Premium
Înainte de întrunirea grupului G20 (grupul celor mai puternice economii ale lumii), Donald Trump a vizitat Varșovia unde a oferit un discurs puternic de susținere a „Occidentului” atât la modul general cât și în fața unor posibile agresiuni ruse. Dar mai mult decât un Occident ipotetic și imaginar, Trump a părut că susține viziunea poloneză asupra Occidentului.
(Pentru cititorul român merită insista că, din perspectivă globală, Occidentul e format din Europa, America de Nord, Japonia, Australia și Noua Zeelandă. Există și alte interpretări ale termenului Occident, dar, dat fiind că Trump a vorbit în Polonia, fostă membră a blocului estic, putem agrea că acesta este sensul folosit.)
Merită să analizăm acest discurs pe două dimensiuni, ambele comune atât lui Trump cât și partidului polonez de guvernare, PiS. Rețineți că PiS este membră în AECR, aceeași alianță din care face parte AKP-ul lui Erdogan, ceea ce ne dă un indiciu despre cât de radicală este forma lor de conservatorism.
Prima dimensiune este cea (ultra?) conservatoare
Președintele Trump a pus în discuție dacă Occidentul mai are încă voința de supraviețuire și dacă mai este capabil să apere granițele în fața fluxurilor migratoare. Ambele teme sunt parte din discursul (foarte) conservator. Pasajele acestea și alte câteva îmi sună ca și cum ar fi scrise de ideologul Steve Bannon mai degrabă decât de moderații Jared Kushner sau Ivanka Trump.
Și mai semnificativă este alegarea Poloniei ca destinație a vizitei. Ultra-conservatorismul celor de la PiS, precum și tendințele de a subordona puterea judiciară au creat divergențe între Polonia și Comisia Europeană. Președintele Trump, el însuși acuzat acasă de intervenție în mersul statului de drept, nu a avut nici o jenă să facă din Polonia o destinație diplomatică atât de repede.
Mai mult, Donald Trump și Andrzej Duda au găsit teren comun în critica presei care nu ar reflecta cu corectitudine lucrurile bune pe care (amândoi) susțin că le fac.
Astfel, Donald Trump își construiește un cap de pod conservator în Europa de Est. Aș putea să spun chiar ultraconservator sau anti-liberal, dar discursul său a fost mult mai lung și alte teme au „diluat” cumva această abordare.
A doua dimensiune este cea anti-rusă
Donald Trump a folosit termeni neobișnuit de duri și preciși cu care a condamnat acțiunile Rusiei. A vorbit de “activități destabilizatoare” ale acesteia în sprijinul unor regimuri ostile SUA (și implicit, ostile față de Occident).
Nu pare mult, dar în limbaj diplomatic, aceste cuvinte contează. Deja Rusia a negat în mod oficial orice acuze aduse.
În plus, președintele SUA a re-afirmat fără rezerve rolul NATO.
Care este “jocul”?
Gândiți-vă la Uniunea Europeană, America și Rusia ca un menage a trois.
Trump a spus cuvinte dure către statele UE, printre altele cerând bani din urmă pentru presupuse datorii acumulate către NATO și retrăgându-se din tratatul de la Paris.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, vorbind în nume propriu dar cu largă susținere europeană, a retrogradat America de la nivelul de „prieten” la cel de „partener”. Între timp, sătui de britanici și americani, Angela Merkel și Emmanuel Macron din Franța, sugerează o relansare a Europei.
Dar Angela Merkel valsează puțin și cu Vladimir Putin. Anume, Germania face noi presiuni pentru realizarea conductei Nord Stream, care să aducă gaz din Rusia către Occident. Președintele Putin, la rândul lui, promite sprijinul său pentru obiectivele germane la G20 și re-afirmă susținerea acordului de la Paris. La schimb, pentru că e băiat bun, ar dori ridicarea sancțiunilor.
Donald Trump aterizează în mijlocul familiei europene, dar nu vorbește cu Angela Merkel sau Emmanuel Macron ci, întâi, cu Polonia, care este un fel de copil rebel în momentul de față. Președintele american spune că nu, Putin nu este băiat bun – iar polonezii ovaționează. Mai spune că Europa să nu cumpere gaz rusesc ci GPL (gaz petrolier lichefiat) de la americani. Dincolo de aspectele economice, pentru o țară ostilă Rusiei cum este Polonia, GPL-ul american înseamnă independență. Iar perspectiva americană este împărtășită de mai multe state din regiune. Prin aceste mișcări, o nouă „poveste de dragoste” între Putin și Merkel Germania și Rusia devine, brusc, mai dificilă.
La G20, trio-ul se întrunește și vor exista întâlniri separate între lideri. Eu am folosit o metaforă sentimentală, dar discuțiile acolo vor fi mai pragmatice. Cine ce dă cui. Rămâne posibil ca Donald Trump, în întâlnirea cu Putin, să cadă la pace și să o lase mai moale cu Europa de Est. Este greu, date fiind acuzele din SUA că Trump a beneficiat de sprijinul Rusiei, dar nu imposibil. Putin, la rândul său, probabil că ar dori ca dintre Merkel și Trump, măcar unul să facă un pas în spate în privința sancțiunilor. În ce o privește pe Angela Merkel este mai greu de spus ce își propune în mod realist. Nemții joacă mai mereu simultan și cartea idealismului și cartea pragmatismului.
Unde se plasează România în povestea asta
Din punct de vedere al securității, poziția României și cea a Poloniei sunt aliniate. Și noi și ei ne temem de Rusia și dorim trupe americane ca să ne mai treacă din teamă.
Pe plan economic și valoric suntem aliniați mai degrabă cu Germania și cu Comisia Europeană. Chiar și sub PSD, România este copilul cuminte care nu tulbură apele la întrunirile celor mari. Dar...
Parțial suntem și de partea Poloniei care se teme că o „Europă cu două viteze” va lăsa Estul pe dinafară.
Cum va jongla Iohannis cu aceste mingi ... rămâne de văzut. Dar vizitele recente în străinătate sugerează că măcar înțelege că trebuie sa jongleze, ceea ce este bine. La modul ideal, președintele nostru va trebui să se asigure că „stoarcem” maximul de garanții și (poate) investiții de la SUA, beneficiind simultan de integrarea UE și evitând ca alții să se integreze prea tare fără noi.
Pentru viitor, se spune deja că țara noastră ar putea găzdui în 2018 summitul inițiativei „celor trei mări”, summit la care se va vedea câte din direcțiile sugerate de Trump vor fi fost transpuse în fapt.
Înainte chiar de acest moment, România va găzdui în toamnă reprezentanții a peste 150 de companii americane în cadrul evenimentului Trade Winds. O ocazie să vedem dacă partenerii americani ar putea dori să lupte cu Rusia și prin investiții locale.
