Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Conferințele Tribuna Internațional

Tribuna
Marga Coblesan Arman Conferinta Tribuna

Cu puțin timp în urmă, la Cluj-Napoca, a avut loc o nouă serie a binecunoscutelor manifestări culturale, organizate periodic de către Revista de cultură Tribuna. Conferințele Tribuna au reușit, în ultimii ani, să-și edifice o tradiție de invidiat, meritul principal fiind al managerului Tribunei, Dr. Mircea Arman, inițiatorul acestor activități, precum și a susținerii lăudabile de care se bucură revista din partea Consiliului Județean Cluj, instituție sub egida căreia apare Tribuna.

De data aceasta, programul a cuprins două conferințe filosofice, recitaluri poetice internaționale, lansare de carte, interpretarea unui monolog actoricesc, precum și o masă rotundă cu tema: Despre dificultatea traducerii poeziei.

Mircea Arman a deschis seria manifestărilor printr-un cuvânt de bun venit adresat participanților, invitându-i să asiste la prima conferință, intitulată Identitate și modernitate, susținută de Prof. univ. dr. Andrei Marga. Arătând că a rămas o problemă conceperea identității, vorbind apoi despre impactul societății moderne asupra identităților, inserând identitățile în teoria modernizării și argumentându-și afirmația, cum că „am intrat într-o lume a reafirmării identităților naționale, fără ca aceasta să însemne revenirea la naționalismul istoric”, Andrei Marga a concluzionat spunând că: „Totuși, în dezordinea ce se acuză, se profilează ordinea viitoare. Teza mea este că se petrece reafirmarea identităților naționale. Aceasta poate crea impresia dezordinii, dereglării, crizei, dar procesul va marca  lumea anilor ce vin.”

Cea de-a doua conferință a fost susținută de către Prof. univ. dr. Vasile Muscă și a avut ca temă Metafizica lui Blaga. „Blaga elaborează un sistem filosofic de mare stil într-un moment de mare anvergură, declarând că omenirea nu a intrat încă într-o pauză metafizică, în ideea în care se vorbea deja despre sfârșitul metafizicii” – a spus Prof. Muscă, arătând că pentru Heidegger, de pildă, sfârșitul nu este distrugere, sfârșitul fiind acela care reușește să pregătească un nou început.

În cadrul evenimentului a fost lansat volumul Tribuna și tribuniștii, Întoarcere în timp, Editura Tribuna, 2018, în prezența autorului, criticul literar Constantin Cubleșan, care a precizat pentru cei prezenți că nu a dorit niciodată să scrie o monografie științifică a Tribunei, scopul său a fost doar acela de „a reține în memoria afectivă faptele de viață ș de cultură ale primei generații de redactori ai Tribunei”.

Un amplu spectacol de poezie, bilingv (română și engleză), desfășurat pe parcursul a două zile, cu poeți invitați din țară și străinătate, o masă rotundă în cadrul căreia s-a discutat despre dificultățile întâmpinate în încercarea de transpunere a liricii românești într-o limbă străină, precum și despre posibilitățile de promovare a poeților români în străinătate, dar și un monolog de actriță au completat în mod fericit recentul eveniment de succes al Tribunei clujene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.