Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Deşi se laudă că a achitat datoria la FMI, Victor Ponta a îndatorat România cu 19 miliarde euro

De mai bine de o săptămână, Victor Ponta rânjeşte şi se laudă în spaţiul public susţinând că a achitat datoria la F.M.I., mai precis cele aproximativ 2,38 miliarde euro contractate la cele mai mici dobânzi pentru acoperirea deficitelor uriaşe din perioada maximă a crizei economice şi pentru finanţarea investiţiilor publice.

Victor Ponta vrea să-i păcălească pe români, care ar putea să creadă că România nu mai are datorie publică, că toate debitele ajunse la maturitate au fost stinse. Dimpotrivă! Incompetenţa la guvernare a lui Victor Ponta se vede în creşterea fără precedent a datoriei publice, în ultimii trei ani, cu peste 19 miliarde euro mai mare, faţă de datoria pe care a găsit-o când a venit la guvernare. Chiar şi Curtea de Conturi a României a atras atenţia, în raportul pentru anul 2014, asupra faptului că soldul datoriei publice a crescut nejustificat de la 54,3 miliarde euro în decembrie 2012, până la 65,9 miliarde euro în decembrie 2014, chiar pe fondul creşterii economice şi al unor deficite bugetare reduse. Victor Ponta minte când afirmă că a scăpat România de datorii, pentru că în vreme ce statul român achita datoria scadentă către F.M.I., Ministerul Finanţelor Publice contracta împrumuturi noi, de miliarde, pe piaţa internă, iar România se împrumută tot mai mult, ponderea datoriei publice trecând de pragul de 40% din PIB.

Victor Ponta să justifice românilor pe ce a cheltuit cei 19 miliarde de euro pe care i-a împrumutat sub guvernarea sa, atâta vreme cât ritmul anual de realizare a investiţiilor este constant sub 50% din ceea ce s-a programat prin legea bugetului şi având în vedere creşterea economică pe care o trâmbiţează de mai bine de trei ani, dar pentru care nu are nici un merit.

Victor Ponta nu a scăpat România de datorii, ci a contractat noi şi noi împrumuturi, unele cu totul nejustificate, altele pentru a refinanţa datoriile scadente. România are nevoie urgentă de un guvern competent, deoarece în perioada viitoare are de rambursat cei 19 miliarde de lei împrumutaţi de Victor Ponta, având în vedere că Victor Ponta se plânge că a reuşit cu greu să ramburseze 2,38 miliarde euro.

 

 

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.