Cea mai puternică femeie din istoria șahului mondial susține introducerea șahului ca disciplină în școli

Autor: Politic Scan

Publicat: 25-02-2016

Actualizat: 25-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

sah3Introducerea șahului ca disciplină în școlile din Europa și România este o acțiune susținută inclusiv de cea mai puternică femeie din istoria șahului mondial Judit Polgár.

Cea mai puternică femeie din șahul mondial, singura care a reușit să învingă 11 campioni (printre care și renumitul Garry Kasparov), marea maestră Judit Polgár a fost prezentă la conferința organizată de Claudia Țapardel, eurodeputată PSD, pentru susținerea șahului în școli.

“Șahul poate să devină un numitor comun în școlile europene. Beneficiile acestei discipline asupra dezvoltării educative a elevilor, de cele mai fragede vârste, au fost demonstrate prin numeroase studii de-a lungul timpului. Mai mult decât atât, cred că șahul are pentru mulți dintre elevi, inclusiv din România, un caracter social. Mai bine spus șahul este un sport pe care oricine îl poate practica, indiferent de statutul social sau de posibilitățile financiare”, a afirmat Claudia Țapardel.

Eurodeputata a interpelat Comisia Europeană cu privire la introducerea șahului ca disciplină școlară.

“Comisia Europeană nu a dat curs recomandărilor Parlamentului European cu privire la introducerea șahului în comunicarea oficială privind sportul din Uniunea Europeană. Din acest motiv, am decis să interpelez Comisia și să solicit informații cu privire la programele pe care aceasta le are în vedere pentru finanțarea șahului în școlile din Europa. Nu numai la nivel național și local putem să promovăm șahul în școli. Un efort unitar la nivel european ar ajuta foarte mult acest sport să se dezvolte în programele școlare europene”, a mai specificat eurodeputata PSD.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri