Sigur ca Victor Ponta va pleca.
Reactia lui de ieri, in buza evenimentelor, poate fi cumva inteleasa politiceste: a incercat sa castige timp pentru a-si testa sprijinul in partid, in media, in Europa. Iar in prima faza – a socului initial si a reactiei emotionale – acest sprijin poate sa sune chiar convingator: la cat de ilogic si ferm s-a unit gruparea PSD la Senat ca sa-l salveze pe Sova – dupa care, totusi, nu se prea dau pesedistii in vant – este de asteptat ca imunitatea lui Ponta sa fie abitir aparata in Camera Deputatilor. In plus, comunicarea PSD a intrat de mult – gratie unor profesionisti care stiu ce fac – intr-o logica de continua auto-confirmare: Ponta stie ca face obiectul unor investigatii preliminare in cazul Sova, avocatii interogati au susotit cu Sova despre intrebarile puse de procurori (Catalin Prisacariu a dat stirea despre cercetarea lui Ponta in dosarul Sova in urma cu doua luni, cu consecinte cunoscute pentru el) – deci Ponta lanseaza din timp, preventiv, o ampla campanie de victimizare in raport cu Justitia (numai DNA ne da jos de la guvernare etc) – iar in momentul in care urmarirea penala incepe mesajul e deja conturat (“E vanat politic!”) pentru aparatul de partid – care se valideaza si se radicalizeaza intr-un continuu cerc vicios.
Pe aceste coordonate, asadar, Ponta poate rezista rezonabil o vreme. Problema e ca, pe masura ce trece timpul si argumentele rationale capata greutate, situatia lui stingheritoare si absurda in fruntea Guvernului va deveni o povara pentru toata lumea: pentru Romania, pentru PSD, pentru institutii. Cum sa ai in fruntea Executivului, deci a ANAF, o persoana urmarita penal pentru evaziune fiscala? Statul e delegitimat – iar cetatenii pot intra in logica protestului fiscal. Cine mai primeste in vizita oficiala un premier urmarit penal? Cum mai functioneaza diplomatia? Si cum sa ai pe actele cele mai importante ale Executivului semnatura unei persoane acuzate de fals in acte?
In plus, logica rece a supravieturii politice va lua treptat locul reactiei emotionale. Cu fiecare zi petrecuta intre Guvern si DNA, Ponta va limita tot mai mult potentialul electoral si PSD si va putea garanta in tot mai mica masura locuri elegibile pentru satelitii socialistilor. Pas cu pas, acestia vor trebui sa dezerteze pentru a-si gasi, totusi, un culoar cu vagi sanse de reusita. Ideea ca poti rezista politic doar cu “Justitia greseste si face abuzuri” e naiva – oricat ai investi mediatic in ea, oricat de eficient ti-ar fi mecanismul comunicational de rasucire a realitatii, plaja pentru un astfel de mesaj e minora, mult sub nevoile unui partid ca PSD.
Maine, peste o saptamana sau o luna aceste lucruri vor deveni evidente si pentru Ponta. Care poate ramane un egolatru al propriei fiinte doar pana la un punct. La limita, poti tine in Guvern un ministru de Finante care vamuieste cu 10% aproape orice contract al statului pana in momentul in care i se pun catusele; insa pentru un premier exista, totusi, mecanisme mai puternice de preventie.
Sigur ca Victor Ponta va pleca. Miza serioasa, pe termen mediu, este ce se va intampla din momentul iesirii sale din scena. Cel mai sigur reper pe care il vom avea din acel moment e presedintele Iohannis. Aflat sub o presiune uriasa, presedintele s-a incapatanat in ultimele luni sa ramana echilibrat, desi s-a tras puternic de el atat dinspre tabara “nu faci nimic ca sa schimbi capii Justitiei”, cat si din dinspre grupul “nu faci nimic ca sa-i linistesti pe cei care vor sa schimbe capii Justitiei”. Pentru ambele tabere devenea tot mai limpede ca avem un presedinte “moale”, visator, care scrie carti si picoteste la Neptun. Momentul de ieri ne-a dovedit insa ce politician eficient e totusi Iohannis: intr-un moment de criza, in care trebuie sa scape Romania de un premier care se va agata de scaun ca baschetbalistul de cos, Iohannis are neatins capitalul de “mediator”. Nu: nu a iesit zilnic, ca Basescu, sa fulgere de la pupitrul prezidential cu “pisicul” si “plagiatorul mincinos”; a inghitit, cu aparenta ticaiala de Trahanache, toata zgura si toate facaturile pesediste menite sa-l scoata din fire (atacul pe tema traficului de influenta austriac la Cotroceni, balonul cu “inspectia” la Neptun). De pe aceste pozitii, cand a venit momentul unei actiuni institutionale ferme, l-a putut trata pe Victor Ponta, instantaneu, cu toata autoritatea functiei prezidentiale: “E momentul sa pleci.” Am revazut ieri, intr-un fel, scena din romanul lui Preda, in care, dupa o lunga asteptare concilianta (“Hai, ma, Nila, ca tu esti mai cuminte”; “Deh, ma, Paraschive, ziceam si eu ca…”) in care e pus la punct de imberbi (“Ce ziceai, ma, ce ziceai? Nu-ti mai raci gura de pomana!”), Moromete scoate batul pe care-l ascundea la spate si face ordine cu un lucru bine facut.
Am vazut deja echipa de comunicare a lui Ponta pregatind replica: “Iohannis e Basescu, Iohannis procedeaza precum Basescu”. Sigur, e singurul mesaj accesibil in acest moment, intr-un context de control al pierderilor; dar si comunicatorii lui Ponta stiu ca efectul real al acestui mesaj e nul; el iti da doar posibilitatea de a spune, totusi, ceva, de a muta vag atentia de la dosar, de a vorbi despre politica. Insa e evident ca nu poti transforma un presedinte cu 65% incredere, care s-a pozitionat exasperant de echilibrat si care are dreptatea de partea lui intr-un Basescu.
In acest context, cum spuneam, Iohannis este sigurul reper ordonator intr-un cadru politic si parlamentar confuz. Desemnarea pe care Iohannis o face va avea, asadar, un grad larg de autoritate. Trei solutii teoretice sunt accesibile pentru presedinte:
- Solutia Predoiu, in cazul in care UDMR sprijina un Cabinet liberal, in care parti din UNPR, PC si PLR intorc armele si in care PSRO-ul lui Goana capteaza o parte nemultumita din PSD.
- O solutie tranzitorie de “spargere” a Coalitiei PSD – de tip Gabriel Oprea, desi e greu de crezut ca presedintele isi va asuma o astfel de legitimare a balansului politic.
- O solutie de “proiect national” cu durata limitata, care se justifice si sa grabeasca plecarea unor grupuri insemnate de langa Ponta. Aceasta solutie poate fi Mugur Isarescu. A fost putin bagata in seama stirea de saptamana trecuta vizand formarea unui grup de lucru Cotroceni-Guvern-Isarescu pentru pregatirea aderarii la zona euro. La initiativa – nota-bene – lui Klaus Iohannis.
Totul depinde, desigur, de cat de grava va fi hemoragia socialistilor si a satelilor lor in aceste zile – si de cat de hotarati vor fi “lupii tineri” sau “batranii intelepti” sa preia puterea in aceste partide.
Comentează