Premium
În 16 noiembrie 2014 pe radarul politic au apărut aproape două milioane de alegători noi, oameni care până atunci erau dezinteresați de politică. E adevărat, la prezidențiale, cele mai importante și spectaculoase alegeri, acolo unde lupta politică este personalizată, mai ales în turul doi, vin mai mulți alegători decât de obicei. Însă în 2014 a fost mai mult decât atât. S-a atins cea mai ridicată prezență din 1996, în condițiile în care populația României a scăzut din cauza sporului negativ și emigrației. Iar milioane de români aflați peste graniță nu au putut vota.
Timp de câteva luni după prezidențiale, poate chiar un an, acești votanți au stat cu ochii pe politică. Au tras la poartă și au rămas să se uite încotro se duce mingea. Se întâmplă ceva sau nu? Au aruncat cu sulița și au rămas cu ochii după ea, să vadă unde se duce. Anul 2015 a fost un an al așteptării pentru acești nou veniți. Au urmat apoi moartea polițistului din coloana lui Gabriel Oprea și tragedia din Colectiv, evenimente care au tulburat și indignat. Interesul milioanelor de votanți de ocazie din toamna lui 2014 a rămas în continuare viu. În 3 noiembrie 2015 au ieșit în stradă peste 30 000 de bucureșteni. Una dintre cele mai mari demonstrații din ultimii zece ani. În condițiile în care PSD și PDL/PNL, cele mai bine organizate partide, abia reușesc să aducă 5-6000 de oameni la un miting, cu ordin de la partid, bani, mâncare, autocare, rețele de mobilizare.
Două evenimente la care până mai ieri dezinteresații de politică s-au dovedit decisivi, victoria lui Iohannis și demisia guvernului Ponta, le-au crescut interesul și încrederea în capacitatea de a schimba. Au venit la vot în 16 noiembrie 2014 și votul lor a contat, când nimeni nu se aștepta. Au fost vocali, și-au exprimat indignarea sau chiar au ieșit în stradă un an mai târziu, și guvernul Ponta s-a prăbușit.
Și mai departe nimic. Între timp Iohannis a dispărut din scenă, PNL s-a ascuns iar guvernul Cioloș este guvernul postdecembrist cel mai autist și dezinteresat de public.
Să-i lăsăm însă pe Iohannis și Cioloș. Sunt două cazuri speciale și irecuperabile. Dezinteresul lor pentru public este total și nimic nu-i poate scoate din suficiența placidă.
Dar ce a făcut PNL ca să fie în atenția acestor milioane care au stat cu ochii pe politică în 2015? Ce a făcut ca să-i atragă și să-i rețină în sfera de influență a politicii și, mai ales, a liberalismului? Nu-i putea reține pe toți și nici măcar pe majoritatea. Dar un 10-20% ar fi putut atrage și reține. Mai ales că vorbim despre o resursă umană de calitate. PNL-ului nu i-ar fi stricat câteva zeci de mii de noi membri și nici câteva sute de mii de noi simpatizanți și, într-un final, votanți.
Pentru PSD era important ca acești oameni să se plictisească și scârbească cât mai repede de politică. După ce Victor Ponta și echipa sa, cu Oprea în frunte, au făcut tot posibilul să-i țină în priză, să-i provoace și enerveze în 2015, Dragnea a învățat lecția și merge pe burtă. Se bazează pe electoratul tradițional PSD, cel care vine la vot alegeri de alegeri și care, chiar dacă nu e suficient pentru victoria în turul doi al prezidențialelor, poate aduce partidului un 25-30% la locale sau parlamentare.
Fereastra de oportunitate s-a închis. Nici Klaus Iohannis, nici Cioloș și echipa lui ”tehnocrați” și nici PNL nu au știut sau nu au vrut să își mențină acești aliați care i-au adus victoria lui Iohannis în 2014, care au salvat fuziunea PNL-PDL de la eșec și care au eliberat Palatul Victoria pentru Cioloș și echipa.
Deocamdată jocul politic se păstrează în jurul alegătorilor tradiționali aduși la vot de structurile de partid, joc care convine PSD-ului dar și vechii gărzi din celelalte partide. Mă rog, singurei gărzi. Deocamdată noua gardă, dacă există, este foarte timidă.
