Premium
Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.
Seara mi-am luat rămas bun de la toți prietenii mei din Vilnius, părăsind clădirea Uniunii Scriitorilor, unde se desfășura festivalul de literatură Primăvara poeților, cu un sentiment de regret că nu voi rămâne până la sfârșit. Antanas chiar m-a întrebat de ce nu stau până la urmă și eu i-am explicat că trebuie să merg la nunta Augustinei.
Donatas, cel care mi-a tradus poemele în lituaniană, m-a însoțit prin oraș și pe drum am intrat într-un hipermarket și el mi-a cumpărat două cutii cu ciocolate și trei pachete de cașcaval.
Avionul meu decola la nouă dimineața, și eu am ieșit din hotel la șapte și patruzeci, iar la opt intram în aeroport.
Pentru prima dată de când eram în Lituania am plătit eu taxiul și cei nouă euro m-au usturat la buzunar.
Am pătruns în aeroport, gândindu-mă la Augustina, care a spart o tradiție și își v face nunta pe malul lacului din Flutura. În fața mea mai stăteau opt oameni cu biletele și pașapoartele în mâini iar mie gândul mi-a alunecat la Sabra, de la care din când în când primeam mici atenții din Varșovia. Deja convenisem că o să mă aștepte în aeroport, peste o oră.
Coada scădea și timpul trecea în favoarea mea. Eu eram ultimul și după mine nimeni nu a mai prins rând.
La controlul vamal, mi-am golit buzunarele și mi-am scos cureaua și mi-am ținut pantalonii cu mâinile cât mi-au scanat geanta.
Nu găseam poarta spre Varșovia, vedeam doar produsele din Duty Free, dar nu și vreun panou care să anunțe mersul avioanelor. Tarabele și stelajele cu mărfuri se înșirau unele după altele și păreau fără capăt. În sfârșit, magazinul s-a terminat și eu am nimerit într-o sală unde oamenii se înregistrau pentru cursa de Tallinn. L-am întrebat pe unul dintre grăniceri dacă aici va avea loc și îmbarcarea pentru Varșovia și el mi-a confirmat că da. Că nu m-a înțeles ce m-a întrebat mi-am dat seama doar după ce am revenit de la baie și am văzut sala goală.
Mai aveam 10 minute și eu nu găseam poarta de îmbarcare spre Varșovia, când mi-am auzit numele strigat în difuzoare și am înțeles că puteam pierde avionul și am alergat la prima funcționară pe care am văzut-o și am rugat-o să mă ajute și ea m-a dus la poarta șaptesprezece, și a tras de ea și aceasta nu s-a deschis, era încuiată, dar nu asta era poarta mea.
Era însă deja ora nouă și avionul meu se dezlipi de gura aeroportului și începu să ruleze spre pista de decolare. Îl pierdusem. Nu mai aveam cum să-l prind. Iar asta însemna că nu o să mă mai întâlnesc nici cu Sabra la Varșovia și nu o să mai ajung nici la nunta Augustinei diseară și ea nu o să-mi ierte asta niciodată.
Totuși, mai aveam o speranță. Să iau următorul avion spre Varșovia. Cel de la ora 14.00. Ideea mi-o sugerase Sabra, numai că nu aveam legături spre Chișinău, ci doar una, spre București, dar nunta Augustinii nu era la București, ci la Flutura .
Am ieșit disperat din aeroport și m-am întors în Vilnius, unde nu mai aveam unde să stau. Am sunat-o pe Maria și i-am spus ce mi s-a întâmplat. Festivalul se termina peste trei zile. Ea mi-a găsit un nou hotel și eu m-am întors la festival și m-am întâlnit cu toți prietenii mei de care m-am despărțit cu o zi înainte.
Ei m-au întâmpinat foarte călduros și, cu toate că știau ce mi s-a întâmplat, nu mi-au zgândărit rana și nu m-au întrebat nimic despre cum mi-am pierdut avionul. Plecau la Kaunas, la o întâlnire cu cititorii și m-au luat și pe mine și m-au așezat pe scaunul de lângă șofer.
Am telefonat-o pe nevastă-mea și am rugat-o să se ducă singură la nuntă. Ea însă aștepta salvarea pentru a se interna la spital, după ce i se umflaseră venele de la piciorul drept. Pe Augustina nu am îndrăznit s-o sun.
La ora șase când urma să înceapă nunta și când soția mea fu internată în spital noi am ajuns în Kaunas și am intrat în incinta Muzeului de Literatură în care publicul deja ne aștepta. Eu am recitat poemul meu despre bicicleta mea fără frâne și Donatas l-a tradus în lituaniană. Lumea l-a aplaudat îndelung.
M-a sunat Augustina și eu nu am îndrăznit să-i răspund. Am telefonat-o din nou pe nevastă-mea- era la spital- și am rugat-o pe ea s-o sune pe Augustina și Vica s-a supărat și mi-a reproșat că mă interesează mai tare soarta Augustinei decât a ei, care urma să fie operată dintr-o clipă în alta. Nu aveam însă cum să ajung la Chișinău, decât a doua zi, când nunta se va fi terminat deja, iar Vica ar fi fot operată.
Avioane spre Chișinău zburau în fiecare zi, via Varșovia, dar cel mai ieftin bilet era foarte scump pentru mine. 700 de euro. Atâția bani eu nu aveam la mine. Am recitat și poemul meu despre MaAriupol și fu și acesta aplaudat călduros. În sală era și o basarabeancă, stabilită în Lituania încă din anii 80 ai secolului trecut. Anume ea mi-a spus că Dodon fu arestat. Nu-mi venea să cred.
La zece seara am plecat din Kaunas, trecând pe lângă o coloană lungă de tancuri care rula pe una dintre benzile șoselei.
Nunta Augustinei era în toi, probabil, acum toată lumea dansa, iar Vica, la sigur, a fost operată. Telefonul mi se descărcase și nu le puteam suna. Cred că Augustina s-a supărat foc pe mine. Sper că nu s-a supărat și Vica.
A doua zi am găsit un bilet la 370 de euro. 370 de euro nu erau 700. L-am cumpărat și am rămas fără nici un ban și am mâncat cașcavalul dăruit Donatas Important era să nu pierd și acest avion.
NOTA AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.
