Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia Europeană ia măsuri pentru statul de drept: Toate țările sunt vizate

europarl.eu
Comisia europeana UE

Comisia Europeană (CE) a propus miercuri o serie de măsuri menite să consolideze statul de drept în UE, printre care realizarea unui raport anual privind statul de drept care va viza toate statele membre UE şi modificarea procedurii de infringement pentru a putea solicita măsuri provizorii şi proceduri accelerate atunci când consideră necesar, informează AGERPRES.

Potrivit unui sondaj de opinie Eurobarometru publicat miercuri, peste 80% dintre cetăţenii UE acordă o importanţă deosebită respectării statului de drept şi consideră că gradul de respectare a acestuia trebuie îmbunătăţit. Mai mult, 89% dintre cetăţeni susţin necesitatea respectării statului de drept în toate celelalte state membre ale UE.

Citește și: Simona Halep i-a luat fața Vioricăi Dăncilă! Reacție uluitoare în Parlamentul European

"(...) Statul de drept a fost atacat în mai multe moduri în ultimii cinci ani. Comisia Europeană a depus eforturi deosebite pentru a rezista acestor atacuri cu instrumentele de care dispune şi va continua să facă acest lucru. Astăzi am decis să ne consolidăm şi mai mult setul de instrumente pentru a promova, a proteja şi a asigura respectarea statului de drept", a declarat prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans, citat într-un comunicat al Comisiei.

Iniţiativele concrete ale CE sunt grupate în jurul a trei piloni: promovarea unei culturi a statului de drept, prevenirea problemelor legate de statul de drept şi oferirea unui răspuns eficient în cazul încălcărilor statului de drept.

Pentru a promova o cultură comună a statului de drept în întreaga Europă, Comisia va organiza un eveniment anual specific dedicat dialogului cu societatea civilă. Executivul comunitar susţine că va utiliza posibilităţile de finanţare de care dispune pentru a capacita părţile interesate, inclusiv societatea civilă, în vederea promovării statului de drept şi pentru instituirea unei strategii de comunicare specifice privind statul de drept.

Citește și: Rareș Bogdan a explodat în Parlamentul European: ‘Așteptăm dovada că nu am fost mințiți! Suntem santinela civilizației’

De asemenea, Comisia Europeană vrea să consolideze cooperarea cu Consiliul Europei şi cu alte organizaţii internaţionale, precum şi cu reţelele judiciare şi parlamentele naţionale, şi invită Parlamentul European, Consiliul UE şi statele membre să se implice pe deplin în acest proces.

Pentru a preveni apariţia unor probleme legate de statul de drept, CE a decis să instituie un ciclu de evaluare a statului de drept, care să includă un raport anual privind statul de drept vizând toate statele membre ale UE. Acest sistem suplimentar ar urma să contribuie la depistarea timpurie a problemelor emergente legate de statul de drept, indiferent de locul în care apar.

CE îşi propune să aprofundeze monitorizarea evoluţiilor legate de statul de drept şi va invita toate statele membre să se implice într-un schimb reciproc de informaţii şi într-un dialog, inclusiv prin intermediul unei reţele de puncte naţionale de contact. Parlamentul European şi Consiliul ar trebui să organizeze o dezbatere specifică privind raportul anual al Comisiei.

Citește și: Gigantul american care a dat lovitura cu Simona Halep! Cea mai profitabilă afacere din istoria companiei

Pe de altă parte, CE va continua să îşi utilizeze pe deplin competenţele în materie de asigurare a respectării legii, în cazul în care măsurile de depistare timpurie şi de prevenire nu vor fi eficace. Plecând de la gradul de urgenţă a unor astfel de cazuri, Comisia va solicita măsuri provizorii şi proceduri accelerate atunci când va fi necesar.

De asemenea, Comisia doreşte să sprijine în mod constructiv statele membre în ceea ce priveşte detensionarea situaţiei în cazul problemelor legate de statul de drept şi soluţionarea acestora pentru ca situaţia să fie restabilită într-un mod durabil. În plus, Comisia invită Parlamentul European şi Consiliul să reflecteze asupra unei abordări colective în ceea ce priveşte gestionarea cazurilor iniţiate în temeiul articolului 7 din Tratatul UE prin intermediul unor norme procedurale clare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.