Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Destinații turistice pentru luna noiembrie: de la deschiderea sezonului de schi la sărbători locale

schi in turoa

Celebrarea unor momente istorice și deschiderea sezonului de schi sunt doar câteva dintre temele evenimentelor ce vor avea loc în luna noiembrie, în locuri din întreaga lume, precum Elveția, Etiopia și Colorado, SUA, potrivit Travel Pulse, potrivit Meidafax.

Berna, Elveția

Capitala Elveției este traversată de râul Aare, iar arhitectura veche a clădirilor conferă orașului un aer pitoresc. Berna găzduiește, printre altele, turnul medieval Zytglogge, construit la începutul secolului al XIII-lea, Grădina Trandafirilor și un muzeu de artă dedicat pictorului Paul Klee. Totodată, fizicianul Albert Einstein a locuit mai mulți ani în Berna, iar apartamentul în care a stat între anii 1903 și 1905 poate fi vizitat de turiști.

Londra, Marea Britanie

Pe 5 noiembrie, în Londra are loc Noaptea Guy Fawkes, în care se marchează eșecul unei tentative de asasinare a regelui Iacob I. Evenimentul poartă numele unui membru al complotului prafului de pușcă, ce a fost arestat în timp ce păzea materialul inflamabil amplasat sub Camera Lorzilor. Totodată, la jumătatea lunii, în Londra are loc Festivalul luminii, iar magazinele și târgurile de Crăciun încep să anime străzile orașului.

Citește și: Traian Băsescu îl critică pe Ludovic Orban: A făcut o greșeală fundamentală

Addis Abeba, Etiopia

Capitala Etiopiei găzduiește în luna noiembrie Great Ethiopian Run, un maraton ce atrage aproximativ 20.000 de alergători din întreaga lume. Totodată, iubitorii de artă pot vizita Galeria Makush, unde este expusă o colecție de peste 600 de picturi. Addis Abeba găzduiește și Muzeul Național al Etiopiei, unde se află Lucy, un exemplar de australopitec vechi de 3,2 milioane de ani.

Keystone, Colorado

Deschiderea sezonului de schi se celebrează îl luna noiembrie, în Keystone, prin concerte și diferite evenimente. Turiștii pot patina pe lacul Keystone, pot mânca în restaurantele locale și pot face cumpărături în buticurile din zonă.

Berlin, Germania

Pe 6 noiembrie se va deschide Bazaar Berlin, turiștii fiind invitați să aleagă dintre produsele oferite de peste 500 de producători. Sunt puse în vânzare obiecte de artă, haine, bijuterii, cosmetice naturale, ce aparțin diferitelor culturi ale lumii. Pe 9 noiembrie se vor împlini 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, iar evenimentul va fi celebrat timp de șase zile cu proiecții 3D pe clădiri, concerte și filme. Totodată, pe 15 noiembrie, în Grădina Botanică din Berlin vor fi amplasate instalații luminoase inedite, marcând pregătirile pentru sezonul rece.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.