DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Diaspora nu ne va salva de la nimic

www.descopera.ro
hartă mapamond lume

Mitingul anunțat pentru 10 august, la care se dorește o participare masivă a românilor de peste hotare, a deschis o discuție, fie și timidă, despre rolul diasporei în România. De la declarațiile triumfaliste de pe Facebook până la diatriba nedreaptă a Alinei Mungiu Pippidi.

O să discutăm în acest articol cum contribuie Diaspora la societatea românească. Să fie clar încă de la început, nu discut aici dacă aceia care au plecat au sau nu o datorie fundamentală față de cei rămași. Nu. Ci discut mai degrabă polemic cu aceia care ne sugerează că Diaspora este ceva deosebit, o mulțime de oameni care fac atât de mult pentru noi, cei rămași, și primesc în schimb atât de puțin.

Economie

Deși este greu de evaluat, haide să zicem că diaspora recentă reprezintă 20% din forța totală de muncă a României. Acești oameni contribuie cu aproximativ 2,4% din PIB sub formă de redevențe. Hai să zicem 3,4% dacă includem și efectul de multiplicare. Pentru comparație, creșterea economică a României, mai sănătoasă sau mai nesănătoasă, a fost de 7% în anul 2017. Altfel spus, dacă diaspora s-ar fi oprit brusc să trimite bani în țară economia României ar fi continuat să crească.

O speranță legată de rolul economic al diasporei fost aceea de a importa leadership și cultură economică. Căpșunarii, spunea teoria, se vor întoarce în țară cu banii acumulați și vor faci afaceri cu acești bani ridicând economia țării. Viața ne-a arătat, însă, că ceea ce doresc căpșunarii să facă atunci când se întorc în țară este o casă. Uneori este vorba doar de o casă cu elementele esențiale ale confortului modern. Dar alte ori este vorba de o casă făcută ca să epateze vecinii și la care proprietarul nu va putea suporta costurile de încălzire decât dacă pleacă din nou să lucreze în afară. Există o expresie post-decembristă apărută exact pentru a descrie această situație: „a îngropa banii în câmp”.

În definitiv, sunt foarte puține motive să fim surprinși de o asemenea evoluție. De la ITst până la constructor, românii nu pleacă afară direct pe posturi de conducere și strategie ci, în general, pe posturi de execuție. Adeseori la companii focalizate pe tăierea costurilor pentru că nu au luat cele mai bune decizii sau la patroni care activează sub limita legii. Cei care învață și depășesc această situație devenind manageri sau patroni vor avea o motivație puternică să rămână în străinătate. Ei știu că, dacă se întorc acasă să facă ceva, s-ar putea să le lipsească competența esențială de a unge relația cu statul român.

Politică

Prezența la vot a românilor din diaspora este infimă. Este greu să facem din asta o vină, dat fiind accesul limitat la secțiile de votare. Dar merită, totuși, să privim la prezența relativă. Între alegerile parlamentare (2016) și cele prezidențiale (2014) au venit la urne pe teritoriul României cu o treime mai mulți alegători. În Diaspora prezența a crescut cu 50%, în ciuda dificultăților de organizare înregistrate. În turul al doilea avea să crească spectaculos cu 250% față de (viitoarele) alegeri parlamentare, dar asta este o altă discuție.

[UPDATE: mi s-a atras atenția, în mod corect, că la alegerile parlamentare nu pot vota la ambasadă toți românii din străinătate ci doar cei care au rezidență legală în țara respectivă. Adăugarea celor 4500 de voturi prin corespondență nu schimbă radical calculul. Totuși, pentru că vorbim de proceduri diferite, comparația devine dificilă și datele trebuie interpretate cu mai multă prudență.]

Ori, președintele nu numai că nu poate singur să schimbe direcția țării dar este în mod particular inutil pentru Diasporă. Prin forța lucrurilor orice prezidențiabil candidează cu un mesaj populist promițând ceea ce trebuie să promită pentru a fi votat dar știind că, în limitele Constituției, ce promite nu este posibil. Ca să fiu extrem de clar, toți candidații viabili la președinție sunt obligați să exagereze grav puterile pe care le vor avea. Ori, tocmai campania cea mai puțin adevărată este aceea care atrage în mai mare măsură românii din diaspora la vot. De asemenea rolul de mediere al Președintelui, atât cât este, nu se aplică, realist vorbind, la problemele Diasporei deoarece nu apar conflicte constituționale pe această temă. Astfel Diaspora votează cel mai mult acolo unde efectele pentru ea sunt cele mai puține.

