Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum anuleaza Tariceanu drepturile fundamentale ale membrilor ALDE (DOCUMENT)

de Răzvan Zamfir, jurnalist

Dreptul de a alege si de a fi ales reprezinta unul dintre pilonii democratiei, si ne-am fi asteptat ca un partid „cu adevarat liberal” sa inteleaga rolul fundamental al libertatii electorale. Cu toate acestea, o circulara emisa de conducerea ALDE si semnata de secretarul general al formatiunii ne demonstreaza ca in partidul condus de Calin Popescu Tariceanu exista cel putin un aspect mai importanta decat votul: banul.

Aflam din adresa circulara nr. 6/31.03.2017 ca membrii ALDE care nu si-au achitat cotizatia catre partid (inclusiv pentru luna curenta) nu vor putea candida sau vota la congresul organizat la finele lui aprilie. Sigur ca fiecare partid are dreptul sa-si stabileasca propriile reguli si, probabil, directiva data de domnul Tariceanu e una legala. Dar, dincolo de litera legii – sau, in cazul de fata, a statutului -, nu e ciudat ca tocmai liderul politic fixat pe retorica protejarii drepturilor individuale sa fie atat de radical in ceea ce priveste sanctiunile interne?

Fara niciun avertisment, fara nicio sanctiune intermediara, chiar inaintea unui congres controversat, caci o factiune a partidului a anuntat deja ca se va adresa instantei de judecata, conducerea ALDE a decis sa-i elimine din randurile votantilor si ale candidatilor pe toti cei care inregistreaza orice fel de restante financiare catre partid.

content-image

Cum cantautorul Sisu de la La Familia a devenit un vector politic important zilele acestea, ca initiator al Coalitiei pentru Familie, poate ca situatia din ALDE ar fi cel mai bine descrisa de un refren celebru al formatiei: „E foame de bani, baieti, e foame de bani, baieti / Lumea tre’ sa stie ce fel de baieti sunteti”.

Bineinteles, am putea vorbi despre statut, reguli si obligatii, dar pentru Presedintele Senatului toate acestea au fost mai degraba secundare pana acum, drepturile avand intotdeauna prioritate: dreptul de a fenta coada de la permise, dreptul de a opri masina in trafic oricand si oriunde, dreptul de a prezida Senatul, desi face parte dintr-un grupuscul parlamentar, dreptul de a contesta alte institutii si puteri ale statului s.a.

Obligatiile, in schimb, descoperim ca se aplica foarte strict membrilor ALDE de rand. Si nu oricum, ci fara vreun cartonas galben – cum pana si doamnei Kovesi i-a ingaduit Tariceanu - si sub amenintarea unor sanctiuni decisive, adica pierderea celui mai important drept pe care un om de partid il poate avea: acela de a alege si de a fi ales.

---

Citeste-l pe Razvan Zamfir pe www.lumearomaneasca.ro si pe www.razvanzamfir.ro

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.