Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Evacuarea localităţilor din Siria a fost reluată după atentatul sângeros de sâmbătă

Procesul de evacuare a unor localităţi aflate sub asediu în Siria a fost reluat miercuri, după ce a fost întrerupt, sâmbătă, de un atentat care s-a soldat cu peste o sută de morţi, relatează un corespondent al AFP de la faţa locului, conform agerpres.

'Procesul a fost reluat, cu 3.000 de persoane la Foua şi Kafraya (localităţi pro-regim) evacuaţi în zori şi aproape 300 la Zabadani şi din alte două localităţi aflate în mâinile insurgenţilor', a confirmat Rami Abdelrahman, directorul organizaţiei neguvernamentale Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Manifestaţie de amploare în capitala Slovaciei. Mii de oamenii denunţă corupţia

Cel puţin 126 de persoane, dintre care 68 de copii, şi-au pierdut viaţa în atentatul sinucigaş care a avut loc sâmbătă asupra unor autobuze care transportau persoane evacuate din localităţi siriene loiale regimului.

Atentatul, comis de un kamikaze cu un camion-capcană la Rashidin (vest de Alep), nu a fost revendicat deocamdată.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a condamnat atacul împotriva a 5.000 de persoane care erau evacuate către zone aflate sub control guvernamental, precizând că acţiunea de evacuare avea loc în baza unui acord care includea patru localităţi: Foua, Kefraya, Madaya şi Zabadani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.