Premium
Chiar dacă situația nu este atât de gravă ca în urmă cu câțiva ani, da, pușcăriile noastre sunt pline. Condițiile de detenție sunt grele, mâncarea e un chin iar gardienii își mai depășesc atribuțiile. Dușurile sunt mizere, iar toaletele, focare de infecție.
Citeam zilele trecute pe internet o paralelă între situația penitenciarelor și cea a căminelor studențești. Au apărut imediat și primele critici, cum că cele două situații nu pot fi comparate pentru că, în timp ce studenții aleg să stea în cămine, deținuții sunt siliți să înfunde pușcăriile.
Cine a văzut căminele din București înțelege că verbul „a alege” este folosit cu foarte multă generozitate în cazul studenților care locuiesc în ele. Dar, fie. Hai să luăm alt exemplu.
Citește și: România noastră și România lor
Spitalele noastre sunt pline. Condițiile de cazare sunt grele, mâncarea e un chin iar medicii și asistentele își mai depășesc atribuțiile. Dușurile sunt mizere, iar toaletele (la fel ca saloanele), focare de infecție.
Sigur, nu vorbesc despre spitalele private, asemeni celui în care a murit Dan Adamescu. Vorbesc despre spitalele normale în care mor românii. Singura diferență între cei care se află în spitale și cei care se află în penitenciare este că dacă primilor li s-a întâmplat un eveniment negativ, ultimii au făcut ca un eveniment negativ să se întâmple.
Citește și: PSD a omorât dezbaterea publică despre amnistie
PSD nu e vreun partid care să fi pus acum mâna pe guvernare, după mulți ani de opoziție. Ba dimpotrivă. În toți acești ani de stat la putere, Liviu Dragnea a recunoscut că partidul său nu a construit niciun spital. Fie, poate nu a fost una dintre urgențele României. Dar din OUG pe care o tot promovează social-democrații zilele astea, înțelegem că situația din penitenciare reprezintă o urgență atât de mare, încât nu mai e timp de trecut o lege a amnistiei și grațierii prin Parlament. Dar oare cum de s-a lăsat să se ajungă la această situație, pentru că nu-mi amintesc ca PSD să fi făcut ceva în ultimii ani pentru îmbunătățirea situației din penitenciare?
Revenim la realitatea că atât spitalele cât și penitenciarele sunt supraaglomerate. La fiecare început de toamnă ne confruntăm cu această problemă și în cazul creșelor și al grădinițelor. Asta-i situația, ăsta-i bugetul, ne-ar zice cei care învârteau totodată milioane cu Microsoft sau ANRP.
Dar chiar avem un buget limitat din care trebuie să ne stabilim niște priorități. De exemplu, 2% pentru Apărare, ca să întărim capabilitățile defensive împotriva amenințărilor externe. Dar ce folos să te întărești față de exterior dacă în același timp te relaxezi în fața amenințărilor din interior? În momentul actual, evoluția celor două „fronturi” trebuie să fie direct proporțională.
În ultimii zeci de ani, corupția din interior a fost cea mai mare amenințare la adresa României. Din acest motiv nu sunt bani nici pentru Apărare, nici pentru Educație, nici pentru Cercetare, nici pentru Sănătate și nici pentru penitenciare. În cazul celor din urmă, OUG pregătită de Dragnea nu face decât să trateze un efect, favorizând perpetuarea cauzei.
În concluzie, nu, nu avem nevoie de un t zero, cum mult mai spera Sebastian Ghiță. Avem nevoie ca cei cu acces la resurse să fie conștienți că vor plăti mai devreme sau mai târziu pentru delapidarea banului public. Nu că trebuie să aștepte momentul oportun pentru a li se șterge păcatele, dar nu și sumele din conturi acumulate datorită lor. Și astfel vom avea bani și pentru Apărare, și pentru spitale și pentru penitenciare.
