Cu becurile instinctului de conservare aprinse

Societatea deschisă, cum a teoretizat-o Karl Popper, a fost una liberă, pluralistă. Sunt convins că Popper s-ar ține cu mâinile de cap dacă ar avea posibilitatea să vadă degenerarea conceptului său. Sintagma de societate deschisă este folosită, în prezent, pentru aruncarea în aer, de către reprezentanții multiculturalismului și ai corectitudinii politice, a pluralismului, a diversității, a construcției democratice- ca să fiu exact. Desigur, ea s-a compromis, după ce a intrat în arsenalul unor organizații care intenționează să mute (și în multe locuri au reușit!) mahalaua și afluxul subteranelor în centru vieții politice și sociale. Vocalizele bizarilor și perifericilor devin/ au devenit dictat, unica normă. Să amintesc o observație a lui Giovanni Sartori, din volumul „Ce ne facem cu străinii?”: „Pluralismul susţine şi alimentează o societate deschisă care reflectă o „ordine spontană" (în sensul teoretizat de Hayek), şi, desigur, respectă o societate multiculturală ca atare, existentă şi preexistentă. Cu toate astea, intenţia iniţială a pluralismului este cea de a asigura pacea interculturală, şi nicidecum de a stârni vrajba între culturi. Acei Uberals americani care apără multiculturalismul vorbesc de o politică a recunoaşterii (recognition). Dar uită în chip oportun să precizeze că un context pluralist presupune o recunoaştere reciprocă. O recunoaştere căreia i se răspunde printr-o ignorare radicală n-are nimic de-a face cu pluralismul. Atacul nediferenţiat contra autorilor „masculi, albi şi morţi", care au fost autorii canonici ai civilizaţiei occidentale (inclusiv Dante şi Shakespeare), este doar expresia unei radicale inculturi; şi a-i absolvi sub mantaua pluralismului înseamnă analfabetism sau, şi mai rău, impostură intelectuală.”

Marilor deținători de capital, care umflă valurile neoliberalismului, le convine că stânga și-a găsit o jucărie, o ocupație, ca un copil când părinții au treabă, abandonându-și menirea. Lupta de clasă a fost înlocuită cu isteriile feministe, cu revendicarea dreptului de a-ți exhiba public orice deraiere. Cu aprobarea inconștientă a imigrației masive, ce destructurează statele, reprezentând o mână de lucru ieftină. Cu perifericii la tribune, vocile incomode și societatea sunt ținute în șah, dominate, iar multinaționalele imprimă mersul politicii, al statelor, fiind scăpate de sub control. Paradoxal, fascismul neo-liberal are un mariaj reușit cu marxismul cultural. E trist că în detrimentul majorității populației, aflate sub presiunea uniformizatoare a globalismului.

Sartori își punea întrebarea- cât de deschisă poate să devină o societate deschisă, că și elasticul se rupe, fără ca „noi” să nu ne pierdem identitatea? Cred că ne aflăm în momentul ce precede ruptura. Ori la bal, ori la spital, după o exprimare plebee. „Pe pachetele de ţigări este obligatoriu să se înscrie avertismentul: atenţie, ţigările dăunează sănătăţii. În schimb, din nefericire, pe pachetul ofertei multiculturale avertismentul „atenţie, prin noi se ajunge din nou la abuzul de putere" nu apare. Deşi, aşa se întâmplă.”, afirmă memorabil același italian.

În loc de societate deschisă, propun formularea de societate rezonabilă, pentru o societate democratică, pluralistă, contrapondere și la eticheta de iliberalism pusă de stahanoviștii corectitudinii politice (abuzivă!), un loc în care oamenii să trăiască normal, cu respectarea identităților și tradițiilor, neterorizați de regulile trasate de multiculturalism, dar și de fascismul neo-liberal. La vremea lui, Popper n-avea cum să știe câți tulburați o să intre în peisajul pe care l-a desenat. Societatea rezonabilă e o societate deschisă, cu becurile instinctului de conservare aprinse.

un comentariu de Alexandru Petria