Cum va juca România cartea Președinției europene?

România a intrat în linia dreaptă a preluării președinției Consiliului UE. Oficialii europeni iau drumul Bucureștiului, unul după altul, într-un ritual instituționalizat, condimentat, de această dată, cu emoții privind titulara mandatului de șase luni, începând de la 1 ianuarie. În aceste zile, comisarul pentru Justiție, președintele Parlamentului European și liderii grupurilor europarlamentare au încercat să se asigure, la fața locului, că nu vom face o nefăcută la cârma UE.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a precizat, luni, că nu există îngrijorări la Bruxelles privind stadiul pregătirii președinției române și că instituția pe care o reprezintă are încredere în profesionalismul viitoarei titulare. Un mesaj pozitiv binevenit după gafele primilor doi oameni din statul român, care se pronunțaseră într-un mod inacceptabil pe acest subiect. Exponentul Comisiei, Margaritis Schinas, a ținut, însă, să reitereze ”apelul preşedintelui Juncker pentru nevoia de consens politic naţional în România, înaintea şi în timpul preşedinţiei române a Consiliului UE”. Semn că îngrijorarea persistă.

O nefăcută din partea României ar afecta grav Uniunea Europeană, într-o perioadă încărcată de consecințe. E vorba despre alegerile europarlamentare, într-un context marcat de ascensiunea curentului naționalist-antieuropean, și despre demararea negocierilor pentru viitoarea Comisie Europeană și următorul președinte al Consiliului. În plus, România va avea, foarte probabil, de gestionat două dosare esențiale pentru UE în ansamblul ei, pe care președinția actuală a Consiliului, cea austriacă, are mici șanse să le mai poată finaliza: Brexit și bugetul Uniunii pentru 2019.

Acordul de retragere al Marii Britanii din UE riscă să fie respins de Parlamentul de la Londra, iar premierul Theresa May, aflată ieri la Bruxelles pentru discuții fără rezultat cu Jean-Claude Juncker, și-ar putea încheia cariera politică în următoarele săptămâni, din cauza nemulțumirii întregului spectru politic britanic față de documentul pe care l-a convenit cu Bruxelles-ul. Acordul presupune rămânerea britanicilor cu un picior în Uniune, așadar cu avantajele economice ale apartenenței la piața unică europeană, dar, după pierderea, programată la 29 martie 2019, a calității de stat membru, fără dreptul de a se pronunța asupra normelor pe care UE i le va aplica.

În plus, Spania s-a trezit acum să-și afirme dreptul de a discuta direct cu Londra soarta Gibraltarului, teritoriu britanic de trei secole. ”Negocierile dintre Marea Britanie si UE nu se aplica la Gibraltar”, a avertizat ministrul de externe Josep Borell, fost președinte al Parlamentului European. O lovitură aplicată înaintea Summit-ului de duminică, 25 noiembrie, în care șefii de state și guverne sunt chemați să valideze textul acordului UE-Marea Britanie. Spania vrea, de fapt, să aibă drept de veto asupra viitorului statut al stâncosului pinten strategic pe care Madridul îl acuză că e ”paradis fiscal”.

Pretențiile spaniole sunt vechi, iar Consiliul European din 31 martie 2017 a recunoscut Spaniei dreptul de veto asupra oricărei decizii ce ar viza Gibraltarul.

Brexit fără acord de divorț – o variantă tot mai posibilă – ar însemna lipsa unui cadru de cooperare cu UE, așadar un haos legislativ care i-ar afecta grav și pe cei peste 400.000 de români de pe teritoriul britanic.

Un alt dosar fierbinte va fi bugetul european pentru 2019. Consiliul și Parlamentul, cei doi piloni ai autorității bugetare europene, nu s-au putut pune de acord până la data limită – 19 noiembrie – așa că, până la finalul lunii, Comisia trebuie să formuleze o nouă propunere bugetară. E puțin probabil, însă, un compromis între statele membre și forul europarlamentar până la finalul anului. România va avea de gestionat negocierile sensibile și în această situație de criză, într-un moment preelectoral ce predispune la încordarea forțelor. Soluția provizorie, care se va aplica în lipsa unui acord, vor fi bugetele lunare, calculate fiecare în proporție de 1/12 din bugetul pe 2018, ceea ce înseamnă inadecvarea la prioritățile noului an și lipsă de predictibilitate.

Sunt misiuni dificile cărora România va trebui să le facă față anul viitor și nu va exista înțelegere în cancelariile europene și la Bruxelles nici față de eventuale bâlbe, nici față de disputele politice interne. Consecințele unei crize politice la București ar fi de o gravitate pe termen lung și pe multiple planuri pentru țara noastră, nu doar pentru o tabără sau alta.

Vor avea actorii politici români înțelepciunea de a-și controla ieșirile în timpul examenului de maturitate al țării noastre ca stat membru al UE? Sau Summit-ul de la Sibiu din 9 Mai 2019, pentru relansarea UE după plecarea Marii Britanii, va avea loc între o demonstrație asemănătoare celei din 10 august și un referendum pentru suspendarea președintelui? Chiar dacă nu s-ar ajunge în asemenea situații extreme, blocajul instituțional determinat de lipsa de cooperare dintre Președinție, Guvern și Parlament riscă să provoace momente delicate.

Să sperăm că noua și binevenita, deși în al 12-lea ceas, echipă de profesioniști de la Ministerul Afacerilor Europene va reuși să atenueze asperitățile și să joace rolul atât de necesar acum de punte de comunicare și în plan intern. Mai ales că această președinție nu vine doar cu responsabilități, ci și cu oportunități, precum afirmarea în planul decizional continental și avansarea în direcții de interes major pentru noi, cum este aderarea la Spațiul Schengen. Ieri, la București, Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, a declarat că procesul de aderare trebuie accelerat, pentru mai buna garantare a froentierelor Uniunii.

Depinde de România cum joacă, de acum, așii europeni ce i se pun în mână.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR