Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Estonia a făcut bilanţul preşedinţiei estone a UE şi a făcut recomandări pentru viitorul Europei

operationworld.com
Estonia

Obţinerea acordurilor necesare pentru punerea în aplicare a acordului climatic de la Paris, aprobarea Pilonului european al drepturilor sociale cu promisiunea de reducere a şomajului, sărăciei şi inegalităţii, precum şi evoluţii la nivelul cooperării comunitare în materie de apărare pentru sporirea capacităţilor de apărare europene sunt unele dintre cele mai importante repere pe termen lung pe care le-a atins Europa din iulie, când Estonia a preluat preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, notează prim-ministrul Estoniei Jüri Ratas, potrivit unui comunicat difuzat miercuri de Ambasada Estoniei la Bucureşti.

În plus, Europa a depăşit "condiţiile meteo adverse" şi a redobândit controlul "navei în derivă", fiind gata de discuţiile pe tema Brexit, stabilizând moneda euro şi restabilind controlul asupra crizei migraţiei, se arată în comunicat. În vreme ce în vară în Italia soseau cam 12.000 persoane pe săptămână, numărul sosirilor pe ruta central mediteraneană a scăzut semnificativ din iulie şi sunt cu 32 % mai puţine sosiri decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, acesta ca urmare a unui efort al tuturor statelor membre, mai ales al celor care au suferit cea mai mare presiune migratorie, subliniază premierul eston, care recunoaşte totodată că "reforma sistemului european comun de azil a fost o adevărată provocare". "Dar am făcut progrese pentru a merge înainte. Trebuie să ne ascultăm unii pe alţii, să găsim un teren comun şi să dăm o mână de ajutor, dacă este nevoie" - conchide Ratas, conform Agerpres.

Şeful executivului de la Tallin face apel totodată la Europa "să ţină pasul cu progresul tehnologic şi să îl facă să funcţioneze în favoarea sa". Estonia a economisit 3543 ani de timp de lucru datorită serviciilor electronice şi cel puţin 2% din PIB graţie semnăturilor digitale, menţionează Jüri Ratas, care se exprimă în favoarea "aplicării identificării electronice securizate în toată Europa, pentru a asigura că europenii pot opera, tranzacţiona şi comunica în siguranţă în domeniul digital atât la nivel naţional cât şi peste hotare", precum şi în favoarea "inovării la nivel guvernamental, care facilitează mai multe servicii digitale transfrontaliere".

Europa trebuie să fie un deschizător de drumuri în domeniul transformărilor digitale, dar totodată trebuie să ne asigurăm că oamenii pot ţine pasul cu aceste schimbări şi se adaptează la ele, întrucât astăzi cetăţenii trebuie să îşi dezvolte constant aptitudinile şi cunoştinţele şi totodată să dobândească noi profesii pentru a rămâne competitivi pe piaţa muncii. În acelaşi timp, UE are nevoie de sisteme informatice de ultimă generaţie pentru a lupta împotriva terorismului şi a infracţionalităţii organizate şi pentru a-şi proteja graniţele externe, într-un moment când provocările şi ameninţările la adresa securităţii Europei nu cunosc graniţe naţionale, iar capacitatea de a gândi şi a acţiona la unison este mai importantă ca oricând - explică Jüri Ratas.

Prim-ministrul Estoniei, a cărui ţară va preda Bulgariei din ianuarie preşedinţia semestrială a UE, mai notează că următorul subiect pe termen lung al liderilor europeni va fi moneda unică euro, apreciind în acest context că toate statele membre, cu excepţia Danemarcei şi a Regatului Unit, care au posibilităţi oficiale de opt-out, ar trebui să treacă la euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.