Dumitru Crudu: De ce nu se joacă și la noi spectacole despre războiul din Ucraina?

Dumitru Crudu este un poet și dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este câștigător al Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) și de Fundația Principesa Margareta a României, ediția 2003. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Teatrale din Republica Moldova, cât și al ASPRO.

Într-un text publicat pe 11 martie 2011, în revista Timpul de dimineață, întitulat: Oare ce o să facem, dacă ăia vor reveni? spuneam negru pe alb că unii conaționali de ai noștri se comportă excesiv de prudent de parcă s-ar teme că rușii s-ar putea să se întoarcă. Constatam acolo lipsa din repertoriul teatrelor noastre a spectacolelor consacrate evenimentelor din 7 aprilie, KGB-ului, deportărilor, terorii comuniste sau neocomuniste, ocupației sovietice din 28 iunie 1940, sovietizării forţate, turnătorilor sau basarabenilor împuşcaţi de Stalin, absurdității realismului socialist, oportunismului celor care au pactizat cu sistemul comunist, disidentului Ion Vasilenco sau războiului ruso-moldovenesc din 1992.

În acel articol susțineam că unii directori de teatru fug de aceste teme ca dracul de tămâie, fiindcă se tem că rușii s-ar putea să revină. De aceea, și montează doar spectacole cuminţi, într-atât de cuminţi, încât nu au nicio legătură cu realitatea noastră.

Ceream în acel text scris în urmă cu doispreze ani ca teatrele noastre să devină mai curajoase şi să se întoarcă cu faţa spre istoria şi realitatea noastră, aducându- le pe scenă, iar dacă unii dintre directorii de teatre se tem că rușii s-ar putea întoarce, să fie înlocuiţi cu cei cărora nu le e frică de asta, pentru că sunt şi asemenea regizori, iar numele lor sunt pe buzele tuturor, de aia, nici nu-i numeam.

Ei bine, iată că au trecut doisprezece ani de când am scris acest text și nu constat nici o schimbare vizibilă în această privință. Cum marile tragedii basarabene nu a fost reflectate pe scenele teatrelor noastre până pe 11 martie 2011, așa nu au fost oglindite nici după.

De atunci și până azi istoria nu a devenitmai blândă cu noi, dar asemenea spectacole nu au mai apărut în repertoriu.

După 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina, dar directorii teatrelor noastre din nou se fac că plouă, refuzând cu obstinație să joace spectacole despre cea mai mare catastrofă din secolul XXI. Piese sunt, dar nu sunt puse în scenă.

OARE DE CE? OARE NU DE ACEEA CĂ UNOR DIRECTORI DE TEATRU PUR ȘI SIMPLU LE E FRICĂ?