Cel mai delicat moment din mandatul lui Iohannis, explicat în premieră (surse)

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 05-07-2016

Actualizat: 05-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

La mai bine de două săptămâni de când România şi Bulgaria au trecut printr-un episod diplomatic ciudat, surse oficială explică, pentru stiripesurse.ro, cum s-au desfăşurat evenimentele care au pus ţara noastră într-o situaţie jenantă.

România a fost pusă recent într-o situaţie delicată pe plan internaţional. Vizita de la mijlocul lunii iunie a preşedintelui Iohannis în Bulgaria s-a transformat rapid în cel mai dificil moment al mandatului său de până acum. La doar o zi după ce preşedinţii celor două ţări au declarat că s-au înţeles pentru un plan de exerciţii militare în Marea Neagră, sub egida NATO, premierul Borisov a ieşit public şi a susţinut că se opune proiectului. Evenimentul a fost o surpriză totală pentru partea română, iar oamenii din jurul lui Iohannis au fost crticiaţi inclusiv de fostul preşedinte Traian Băsescu pentru situaţia jenantă în care a fost pusă România.

Vezi şi: SURSE S-a aflat ce va obține România la Summitul NATO

Surse din cadrul Alianţei susţin că, de fapt, România a propus doar un plan pentru exerciţii comune în Marea Neagră, în timp ce premierul Borisov a manifestat opoziţie faţă de ideea unei flote NATO. Cu alte cuvinte, bulgarii s-au opus unei propuneri care nu a existat. Întrebaţi de ce România nu a anticipat desfăşurarea evenimentelor, sursele menţionate au declarat: "Nu putem să spunem că am fost luați pe nepregătite în condițiile în care, pe 14 iunie, ministrul Apărării din Bulgaria se angajase la acest cadru. Pe 15 iunie, președintele Bulgariei este întru totul de acord cu acest cadru. Inclusiv la cina din seara precedentă nu existau semne de întrebare. Ce s-a întâmplat în noaptea respectivă, de unde au apărut semne de întrebare pentru Borisov?..."

De altfel, sursele oficiale susţin că Bulgaria a ieşit rău din această întâmplare, nu România. "Situația a fost jenantă pentru ei. Pentru România nu a fost jenantă. Nu poate fi vorba de un comportament diplomatic. Dacă aveai ceva împotriva acestui proiect, până dimineața găseai o altă modalitate de a prezenta lucrurile. Ei au dat pe surse că nu sunt de acord. Când au început lucrurile să se complice, au organizat această conferință de presă (în care s-a anunţat opozia faţă de proiect - n.r.). Cu alte cuvinte, nu vreau să folosesc un termen dur, dar diplomația s-a transformat în pumn în gură. Primit nu știu de unde, dar nu de către România. Prin urmare, discutând și cu alți oameni care au analizat aceste chestiuni, nu România a pierdut. Nu acesta este comportamentul diplomatic la nivel de state membre ale Alianței, membre ale UE. Puteau găsi alte căi de a comunica", au mai precizat sursele oficiale.

Vezi şi: Bulgaria face de râs România: Atac fără precedent la adresa lui Klaus Iohannis și Dacian Cioloș

Alte surse din cadrul Alianţei susţin că Rusia a exercitat presiuni enorme pentru a împiedica înţelegerea dintre România şi Bulgaria, cărora li s-au adăugat presiunile politice interne din ţara vecină.

"Explicația este foarte simplă: ei au avut niște presiuni puternice pe alte căi, combinate cu niște stimulente de tip economic. Li s-a suflat pe la nas o nouă conductă de gaz din Rusia care să treacă pe la ei și cine știe ce alte afaceri s-au concretizat rapid în acel moment. La care se adaugă presiunile politice asupra Guvernului Bulgar. Ei nu mai aveau majoritate parlamentară, iar Borisov se temea de căderea guvernului ca urmare a presiunilor partidelor proruse. Această inițiativă, fiind vorba despre prezență NATO în Marea Neagră, este clar că deranjează Rusia, iar societatea bulgărească este prorusă. Borisov a crezut că punctează politic pe plan intern. Însă ceea ce este straniu este modul în care s-a discutat în interiorul guvernului. Adică ministrul de Externe, prezent la întâlnirea cu președintele, își exprimă cu tot entuziasmul susținerea proiectului. Președintele bulgar, la rândul său, susține proiectul și în discuții, și în conferința de presă. Ministrul Apărării a susținut și în bilaterala cu ministrul român și în luarea de cuvânt din timpul reuniunii acest proiect, cerând inclusiv niște chestii concrete. Pe urmă, apare conferința de presă comună în care Borisov spune: 'În forma în care mi-a fost prezentat acest proiect..." Adică sub formă de flotă. Cine i-o fi prezentat aşa? După care, ministrul spune la aceeaşi conferinţă de presă, după ce vorbeşte Borisov, că susţine în continuare cadrul de exerciţii şi citează din declaraţia preşedintelui nostru de cu o zi înainte. 'Uitaţi-vă, preşedintele României nu s-a referit niciun moment la altceva decât la un cadru de exerciţii.' Deci îl contrazice pe Borisov în conferinţa comună de presă. La o zi după aceea, ministrul Apărării bulgar iese şi spune 'Susţinem în continuare planul de exerciţii, dar să fie neaparat relaţionat cu NATO'. Noi exact asta voiam. Deci a fost o bulibăşeală a autorităţilor bulgare pe care nimeni nu o înţelege", au explicat surse din cadrul Alianţei.

Potrivit unor surse participante la discuţii, Bulgaria va avea de suferit serios la capitolul reputaţie după acest eveniment, stârnind inclusiv nemulţumirea SUA. "Amercanii sunt supăraţi pe bulgari, nu pe noi. Nu este eşecul nostru, este eşecul Bulgariei. Pune sub semnul întrebării şi valorile aliate cu privire la percepţia riscului în Marea Neagră. Borisov spune: 'Oricum ruşii nu o să atace Bulgaria.' Ceea ce contrazice exact evaluările aliate cu privire la riscurile de securitate în Marea Neagră. Nimeni nu înţelege care e problema lor, în afară de faptul există o problemă internă şi o presiune rusească. Poate pe viitor celelalte state membre vor fi mai atente în privinţa proiectelor pe care le derulează cu Bulgaria. S-ar putea să se schimbe puţin modul în care e percepută Bulgaria", mai spun sursele oficiale consultate de stiripesurse.ro.

Cu toate acestea, exerciţiile NATO din Marea Neagră ar putea să aibă loc. Dacă nu cu Bulgaria şi Turcia, măcar cu alte state care şi-au arătat interesul, cum ar fi SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa.

Vezi şi: Băsescu cere demiterea lui MRU şi a doi miniştri: 'Preşedintele este penibil'

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri