Premium
Mi-aduc aminte cum, în copilărie, stăteam în seara de Ajun, cu surorile și cu fratele meu, lângă brăduțul care mirosea a cetină și a ceară de la lumânări, și ne împreunam mânuțele în semn de rugă. Ne rugam, la îndemnul mamei, pentru sănătatea celor apropiați și pentru ca Dumnezeu să ne dea puterea să înfruntăm greutățile, dar după ce scăpam de “impuse” ne lăsam imaginația să zburde și ne rugam ca Moșul să ne aducă cele mai năstrușnice cadouri. La sfârșit, reveneam cu picioarele pe pământ și adăugam o dorință scurtă, ca atunci când vom deschide bomboanele învelite în staniol, aveam voie doar câte una pe zi!, să nimerim una cu ciocolată, cu fondant sau cu jeleu, după cum avea fiecare dintre noi preferința. Iar dacă Doamne-Doamne nu ne îndeplinea dorința, făceam schimb între noi și până la urmă toată lumea era mulțumită.
Așa se face că am rămas, din copilărie, cu percepția că sărbătoarea Crăciunului este una a speranței. Era o percepție desigur subiectivă, influențată de sentimentul trăit de fiecare dată atunci când deschideam bomboana din brad, dar care s-a dovedit a fi cea corectă. Pentru că tot speranță și-a pus și Dumnezeu, atunci când l-a trimis printre oameni pe Fiul Său, că acesta va reuși, prin exemplul personal, să transforme lumea într-una mai bună.
După cum știm cu toții, Iisus Hristos n-a reușit să transforme peste noapte lumea într-una mai bună, dar a reușit să sădească în sufletele oamenilor speranța și dragostea pentru semenii lor. La început au fost puțini, dar cu fiecare an în care i-au celebrat nașterea - O, ce veste minunată! -, au fost tot mai mulți, răspândiți pe tot cuprinsul globului pământesc.
Ne-am obișnuit ca de Crăciun, dincolo de urările tradiționale, să ne îndemnăm unii pe alții să fim mai buni, mai generoși, mai liniștiți, măcar în aceste zile de sărbătoare. Desigur, n-ar avea nicio valoare dacă am fi buni sau generoși doar de Crăciun, sau dacă masa ne-ar fi îmbelșugată doar o dată pe an. Dar tocmai de aceea Crăciunul este sărbătoarea speranței. Pentru că avem prilejul să fixăm, nouă înșine, un model spre care să tindem tot anul. Pentru că ne vom fi demonstrat nouă înșine, dar și celor din jur, că se poate.
Anii au trecut, dar în seara de Ajun suntem din nou toți frații și surorile în jurul bradului. Numai că acum îi avem alături și pe copiii noștri, unii trecuți binișor de vârsta la care îi adresau rugi fierbinți lui Moș Crăciun, iar alții încă prea mici ca să o facă. Mă uit la ei toți cu drag și îmi dau seama cât de binecuvântată am fost să am o astfel de familie. Cu toții avem, în viața de zi cu zi, și necazuri, încercări, obstacole, dar în astfel de momente știm cu siguranță că le vom învinge pe toate. Căci, nu-i așa?, Crăciunul este întotdeauna o sărbătoare a speranței!
