Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Contre între magistraţii prezenţi la consultarea de la Cotroceni. 'Considerăm că poziţia preşedintelui CSM este neîntemeiată'

Asociaţia ”Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” (AMASP) a transmis, joi seară, că poziţia publică a preşedintelui CSM cu referire la întâlnirea de la Cotroceni este ”neîntemeiată”, cu atât mai surprinzătoare cu cât temerile exprimate de Lia Savonea în comunicatul de presă nu au fost enunţate în cadrul întâlnirii. Procurorii cer ca declaraţia să fie asumată în nume personal de preşedintele CSM, nu într-un comunicat oficial, postat pe site-ul instituţiei.

”Considerăm că poziţia preşedintelui CSM este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât instituţia pe care o reprezintă este angajată într-un proces de definire a unor bune practici de conlucrare între sistemul judiciar, puterea legislativă şi cea executivă, aspect ce implică înţelegerea rolului de mediere a Preşedintelui României atunci când comunicarea între puterile statului este serios deteriorată şi nefuncţională. Pentru o corectă informare a opiniei publice putem preciza că preocupările enunţate în comunicatul preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii nu au fost în niciun fel exprimate de domnia sa în cursul întâlnirii de ieri”, au transmis, joi seară, reprezentanţii AMASP.

CITEȘTE ȘI: Nasul îţi transmite mesaje despre sănătatea ta. Care sunt acestea şi cum le poţi traduce

Potrivit acestora, Lia Savonea a luat cuvântul în cadrul întâlnirii.

”Şi-a exprimat opinia în ceea ce priveşte situaţia sistemului judiciar şi, în contextul care astăzi i se pare impropriu, a ţinut să sublinieze implicarea Consiliului Superior al Magistraturii ori de câte ori au fost puse în discuţie modificări legislative care vizau sistemul judiciar. Având în vedere că CSM este garantul independenţei sistemului judiciar în ansamblul său, iar doamna judecător Savonea Lia este preşedintele în funcţie al acestei instituţii, adresăm următoarea întrebare legitimă: poziţia exprimată în cursul zilei de astăzi, pe site-ul oficial al Consiliului Superior al Magistraturii, este poziţia asumată de Plenul CSM, este poziţia oficială a uneia dintre cele două secţii ale CSM sau este opinia proprie a doamnei judecător Savonea Lia?”, au mai transmis procurorii.

Aceştia susţin că utilizarea formulei "Apel public al preşedintelui CSM" ”nu conferă mai multă legitimitate unei opinii personale şi nici nu o transformă într-o poziţie instituţională în condiţiile în care la aceeaşi întâlnire a participat şi vicepreşedintele CSM”.

”Mai subliniem că preşedintele CSM reprezintă instituţia fie în baza unor documente de politici publice adoptate în cadrul Plenului (proiectul de exercitare a funcţiei de preşedinte pentru care a fost ales în anul în curs), fie în baza unor hotărâri cu domeniu limitat, adoptate în condiţiile legii. Dacă, în mod ”surprinzător”, comunicatul de astăzi este doar opinia doamnei Savonea Lia solicităm asumarea acesteia în nume personal şi nu pe site-ul oficial al instituţiei şi cu utilizarea însemnelor oficiale ale CSM”, se mai arată în document.

Preşedintele CSM, Lia Savonea, spune că dezbaterea de la Cotroceni, la care a participat, nu rezolvă problemele justiţiei, "care sunt complexe, recurente şi constante în timp", iar cadrul în care a avut loc nu era cel menit să realizeze acest deziderat, adăugând că există riscul ca justiţia să fie folosită în scop politic.

"Resping categoric asocierea imaginii justiţiei cu activitatea politică, precum şi orice încercare de a fi utilizate nevoile justiţiei în scop politic", afirmă ea.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, de la ora 17.00, consultări cu reprezentanţii autorităţii judecătoreşti şi ai asociaţiilor profesionale ale magistraţilor pe tema situaţiei actuale din sistemul judiciar.

CITEȘTE ȘI: NU ignora aceste sunete la maşină! Sunt semnele că trebuie să mergi urgent la service .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.