Premium
Un paradox al vieții politice de la noi este că avem două partide mari, ambele izolate, dar fiecare în alt plan. În plan parlamentar și, în general, partinic, PNL este cel izolat. La nivelul electoratului, social-democrații sunt înghesuiți într-un colț. Paradoxul este vizibil în această perioadă în care discutăm despre revenirea la două tururi de scrutin.
Liberalii ar fi avantajați de revenirea la două tururi, din cauza izolării PSD în electorat, dar nu pot schimba regula în Parlament, din cauza propriei lor izolări pe scena politică.
Singurătatea PNL pe scena politică se explică prin faptul că este astăzi partidul prezidențial. Nimic nou. Frații de fuziune pedeliști își amintesc perioadele lungi în care erau ei (și Băsescu) împotriva tuturor. Asta s-a întâmplat imediat după 2005-2006, de când partidele politice au fost decuplate de la structurile de forță ale statului: serviciile secrete și sistemul judiciar.
Președintele a rămas aproape titular unic de ”dosar” în zona securității naționale și a justiției. Partidul președintelui pare cumva favorizat de noua configurație. Acesta e motivul pentru care celelalte partide se coalizează relativ ușor împotriva grupării politice apropiate de Cotroceni.
PSD este și el un partid din ce în ce mai solitar, dar la nivelul electoratului. Cauzele sunt și aici multiple: relativa închistare în același bazin electoral, în plină diminuare demografică și socio-economică, incapacitatea de adaptare la schimbările din societate. Izolarea la nivelul votanților se vede cel mai bine în momentul votului în două tururi, când candidații PSD pierd alegerile din pricina coalizării tuturor celorlalte segmente electorale anti-PSD.
E de mirare că PSD mai are acces la pârghiile de putere având în vedere această izolare. Aici, ca o strategie de supraviețuire, social-democrații au încercat să compenseze ”singularizarea” în electorat cu o deschidere fără limite spre celelalte forțe parlamentare. Au știut să speculeze inteligent nevoile și dorințele politicienilor: când a simțit că politicienii (de la toate partidele) își doresc să scape de justiție au acționat ca vârf de lance în apărarea celor cu probleme penale, când a simțit că politicienii își doresc pensii mai mari, și-au luat asupra lor oprobiul public, tranșând povestea în Parlament.
Mai recent, PSD e nevoit să semneze un protocol cu UNPR și să cedeze un număr important de locuri eligibile pe listele de la parlamentare. UNPR a folosit strălucit momentul presiunilor pe care liberalii le fac pentru modificarea legii electorale.
Anii trecuți, social-democrații, pentru a ieși din izolare, s-au înfrățit chiar cu liberalii, în marele proiect USL, deși aranjamentul nu a fost de durată.
Cum era de așteptat, acest comportament a accentuat și mai tare izolarea în electorat, din cauză că PSD a început să reprezinte clasa politică, să fie ”mama răniților” pentru celelalte partide, dar să piardă din reprezentarea alegătorilor.
La PNL riscurile sunt și mai mari. PDL le-a cunoscut pe pielea lui. Izolarea partidului prezidențial în spectrul puterii legislative și executive este mult mai periculoasă pe termen lung. Democrat-liberalii au ajuns atât de huliți în 2014 încât, pentru a se salva, au fost nevoiți să accepte o fuziune prin absorbție cu liberalii.
Acesta e motivul pentru care Iohannis nu vrea să joace partitura reprezentării electoratului împotriva partidelor, așa cum a făcut Traian Băsescu. Sigur, există și alte calcule de viitor, dar Iohannis joacă ”cartea consensuală” pentru a nu-și izola partidul și, implicit, pe sine însuși în ansamblul aranjamentului politic de putere.
Dar, dincolo de planurile lui Iohannis, această situație paradoxală, cu două partide mari izolate în planuri diferite, împinge în mod natural spre o mare coaliție după 2017. O alianță PSD-PNL dă o gură de oxigen ambelor partide, ca și cum doi boxeri s-ar fi agățat fiecare în corzile ringului, în colțuri diferite, și au nevoie de time-out să se descâlcească.
În același timp, ei sunt preocupați să nu ocupe altcineva ringul. Și asta pentru că a pornit o ofensivă de spargere a monopolului din partea partidelor mici, care se bat pentru rolul de ”balama”. În realitate, partidele mici nu vor mai fi acceptate decât în alianțe conjuncturale, menite să salveze niște aparențe, ca în cazul PSD, care vrea să șteargă eticheta ”izolat”. Dar nu vor mai fi primite la masa celor puternici.
Bătălia pe care o urmărim zilele acestea, dar și mișcările din anii viitor, ne vor demonstra că adevărata strategie a liberalilor și social-democraților este ca, până la scrutinul parlamentar din 2020, să avem un spectru cu două partide mari, singurele care contează. Să nu se mire nimeni dacă, până atunci, dar după 2017, PNL și PSD se vor înțelege asupra unui scrutin uninominal într-un singur tur, așa cum USL a propus în iunie 2012.
