Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cele 12 minciuni ale PSD privind redevențele

Sesiunea parlamentară de toamnă a început, dar noul proiect de lege al redevenţelor petroliere promis în repetate rânduri de PSD nu a apărut. PSD a promis – şi nu a făcut nimic. PSD ne minte semestrial legat de noile redevenţe. Singurele certitudini pe care le avem țin de faptul că:

- la sfârșitul anului 2015 expiră taxele suplimentare prelungite de către Guvernul Ponta la finele lui 2014: taxa de 0,5% pe extracţie şi taxa de 60% pe veniturile suplimentare din liberalizarea gazelor;
- nivelul redevențelor a fost blocat între 2004 și 2014 de către premierul condamnat al PSD Adrian Năstase și ulterior de către premierul inculpat al PSD Victor Ponta;
- România are preţul la combustibil mai mare decât Germania, Franţa, Spania, Austria sau chiar decât vecinii noştri, Ungaria sau Bulgaria.

Iată cele 12 minciuni ale PSD care „justifică” inacţiunea guvernului:

Minciuna 1:
Programul PSD de guvernare (mai 2012): ”Regândirea sistemului de redevenţe şi a taxelor de exploatare a resurselor în acord cu prevederile comunitare. Avem în vedere elaborarea unui pachet de măsuri, inclusiv fiscale – în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice, privind redevenţele şi reglementarea pentru sectorul petrol, gaze naturale şi energie electrică.”

Minciuna 2:
Victor Ponta (mai 2012): “Noul nivel de redevenţe va fi anunţat cât mai repede, până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare” (…) “România încasează doar 4%, în condiţiile în care media europeană presupune o redevenţă de peste 20%.”

Minciuna 3:
Victor Ponta (octombrie 2012): „Redevenţele pentru petrol şi gaze trebuie renegociate, însă nu vor fi modificări până în 2014. Redevenţele trebuie renegociate. Înainte de 2014 nu avem voie să modificăm contractul de privatizare al Petrom. Dacă am stat din 2004 până în 2013, mai putem sta un an.”

Minciuna 4:
Victor Ponta (iulie 2013): „În acest an vom finaliza - şi probabil vom şi adopta - noua lege privind redevenţele. Expiră cei zece ani din contractul din 2004 cu Petrom, practic, anul viitor România va avea redevenţe pentru toate resursele sale naturale - redevenţe la media europeană”.

Minciuna 5:
Victor Ponta (decembrie 2013): "Este intenţia noastră nu doar de a creşte redevenţele, lucru care este posibil din 2014, dar inclusiv daca găsim o soluţie ca această creştere să se aplice mai repede decât era prevăzut în contractul de privatizare (al Petrom - n.r.), dar asta trebuie negociat. Trebuie să vedem, din punctul de vedere al veniturilor bugetare, care este soluţia începand cu 2014 şi cum facem pe de-o parte să încurajăm în continuare investiţiile în energie, nu doar ale OMV, ci ale tuturor celorlalte companii, şi pe de altă parte să avem şi încasari bugetare pentru a susţine programele economice, sociale şi de investiţii".

Minciuna 6:
Răzvan Nicolescu, Ministru delegat pentru Energie (aprilie 2014): "În privinţa redevenţelor, dacă o să fiu întrebat ce părere am, voi comunica ANRM şi MFP să ia o decizie după alegerile prezidenţiale din decembrie, iar procesul să fie transparent, cu consultarea celor peste 40 de concesionari de acorduri petroliere".

Minciuna 7:
Victor Ponta (iunie 2014): „De la 1 ianuarie 2015, vom avea o nouă lege a petrolului, cu noi redevenţe. Ideea nu este să iei foarte mult din puţin, ci puţin din foarte mult. Ne gândim la o stabilitate pe 15 - 20 de ani".

Minciuna 8:
Victor Ponta (septembrie 2014): "Am confirmat faptul că sistemul de redevenţe va fi un sistem care să asigure, sigur, resurse bugetare la media europeană, însă nu va descuraja investiţiile, nu va fi un sistem în care să încercăm să luăm prea mult, pentru că, dacă vrei să iei prea mult, după aia nu mai ai de la cine. Noua lege este discutată în primul rând cu Banca Mondială, cu Fondul Monetar Internaţional, şi va fi pusă în dezbaterea mediului de afaceri la începutul anului viitor, pentru că acea obligaţie a statului român de a nu modifica sistemul redevenţelor expiră pe 31 decembrie 2014".

Minciuna 9:
Victor Ponta (decembrie 2014): „Noua lege a redevenţelor va merge în Parlament în prima sesiune, deci din februarie.”

Minciuna 10:
Darius Valcov (martie 2015): (întrebat în cât timp va fi finalizat proiectul unui nou sistem de taxare a resurselor petroliere) „Noi ne-am propus ca la sfârşitul lunii aprilie să intrăm într-o primă lectură cu acest proiect în Guvern, tot ca proiect de lege vrem să fie. Ne dorim cu toţii, şi aceasta este decizia pe care am luat-o la nivel guvernamental (…)”

Minciuna 11:
Dan Manolescu (mai 2015): Proiectul este într-o fază finală. Cota nu e definitivată, se fac reglaje în ce privește mecanismul”.

Minciuna 12:
Gheorghe Duţu (Presedinte ANRM) (iulie 15) „Sper ca în maximum o lună să fie finalizat, astfel încât acest proiect legislativ să fie pus la dispoziţia Parlamentului în momentul în care începe sesiunea de toamnă. Noile redevenţe vor intra în vigoare în ianuarie. La acest proiect de lege se lucrează încă de anul trecut. Operatorii vor taxe mai mici, reprezentanţii statului vor taxe mai mari, trebuie să găsim un echilibru“.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.