Şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita, dr. Tar Gyongyi, a declarat vineri că se caută un centru corespunzător unde să fie transferaţi pacienţii cu COVID-19 asimptomatici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc, pentru a reduce presiunea care există pe cadrele medicale, în urma creşterii numărului de cazuri potrivit Agerpres.
"La spital da, lucrează sub presiune şi încercăm, tocmai de asta, să reducem această preiune. În momentul de faţă, sunt mulţi asimptomatici, în spital sunt multe cazuri, asta e metodologia, pozitivii nu pot rămâne acasă. (...) Noi ne gândim ca să triem, la un moment dat, asimptomaticii şi dacă putem identifica (...) avem cadru legal, dar cu mare grijă, centre corespunzătoare, care vor deveni secţii exterioare extraspitaliceşti ale spitalelor puse sub presiune, în cazul nostru Spitalul Judeţean şi dacă reuşim să identificăm, cu siguranţă şi maximă supraveghere profesională aceste locaţii, o să încercăm să scoatem cazurile asimptomatice, să descreştem presiunea de pe personalul medical.(...) Ei se pot îngriji şi în centre de carantină, dar care să fie bine păzite, bine delimitate de populaţie. Dar nu vrem să avem teama şi nici discuţii din partea populaţiei şi nici nesiguranţa faptului că din punct de vedere medical nu avem totuşi, o perspectivă asupra lor, că oricând pot deveni simptomatici şi trebuie aduşi la spital", a declarat vineri dr. Tar, într-o conferinţă de presă organizată la sediul Consiliului Judeţean Harghita.
Aceasta a mai spus că în judeţ putem vorbi de o creştere de patru ori a cazurilor pozitive, care au ajuns la 101, în prezent existând mai multe focare în apropierea municipiului Miercurea Ciuc, unul din mediul economic, iar celelalte fiind tipic comunitare, familiale şi care îi vizează strict, deocamdată, pe membrii unor comunităţi defavorizate.
"Toate sunt controlate, toţi pozitivii sunt internaţi. Nu avem cazuri deocamdată la terapie intensivă, toţi sunt asimptomatici, cu simptome uşoare şi cu simptome mederate, pe tarapie toţi, sub control. Deocamdată suntem stăpâni pe situaţie, sperăm că vom menţine acest nivel. (...) Acest fenomen ne atrage în continuare atenţia că în ciuda relaxării legislaţiei şi în ciuda faptului că multe activităţi s-au reluat, trebuie să fim chiar şi mai atenţi referitor la distanţarea fizică", a mai spus şefa DSP Harghita.
Aceasta a adăugat că judeţul are o capacitate de testare proprie foarte bună şi că până noaptea trecută au fost efectuate 3.770 de teste.
"Dacă vă gândiţi că unele din acestea sunt repetări, deci probele 2 şi 3 ale unor pacienţi înainte de externare, putem să afirmăm, judeţul având 320.000 locuitori, că am testat unu la sută din populaţie. Este o cifră corectă, respectând metodologia. (...) Deci, practic încă suntem sub media pe plan mondial de pozitivări. Asta poate să ne dea un motiv de bucurie, dar poate să ne dea şi un motiv de îngrijorare, că suntem vulnerabili, susceptibili să ne infectăm, dacă nu avem grijă de noi", a spus dr. Tar.
În legătură cu riscul ca, în urma creşterii numărului de cazuri, să apară infectări în rândul personalului medical, şefa DSP şi-a exprimat speranţa că acest lucru nu se va întâmpla, dar că nu se poate exclude această variantă.
Ea a punctat faptul că perioada în care în judeţ nu au fost cazuri pozitive a fost folosită pentru pregătirea personalului medical, spitalele fiind dotate cu echipament de protecţie suficient.
Prezentă la conferinţa de presă, managerul SJU Miercurea Ciuc, dr. Konrad Judit, a precizat că în secţiile dedicate tratării pacienţilor COVID-19 sunt internate 65 de persoane, alte nouă fiind suspecte de infecţia cu SARS-CoV-2. Un număr de zece pacienţi, cu boli asociate, vor fi transferaţi la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, care este spital de suport.
"Între bolnavii COVID-19 avem persoane asimptomatice, sunt cazuri uşoare şi cazuri cu severitate medie, dar momentan nici un pacient nu are nevoie de îngrijiri de terapie intensivă. În spital avem, în cadrul secţiei dedicate pacienţilor COVID-19, 78 de locuri", a spus dr. Konrad.
La conferinţa de presă a participat şi prefectul judeţului, Proca Ion, care a apreciat atât munca personalului din spitale, cât şi a specialiştilor DSP, pentru că "lucrează foarte intens" şi "îşi fac meseria cu profesionalism şi dedicaţie".
DSP Harghita caută un centru unde să fie transferaţi pacienţii asimptomatici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

4
Vocile Madrigal şi ale copiilor Cantus Mundi vor fi difuzate în şapte spitale din Capitală
4

66
Îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, printr-un program al autorităților locale
66

70
Sprijin real pentru sănătatea mintală: 3.000 de lei pentru persoanele cu depresie
70

1.588
Boală severă, descoperită în timpul unei radiografii
1.588

36
Semnal de alarmă: Chimicalele din plastic, posibil factor în milioane de nașteri premature
36

37
Echipa de radiologi a Spitalului Judeţean Giurgiu a fost completată cu un medic cu specializare în senologie
37

43
Zaharescu(ARPIM):Decizii precum taxa clawback au omorât complet orice fel de investiţie în industria farmaceutică din România
43

34
Rogobete: Zona adicţiilor este una extraordinar de importantă şi comportă mai multe abordări
34

62
Aprobare europeană pentru un nou tratament împotriva bolii grefă-contra-gazdă
62

1.958
O pacientă se declară uimită de calitatea serviciilor de recuperare medicală dintr-un spital din România
1.958

313
Şeful CNAS: Dosarul electronic de sănătate va fi disponibil pentru fiecare pacient, începând cu vara acestui an
313

40
La Spitalul “Mama și Copilul” au fost realizate trei niveluri de subsol, parterul și opt etaje
40

44
Noul spital de pneumologie din Sfântu Gheorghe își începe activitatea
44
















Comentează