Dacă ne uităm la modelele de vot parlamentar, iarăși, nu avem motive să avem credință în discernământul superior al diasporei. Se zice, în mod doar parțial adevărat, că diaspora votează dreapta. Aș spune că este mai degrabă corect să zicem că diaspora votează dreapta radicală: PDL, PMP, PPDD (da!) și USR. Singurul partid radical major care nu a avut succes în diaspora este PRM, din motive asupra cărora nu voi elabora aici.

În sfârșit, diaspora nu a dat țării lideri, cu excepția posibilă a domnului Cioloș, dacă alegem să îl considerăm pe acesta înainte de toate un cetățean al Europei. Parlamentarii diasporei s-au remarcat mai degrabă prin aplecarea către problemele specifice ale circumscripției sau relațiile europene, fiind în mod sistematic mai puțin remarcați pe probleme care țin de interesul general. În definitiv, asta este perfect rațional. Interesul general înseamnă practic interesul vastei majorități dar, prin izolarea geografică și economică, Diaspora va beneficia în mai mică măsură de lucrurile de care beneficiază vasta majoritate,

Social

Din punct de vedere social, contribuția Diasporei este mult mai greu de evaluat. La modul cel mai simplu, putem spune că stabilitatea societății postdecembriste cu bunele și curelele sale, se datorează în bună măsură plecării celor mai dispuși să își asume riscuri. Decizia de a pleca este o decizie majoră, adeseori traumatică. Nu oricine este capabil să o ia, iar aceia care o iau se remarcă prin curajul și apetitul sporit către risc sau, alternativ, prin disperare.

Un alt aspect social interesant este acela în care banii din redevențe nu se duc oriunde în țară ci, adeseori, către persoane mai expuse din punct de vedere social cum ar fi pensionarii, adeseori chiar cei cu pensii agricole. Astfel, banii Diasporei ajung acolo unde banii statului român nu pot, sau nu vor, să ajungă.

În sfârșit, o problemă a cărei magnitudine se va vedea doar în viitor este aceea a copiilor lăsați acasă.

Civism

Remarcăm doar că, din informații anecdotice cel puțin, Diaspora nu este nici prezentă în viața politică a societăților gazdă, chiar acolo unde poate vota în alegerile locale, nici bine structurată în ONG-uri puternice. Fără îndoială, românilor plecați le place adeseori ordinea, predictibilitatea, curățenia, poate chiar și reacția rapidă a societății la abuzuri. Dar diasporeanul, în mod tipic, rămâne consumator de bunuri civico-politice în societatea gazdă și nu producător.

Aceeași problemă cunoscută de organizare a Diasporei se reflectă și în relativ slaba reprezentare organizațională a partidelor românești peste hotare.

Concluzie

Speranța de a vedea Diaspora jucând un rol providențial sau măcar major în soarte României este bazată de credința că aceasta are ea însăși caracteristici excepționale. Se vede asta chiar și în cuvintele folosite. Diaspora sună romantic. Emigrația economică este mai corect tehnic dar sună mai trist.

Caracteristicile ar include o familiarizare profundă cu cultura și valorile Vestului, competență antreprenorială și civică, etc. Majoritatea acestor așteptări nu se confirmă. Diaspora este compusă din oameni mai curajoși sau mai disperați decât cei de acasă. Dar acest curaj, această disperare, combinată cu faptul că soarta proprie este diferită acum de soarta țării, duc la un mai scăzut interes în afacerile naționale și, poate, la o mai mare disponibilitate de asuma riscuri, chiar și atunci când acestea nu par a fi raționale. De aici opțiunea pentru partide radicale sau chiar populiste. În plus, diasporezii nu învață neapărat acele abilități pe care ne imaginăm noi din confortul Bucureștiului că le învață. Iar aceia care le învață sunt slab motivați să se întoarcă în țară.

În definitiv, în țări mai prietenoase cu românii precum Spania, discutăm adeseori de oameni care sunt proprietarii propriei locuințe, și-au dat copii la școală acolo, care acum așteaptă nepoți de la acești copii. Iar nepoții pot fi a doua generație născută și a treia generație care a locuit în Spania. Ar fi o iluzie să presupunem că, în mod sistematic, Diaspora românească continuă să fie doar românească și nu începe deja să se asimileze în societățile gazdă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.