Premium
Cel puțin în cercurile din social media gestul unui clujean e a scrie un slogan împotriva PSD lângă aeroportul din Cluj a trezit reacții puternice și, uneori, contradictorii. Sloganul circula deja de multă vreme în mediile sociale dar, atâta vreme cât nu fusese scris pe un deal și prezentat la știri, era cumva informal. Odată această reacție informală scoasă în public, au trebuit să apară și reacțiile de poziționare pro sau contra. Evident, nu vorbim aici de reacțiile simpatizanților PSD, care cu greu pot fi altfel decât critice. Dar, chiar și în interiorul opoziției la PSD, reacțiile au fost amestecate.
Personal, cred că este greșit să te postezi exclusiv de o parte sau de cealaltă, deoarece este greșit să crezi că există un singur sens al acestui slogan. Putem identifica cel puțin două sensuri în funcție de cine îl spune și de istoricul relații acelei persoane cu Partidul Social Democrat.
Pe de o parte sunt cei care spun m... PSD de multă vreme, fie pur și simplu pentru că nu le place partidul și sunt în general „spurcați” la gură, fie deoarece au decis de multă vreme că, în mintea lor, PSD nu este un partid respectabil, și, nefiind respectabil, poți să spui cu inima împăcată orice despre el. Pe de altă parte sunt cei pentru care a înjura partidul de guvernare în termeni expliciți este o nou fază a furiei. Sunt oameni care, într-adevăr, nu își maschează propria impolitețe în acest slogan ci pur și simplu au ajuns în acel punct în care li se pare că regulile politeții nu mai fac față.
Pentru acest al doilea grup, sloganul se înscrie foarte bine în tradiția protestatară din 2012 încoace. Dincolo de diversitatea idelogică și organizatorică, protestele au folosit câteva instrumente privilegiate. Instrumentul clasic, ușor de explicat și înțeles, este mobilizarea. Atunci când ies în stradă un număr de oameni fără precedent recent, fie că sunt 10.000 în primă fază sau 100.000 în ultimele faze, puterea are motiv să se îndoiască de propriile acțiuni. Atunci când zecile sau sutele de mii de oameni din stradă sunt auzite în rândul populației generale, inclusiv al electoratului propriu, este rațional pentru partidul de guvernare să facă ceea ce este necesar pentru a preveni pierderea de voturi. Astfel a fost situația în 2012 când PDL a renunțat la Legea Sănătății. Astfel a fost situația în 2013 când Victor Ponta a renunțat la proiectul exploatării de la Roșia Montană. Astfel a fost după 2014 când, surprinse de prezența subită la vot, principalele partide au avut o fereastră temporară de deschidere către opinia străzii și societatea civilă. Astfel a fost cu OUG 13.
Problema, în cazul nostru, este că simpla mobilizare nu pare să funcționeze. PSD pare să fi trecut de la raționalitatea electorală, care îi impune să maximizeze numărul de voturi, la un altfel de raționalitate care îi impune să transmită că protejează membrii săi de consecințele legii chiar și cu un cost electoral semnificativ.
Cealaltă modalitate de acțiunea opoziției a fost, tot din 2012, boicotul. În sensul acestui articol boicotul nu se restrânge la sensul strict și poate implica orice abandonare de către cetățeni sau actori politici a rolurilor care păreau prestabilite și inalienabile. Înfăptuirea imposibilului care se dovedește posibil.În 2012, am avut boicoturile cele mai evidente, incluzând boicotul Parlamentului de către o poziție, boicotul referendumului de către susținătorii președintelui Băsescu și boicotul Consiliului Suprem al Magistraturii de către chiar membrii săi.. În 2013 și 2014 se poate, de asemenea, vorbit despre boicot în definiție extinsă, dar este o discuție mai largă pe care nu are sens să o facem aici.
Formele de boicot despre care am vorbit până acum pot fi grupate, în sens larg, sub stindardul nesupunerii civice. Dar aceste forme nu sunt de mare ajutor opoziției actuale. Acțiunile USR de a forța procedura parlamentară pot fi citite în această logică a boicotului. Dincolo de acoperirea de presă, putem vedea cum succesul a fost minimal.
Dar mai există o altă formă de boicot, anume boicotul relației de politețe între oameni.
În cazul nostru, se poate spune despre PSD ca încălcat un contract social. Da, fost ales cu o mare majoritate. Da, se poate argumenta că alegătorii știau pe cine votează. Da, pe fondul unei opoziții slabe, PSD continuă să conducă în sondaje. Dar, dincolo de asta, este un lucru pe care intuitiv îl știm cu toții, acela că Partidul Social Democrat nu a fost ales cu mandat de a relaxa Codul Penal și Codul de Procedură Penală.
Cum poate răspunde individul la această provocare? După cum am observat, nesupunerea civică nu este în mod particular eficientă. Mai grav, nesupunerea civică este un limbaj pe care majoritatea românilor nici măcar nu îl stăpânesc. Și nu mă refer numai la acei români care au, de exemplu, educație primară. Chiar și în rândul a celor cu studii bune, cu slujbe bune, rezidenți în urban, elementele minimale de cultură civică pot fi în mod dureros absente.
În acest sens, un număr semnificativ de români au un mesaj pe care nu știu cum să îl ambaleze astfel încât partidul de guvernământ să îl înțeleagă. Și nu este vorba numai de simpatizanți ai partidelor de opoziție, poate fi vorba chiar și de simpatizanți PSD cărora nu le place versiunea curentă a partidului. Și atunci ce să faci? PSD a rupt un contract social, rupi și tu singurul contract social pe care îl poți rupe fără consecințe, anume politețea.
Există o abundență de precedente. 2012 a fost un al al boicotării familiei prezidențiale pe nivele multiple, ajungându-se până la fluierături la cununia uneia dintre fiicele președintelui de atunci. Sloganul muie PSD este precedat, la nivelul Bucureștiului, de gestul simpatizanților Simonei Halep care, în timpul unei ceremonii teoretic solemnă, au ales să o huiduie pe doamna primar general. Halep este importantă, spuneau implicit acei oameni, dar nu atât de importantă cât este să ne revoltăm contra Gabrielei Firea. În mod similar, pentru unii dintre purtătorii sloganului m... PSD, politețe poate rămâne importantă în viața de zi cu zi, dar nu atât de importantă cât este protestul față de PSD.
„M... PSD” poate fi vocea celor care nu stăpânesc limbajul civismului, dar știu să mânuiască limbajul desacralizării tabu-ului (adică știu să înjure).
Vrem proteste mai politicoase? Atunci să învățăm românii, încă din școală, #cumseface un protest.
