Premium
Mobilizarea din online a fost exemplară acum, după tragedia din Colectiv, la moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigină și la turul doi al alegerilor prezidențiale de anul trecut. Exemplară prin semnificații. Însă, dincolo de semnificații, utilitatea și eficiența mobilizării în online se măsoară în rezultate.
Mobilizarea de la prezidențialele din 2014 nu avea niciun rezultat dacă oamenii nu ieșeau la vot în lumea reală, tridimensională. Dincolo de mesaje pe facebook sau whatsapp, a fost nevoie să ieșim din casă, să ne manifestăm fizic în spațiu, să ne ridicăm în poziția bipedă și să punem un picior înaintea celuilalt, alternativ. Adică să facem pași. Apoi să stăm la cozi (cei din diaspora, noi mai puțin) ore întregi, tot în poziție bipedă, afară, în natură, în frig.
Mobilizarea din online e un mijloc, nu un scop în sine. Ne mobilizăm ca să facem ceva, nu de dragul de a ne mobiliza. E adevărat, faptul că ne unim și exprimăm și comunicăm între noi este impresionant și chiar entuziasmant. Dar e doar un mijloc de a realiza mai mult. Ok, ne unim și comunicăm și ne mobilizăm. Și? Stăm așa cât? Ne-am strâns ca să ne adunăm? Ne-am așezat pe linie de start și am adormit acolo?
Dacă am fi în Occident simpla manifestare în online ar dărâma funcționari, primari, miniștri, guverne și președinți. Dar acolo politicienii nu sunt activiști cu potențial criminal ieșiți din ceaușismul anilor 80. Când concepția ta despre lume și viață e a unui ciocoi de partid cu IQ de urangutan și tupeu de interlop online-ul nu te poate atinge.
Uitați-vă la ce s-a întâmplat în noiembrie 2014. A deschis guvernul Ponta mai multe secții de vot în zonele în care era nevoie? A susținut dreptul de vot al românilor din diaspora? Au fost Ponta și echipa impresionați de Facebook, Twitter, Instagram sau Whatsapp? Nu. A fost nevoie să ieșim noi la vot cu puhoiul, cu milioanele, ca să le arătăm că suntem serioși și nu ne jucăm.
Credeți că în cazul tinerilor morți (și) din vina autorităților, fie că vorbim de motociclist sau cei din Colectiv, autoritățile, cu Oprea și Piedone în frunte, se vor speria de Facebook? Nu sunt genul. Repet, dacă eram în Occident era suficient un val de indignare în social media și zburau zeci sau sute de politicieni și funcționari. La noi nu e așa. La noi trebuie să ieși în stradă. Să materializezi indignarea din online. Ar fi fost bine ca indignarea din online să fie suficientă. Dar nu e. Trebuie să ne mișcăm biped în 3D. Acum nu mai e vorba de taxe, salarii, bani sau adeverințe. Nici măcar de dreptul de vot sau la liberă exprimare. E mai mult. E vorba de siguranță și dreptul la viață.
Din aroganță, lăcomie, neglijență și dezinteres politicienii noștri ucid. Nu încet, nu simbolic, nici foarte indirect. Ucid de-adevăratelea. Nu premeditat, e adevărat. Dar când arunci țigara aprinsă în benzinărie și pleci fluierând printre dinți ”whatever” tot crimă se cheamă.
E vremea să ieșim în stradă. Nu pe tăcute, nu pe alergate pe coclauri. Nu ieșim pentru memoria celor morți. Ieșim pentru viitorul și siguranța celor vii. Nu în marșuri în pas alergător prin tot Bucureștiul, câte 17 kilometri până își dau toți sufletul și în așa fel încât cei care ar veni mai târziu să nu ne găsească. Într-un loc clar, bine fixat, la o oră bine fixată, cu câteva cereri clare. În Piața Universității, eventual nu toate doleanțele de la pașopt încoace și toate domeniile existențiale. E suficient să cerem, nu pe tăcute, demisia politicienilor responsabili moral și poate chiar penal pentru moartea motociclistului din coloana oficială și a tinerilor din Colectiv.
Politizăm? Când moartea vine pe canale politice și din cauze politice nu ne putem retrage în budisme, nirvane, zemuri și zenuri. Politizăm. Dacă politicienii nu plătesc acum, tragediile se vor repeta. Și cine știe al cui rând va fi data viitoare?
