Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Companiile din China se arată interesate de preluarea controlului asupra reţelei de electricitate portugheze

ELECTRICITATE

China este interesată în achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al Energias de Portugal (EDP), principala companie de distribuţie a electricităţii din Portugalia şi al patrulea cel mai mare producător de energie eoliană din lume, relatează Euractiv, informează Mediafax.

Tranzacţia ar fi primit deja acordul guvernului portughez, urmând a fi efectuată preponderent prin intermediul companiei de stat China Three Gorges (CTG), precum şi a unui număr de alte câteva companii de stat chineze.

China Three Gorges (CTG) deţine deja 21,35% din acţiunile companiei Energias de Portugal (EDP), în urma unei tranzacţii din 2011, făcută contra sumei de 2,7 miliarde de euro. La data realizării ei, tranzacţia fusese una dintre cerinţele Comisiei Europene din planul de bailout de 78 de miliarde de euro, aplicat Portugaliei ca urmare a problemelor economice întâmpinate pe fondul crizei financiare.

Vezi și: Bahram Ghasemi, purtător de cuvânt din guvernul iranian, afirmă că Donald Trump ar trebui să sune le Teheran dacă își dorește să existe un dialog

Conform Euractiv, Energias de Portugal (EDP) este şi acţionar majoritar în compania EDP Renewables, al patrulea cel mai mare producător de energie eoliană din lume. Iar China ar fi iniţiat deja demersurile de a o prelua şi pe aceasta.

China ar mai putea obţine şi controlul a 25% din Redes Energéticas Nacionais (REN), proprietarul reţelelor de gaz şi de electricitate portugeze. Această evoluţie, combinată cu preluarea EDP, ar pune astfel, pentru prima oară, producţia, distribuţia şi reţeaua de electricitate - şi parţial şi de gaze - a unui stat-membru al Uniunii Europene sub controlul unei companii din afara ei – şi în cazul de faţă, al unui stat din afara ei.

Întrebată de Euractiv ce poziţie are faţă de aceste evoluţii, Comisia Europeană a precizat că nu are instrumentele pentru a evalua situaţiile individuale de investiţii străine directe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.