DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cristian Diaconescu: Eugen Tomac vrea să bage PMP în moarte clinică și apoi să ofere partidul pe tavă altora

cristian diaconescu

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, susține că europarlamentarul Eugen Tomac ar vrea să distrugă PMP, pentru ca apoi să ducă partidul spre o fuziune cu PNL. Diaconescu neagă că ar fi negociat cu PNL fuziunea, în schimbul funcției de ministru al Justiției.

”Îmi propusesem în aceste zile să păstrez tăcerea în legătură cu falsele frământări create în interiorul partidului, tocmai pentru a nu alimenta planul ticluit de o mână de colegi binevoitori de a vinde ieftin Partidul Mișcarea Populară.

Așa-zisa ședință a Colegiului Național de săptămâna trecută, preluarea abuzivă a canalelor oficiale de comunicare ale PMP, alimentarea liderilor PMP cu informații și zvonuri false, precum și declarațiile și interviurile pe care domnul Tomac le oferă nu sunt decât etape ale unei strategii de a băga Partidul Mișcarea Populară în moarte clinică, pentru ca mai apoi să îl poată oferi pe de-a-ntregul sau pe bucăți altor formațiuni politice în schimbul unor beneficii personale iluzorii.

Totuși, gândindu-mă la munca pe care eu și mulți alți colegi din PMP, inclusiv fondatorul său, am depus-o încă de la înființarea lui, la eforturile oamenilor din teritoriu care au dus, alături de noi, bătălii electorale mânați doar de convingere și nu de promisiunea unor funcții vremelnice în administrația publică, dar și la votul de încredere primit de la sute de mii de români care au crezut și cred în continuare că PMP are o voce diferită de a altora în politica românească, mă simt dator să fac următoarele precizări:

- Am un background profesional care îmi dă dreptul să nu mă împiedic și nici să depind de vreo funcție publică sau politică. Așadar, în ceea ce privește discuția cu lideri ai PNL pe care domnul Tomac o evocă, am participat la invitația și rugămintea acestuia din urmă, nu la invitația liberalilor. În cadrul acelei întâlniri nu s-a vorbit în niciun moment de funcția de ministru al Justiției, ci discuția deschisă de domnul Iulian Dumitrescu a vizat o cu totul altă tematică, legată de fondurile europene.

- Înainte de acea întâlnire, domnul Eugen Tomac mi-a spus că a transmis către PNL lista cu solicitările de funcții pe care o trimisese și către domnul Ludovic Orban, atunci cand erau împreună la guvernare.

- La întâlnirea de la Sinaia pe care domnul Tomac o aduce în discuție nu s-a votat în unanimitate nicio fuziune. Pentru că situația era deosebit de tensionată, au fost puse în discuție trei variante: fuziune, nicio fuziune sau colaborarea pe proiecte. Aceasta din urmă a fost și cea care a fost supusă la vot și aprobată. Întâlnirea de la Sinaia a arătat tuturor membrilor PMP că interesele unui grup nu se pot constitui în interesele întregului partid, iar munca de 7 ani a unor oameni de a construi o mișcare politică populară nu poate fi ștearsă cu buretele și vândută la kilogram.

- În urmă cu trei zile, i-am propus domnului Tomac să ne înțelegem în interior pe temele pe care a creat și alimentat disputa internă. Având în vedere că acest lucru nu s-a întâmplat, mă simt nevoit să nu mai particip la nicio întâlnire care are, până la urmă, drept efect destrămarea Partidului Mișcarea Populară. Refuz să particip la orice încercare de sabotare a existenței și viitorului PMP și îmi doresc ca proiectele PMP să nu fie deturnate de interesele meschine ale unor colegi.

- De asemenea, astăzi vor fi depuse în instanță contestațiile referitoare la încălcările Statutului PMP în legătură cu adunarea din 12 ianuarie. În prezent, partidul este blocat ca efect al mișcărilor întreprinse de domnul Eugen Tomac.”, scrie Cristian Diaconescu.

 

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.