Premium
În aceste zile, se discută mult, obsedant de mult, despre Centenar şi ce a însemnat istoria României ultimului secol. Propun un exerciţiu diferit: să analizăm, cu onestitate, în ce punct al istoriei noastre ne aflăm şi să vedem ce putem face pentru a onora aşteptările acestei naţiuni în anii care vor veni.
La 100 de ani de la Marea Unire, România a progresat semnificativ. Fie că realizăm sau nu asta, suntem în cea mai prosperă perioadă a acestei ţări. Apartenenţa la Uniunea Europeană, dezvoltarea tehnologică şi procesul de globalizare au adus mai multă bunăstare contemporanilor noştri decât cea de care se bucurau cei care au înfăptuit Unirea. Sigur, decalajele sunt încă foarte mari faţă de ţările din Vestul Europei, dar la fel de adevărat este că ele nu au stat mai bine de 50 de ani în comunism şi nici nu au fost conduse aproape 30 de ani un partid criptocomunist.
România este, astăzi, parte a celei mai puternice construcţii politico – administrativo – economice din istoria modernă a lumii: Uniunea Europeană. Suntem în grupul de elită al ţărilor dezvoltate din punct de vedere democratic, chiar dacă la coada plutonului şi funcţionăm cu o viteză mai mică decât naţiunile fruntaşe. Am făcut însă progrese majore măcar din perspectiva înţelegerii rigorilor statului de drept şi a importanţei vieţii democratice. Simplul fapt că ne luptăm cu hidra roşie arată că s-au produs modificări substanţiale în gena naţională şi că viitorul va fi mai bun. Apartenenţa la UE este, de departe, cea mai mare reuşită a noastră din ultimul secol, fiind deopotrivă instanţă civilizatoare, pentru o ţară atât de lovită de comunism, cât şi cale principală spre dezvoltare şi bunăstare.
NATO reprezintă cea mai mare alianţă politico – militară din istoria umanităţii. Apartenenţa la Alianţa Atlanticului de Nord reprezintă cea mai puternică garanţie pentru integritatea teritorială a României şi cea mai bună umbrelă în faţa unor posibile viitoare conflicte armate. Nu mai suntem la mila „Marilor Puteri”, ci suntem parte a efortului de securitate globală. Suntem în afara oricărui pericol al unei repetări a vreunei Conferinţe de la Yalta.
România este, astăzi, mai aproape de Basarabia decât a fost în ultimii mai bine de 70 de ani. Dezideratul unei Reîntregiri teritoriale ţine doar de curajul şi determinarea politicienilor de la Bucureşti şi ale celor de la Chişinău. Fie sub umbrela mare a UE, fie printr-un gest politic major, românii de pe cele două maluri ale Prutului se vor întâlni la un moment dat uniţi de aceleaşi gânduri şi simţiri. Cu mai puţină dihonie şi mai multă viziune, chiar 2018 ar fi putut fi momentul dorit şi visat. Dar, chiar şi aşa, sunt încrezător că această clipă nu este departe.
Cultura naţională, atât de neglijată de conducătorii statului după 1989, este un melanj unic şi extrem de interesant între latinitatea noastră, într-o mare slavonă, şi apartenenţa neamului la credinţa ortodoxă într-o Uniune Europeană creştină, dominată însă de catolicism şi protestantism. Fie şi numai din perspectiva faptului că tradiţiile şi cultura românească sunt rezultatul unui creuzet de influenţe atât de variate, avem ce proteja şi cu ce ne mândri pe scena europeană.
La moment festiv, e important să stabilim priorităţile pe care le vom avea, cinstind astfel istoria naţională, jertfa strămoşilor noştri şi onorând aşteptările şi idealurile unei naţiuni.
Pe termen scurt, prioritatea absolută este întărirea statului de drept şi respectarea valorilor europene. Dacă facem asta, vom reuşi să intrăm în Spaţiul Schengen şi va fi ridicat mecanismul MCV – vom fi astfel membri cu drepturi depline ai UE. După 11 ani de căutări, a venit momentul să încheiem această perioadă de tranziţie.
Pe termen mediu – până în 2024 –, trebuie să facem eforturi de convergenţă pentru aderarea la Zona Euro. Dincolo de faptul că respectarea unor rigori economico – fiscale va aduce bunăstare, apartenenţa la Zona Euro ar crea premisele evitării plasării României în Europa care merge cu viteză redusă.
Tot pe termen mediu, trebuie să facem eforturi pentru asigurarea independenţei energetice a ţării, într-un moment în care războaiele economice au început să fie mai importante decât cele purtate cu arme. Dacă reuşim să fim cu adevăraţi independenţi şi să livrăm noi energie către Europa conform potenţialului pe care îl avem, atunci cu siguranţă importanţa ţării va creşte şi, implicit, rolul jucat pe scena continentală.
România are potenţialul de a fi generator de securitate la nivel regional din perspectiva Armatei sale, a bazelor NATO şi a disponibilităţii de a se implica în proiectul transatlantic. Este o direcţie de acţiune pe care nu trebuie să o ignorăm, pentru că este condiţie fundamentală pentru progresul pe toate celelalte zone de acţiune amintite.
Viitorul României ţine de Educaţie. Trebuie să investim în generaţia tânără – să creştem numărul absolvenţilor de învăţământ superior, să reducem abandonul şcolar şi analfabetismul funcţional, să investim în cercetare şi să ne folosim eficient de tehnologiile inteligente pentru a reduce decalajele.
Trebuie să investim în infrastructură. Avem nevoie de autostrăzi, de dezvoltarea căilor ferate, dar şi de exploatarea Dunării navigabile. O Românie europeană înseamnă o ţară cu o infrastructură puternică, în stare să răspundă aşteptărilor propriilor cetăţeni şi ale mediului de afaceri. Aşa vom atrage investitori şi tot aşa vom reuşi să reducem decalajele faţă de Vest.
Dacă reuşim să facem toate acestea în următorii 10 ani, cu siguranţă vom putea să privim în urmă şi să spunem că ne-am ridicat la înălţimea generaţiei care a reuşit să înfăptuiască Unirea de la 1 Decembrie 2018.
Declaraţie politică Parlament - 28 noiembrie 2018
