaritate culturală sau emoțională, deveniseră victimele mesajelor anti-vaccin. Rezultatul? În câteva luni, măsurătorile sociologice au constatat o scădere a deschiderii populației către vaccin.
Mai mult, știrile despre reacții adverse au adâncit suspiciunea. Deși corecte, în raritatea lor statistică, acestea au avut un impact afectiv major: e puțin probabil să convingi pe cineva să accepte imunizarea, argumentând că șansele unor probleme grave provocate de vaccin sunt de 1 la 1 milion. În tot acest timp, în care proliferau diverse teorii, guvernul era zona unor scandaluri în zona sănătății, provocate de prezența lui Vlad Voiculescu, și a intereselor reprezentate de acesta, în fruntea ministerului de resort, apoi de revocarea sa. Să nu uităm declarațiile aceluiași personaj despre falsificarea datelor privind decesele. Nici faptul că, la scurt timp, bugetul PMB a fost respins de către colegii aceluiași Voiculescu, ca metodă de presiune pentru ca spitalele Bucureștiului să ajungă, indirect, pe mâna sa. În acest context, dacă a existat o singură decizie ce poate fi apreciată la președintele Iohannis, aceea a fost lăsarea organizării vaccinării în seama sistemului militar și a colonelului Gheorghiță. Vă imaginați cum ar fi arătat campania de imunizare condusă de Voiculescu și Moldovan?
Ajungem astfel la prezentul tulbure și incert, cu tot bagajul negativ al ultimului an în ce privește lămurirea populației asupra beneficiilor incontestabile ale vaccinării. Vocile mai mult sau mai puțin oficiale ale puterii au ajuns să acuze Biserica Ortodoxă Română pentru această situație, creată, după cum am văzut, tocmai de responsabilii guvernamentali. Lăsând deoparte vocea izolată a Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, ale cărui declarații țin mai degrabă de lupta politică din sânul Bisericii, și care au fost oricum prompt sancționate de către purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu, majoritatea clericilor au fost favorabili discursului oficial.
În pofida aroganței cu care președintele României (care vorbea în 2016 despre fanatismul religios) și guvernele „sale” (care au amendat pelerinii de la diverse procesiuni) au tratat Biserica Ortodoxă, această instituție fundamentală a României, care se bucură oricum de cel mai ridicat nivel de încredere, a fost echilibrată în pozițiile sale. Mai cu seamă că nu avea cum să repare, în mentalul colectiv și în rândurile credincioșilor, toate greșelile de comunicare și de strategie ale CDR 2.0.
Acesta este tabloul nepriceperii și neputinței unor oameni ajunși în fruntea Statului cu voturile a 13% dintre români (circa 41% PNL + USRPLUS din 31,8% prezență). Cu o asemenea acută lipsă de încredere și legitimitate, comunicarea pe tema gestionării pandemiei se impunea a fi fost una perfectă. Și poate și rezultatele ar fi fost altele.
