Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dragoș Damian, Terapia Cluj: 'Producția industrială de prelucrare din România va cădea cu totul'

dragos damian

Închiderea a 7000 de fabrici din perioada comunistă și deschiderea de doar 1000 în noul mileniu, problemele grave generate de deficitul de resursă umană și costurile enorme cu materiile prime și utilitățile care fac producția din țară necompetitivă, sunt principalele motive pentru care cade și va continua să cadă producția industrială. A rămas în picioare probabil doar industria de autovehicole rutiere, care este încă competitivă la export, rămâne de văzut până când, având în vedere creșterile de prețuri.

Dovada recesiunii industriale din România nu se vede doar în cifrele de la INS prezentate de BNR ci și în deficitul de balanță comercială, care va ajunge în 2022 la un record de 30 miliarde de Euro, în creștere cu 50% față de 2021. România importă bunuri și servicii de peste 100 miliarde de lei pe an, pentru că nu le poate produce în țară.

Însă BNR nu subliniază cauza principală a scăderii producției industriale, și anume deficitul de forță de muncă – paradoxal, investitorii industriali au comenzi însă nu mai există muncitori și ingineri care să le producă. Chiar dacă Guvernul pune la dispoziție două scheme de ajutor de stat, inclusiv pentru construirea de fabrici noi, reglementate din HG 807 / 2014 și HG 959, orice fabrică nouă deschisă va duce la închiderea uneia existente, pentru că în lipsă de forță de muncă, angajatorii vor trebui să-i fure de la alte companii. Așadar, ne mințim că va crește producția industrială în următorii ani în condițiile a) deficitului de forță de muncă și a unei fluctuații de personal în 2022, un alt record, de 30% în fabricile existente, b) lipsei unui plan real de conectare a sistemului de învățământ la necesarul profesiilor din fabricile care se vor construi și c) aversiunii tinerei generații față de munca fizică, rezultatul clișeelor „Dorel” din cultura pop.

Elsa Ferreira, Comisarul European pentru Coeziune și Reforme arată că UE se confruntă cu pericolul contracției forței de muncă, proiecțiile arată o reducere a acesteia cu peste 35 milioane de oameni până în 2050. România, Bulgaria și Țările Baltice au cea mai mare pierdere de populație aptă de muncă din cauza emigrației, la care vor contribui în perspectiva lui 2050 ratele mici ale natalității, fluxul mic de migranți din țări non-EU și îmbătrânirea și ieșirea la pensie a unui număr mare de angajați.

Așadar, viitorul producției industriale din România nu arată bine deloc în absența unor politici accelerate de reducere a migrației populației apte de muncă și de includere a tinerei generații în proiecte dedicate pentru muncă în unitățile industriale de prelucrare.

____

Comentariu de Dragoș Damian, director general Terapia Cluj și director executiv PRIMER – Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.