Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Comisia pentru buget a senatului a dat raport negativ la proiectul ce vizează reglementarea legii în domeniul produselor din tutun

toader plen senat

Comisia pentru buget din Senat a dat, marţi, raport negativ la proiectul iniţiat de parlamentari USR şi PSD, privind modificarea unor acte normative în domeniul reglementării produselor din tutun, potrivit Agerpres.

"Din păcate, considerentele de natură economică, deşi le-am demontat punct cu punct, au făcut să existe un raport de respingere în această Comisie de buget. Acest vot a fost o decizie politică, nu una economică sau de altă natură, dar costul acestei decizii politice în suferinţă şi în vieţi omeneşti probabil că este incalculabil pentru generaţiile care vin. Legea îşi propunea ca pe termen mediu şi lung să scadă asumat numărul de fumători din România şi astfel tragedia pe care acest viciu îl generează", a declarat senatorul USR Adrian Wiener.

El a adăugat că interesul public general, respectiv sănătatea românilor, tendinţa de creştere a numărului de fumători în rândul copiilor - "creştere de 50% pe segmentul 15-24 de ani în ultimii ani" - nu au contat, "contează probabil interesele de moment ale bugetului de stat, care este efectiv dependent de această industrie a tutunului".

"Nu ştiu ce altceva mai putem face în ceea ce priveşte acest dezinteres total al clasei politice vizavi de sănătatea publică. Este singurul lucru pe care l-am putut face, în ciuda faptului că Ministerul Sănătăţii susţine legea, în ciuda faptului că Comisia de sănătate a votat aproape în unanimitate pentru această lege, în ciuda faptului că este construită cu expertiză de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de la alte zone civice care au expertiză în zona combaterii şi controlului consumului de tutun", a precizat Wiener.

La rândul său, senatorul USR Edward Dircă a criticat Ministerul de Finanţe, care "nu a fost în stare" să producă un studiu de impact la bugetul de stat privind consumul de tutun.

Citește și: Sorina Matei detonează cazul fetiței de 11 ani, ucise de pedofilul olandez! ‘Soția sa este comisar-șef la IPJ Dâmbovița’

"Am văzut aici că Ministerul de Finanţe nu a fost în stare să producă un studiu de impact la buget. Deşi noi aduceam o acciză în plus, membrii Comisiei de astăzi ne-au spus că vom diminua acest buget, deşi nu aveam niciun studiu pe masă. E regretabil că siguranţa cetăţeanului este mai prejos decât încasările bugetare pe termen scurt, pe care această industrie le produce. Am văzut în toată lumea, există acest trend descendent şi consumul de ţigări nu mai este încurajat pentru că este asociat cu foarte multe probleme. Sper ca în plenul Senatului să avem totuşi un vot favorabil şi, de ce nu, noi suntem dispuşi să discutăm acest proiect de lege, însă nu am văzut amendamente din partea niciunui alt grup, ci doar critic din partea producătorilor de tutun", a susţinut Dircă.

Potrivit acestuia, s-a indus membrilor comisiei temerea că, dacă această iniţiativă legislativă va intra în vigoare, veniturile de la bugetul de stat vor fi diminuate.

"În realitate, cetăţenii români sunt cei care plătesc acele accize şi acele taxe, industria de tutun nu face altceva decât să le colecteze de la cei care îşi cumpără în fiecare zi pachete de ţigări şi să le verse către statul român. Nu ştiu care este beneficiul lor real, însă bugetul României pe termen lung pierde foarte grav prin toate tratamentele medicale pe care sunt obligate să le plătească în calitate de minister, să plătească tratamente tuturor bolnavilor de cancer sau de alte boli cauzate de consumul de tutun", a subliniat senatorul USR.

În replică, reprezentanţii producătorilor de tutun prezenţi la comisie au susţinut că obiectivele de sănătate publică nu pot fi urmărite şi cu atât mai puţin nu pot fi atinse prin "hiper reglementări şi prin măsuri excesive ca cele propuse care nu fac decât să fie o barieră în calea comerţului, să afecteze peste 70.000 de agenţi economici şi să prejudicieze bugetul de stat cu peste un miliard de euro anual".

Conform acestora, Eurostat şi Eurobarometru spun că incidenţa fumatului în rândul tinerilor din România nu este printre cele mai ridicate din Europa, iar factorul determinant pentru a începe fumatul nu este pachetul de ţigări, ci anturajul, în timp ce pentru urmărirea obiectivelor de sănătate publice se impun campanii educative în şcoli şi nu ridicarea de bariere în calea comerţului.

Iniţiatorii propun adoptarea de urgenţă a unor măsuri care să accelereze scăderea numărului de copii, adolescenţi şi adulţi tineri care încearcă şi ulterior continuă consumul produselor din tutun.

Printre acestea se numără introducerea noţiunii de produs similar produselor din tutun pentru a reglementa şi acele produse utilizate ca substitut gestual ori social al fumatului - ţigareta electronică fără nicotină, narghileaua fără tutun - ori pentru facilitarea fumatului - dispozitivele are încălzesc tutunul, eliminarea expunerii şi publicităţii produselor din tutun şi produselor similare la punctele de vânzare, interzicerea promovării produselor din tutun şi a celor similare, inclusiv a distribuirii gratuite de mostre, cu excepţia magazinelor special amenajate în scopul exclusiv al vânzării acestor produse.

Senatul este prima Cameră sesizată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.