Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fermierii români încep să folosească roboţi în locul muncitorilor necalificați

green queen
pui, fermă

Cererea pentru roboţi care să se ocupe de anumite sarcini într-o fermă de animale, cum ar fi spălarea şi dezinfectarea sa, scarificarea aşternutului ori monitorizarea mediului din adăpost, este în creştere la nivel naţional, în lipsa forţei de muncă, mai ales a celei calificate, conform Mediafax.

„Cererea este tot mai mare, la fel şi inte­resul pe care îl arată clienţii pentru roboţi, deoarece rezolvă câteva probleme, iar lipsa for­ţei de muncă este una dintre ele. Se poate renunţa la un muncitor necalificat, care se spele într-o fermă, pentru că muncitori necalificaţi, spun fermierii, nu se găsesc sau se găsesc greu. O altă problemă pe care o rezolvă robotul este creşterea bunăstării animalelor prin crearea unui mediu mai proprice şi alta este creşterea productivităţii, căci în cazul spălării, nu doar că este un consum redus de apă, ci ştii exact cât se con­sumă şi în cât timp se derulează procesul“, a spus Mihai Rognean, director general şi administrator al Flextim Industry, companie specializată în distribuţia de echipamente pentru zootehnie, într-un interviu acordat pentru Ziarul Financiar.

„Avem echipamente din mai multe ţări din Europa şi nu numai, iar două dintre produsele de top şi de noutate în domeniu sunt doi roboţi, unul dintre ei fabricat în Suedia, care se ocupă de spălarea în fermele de suine şi al doilea robot, produs de o firmă franceză, se ocupă de scarificarea aşternutului din fermele de îngrăşare a puilor, efectuarea de dezinfecţie şi monitorizarea mediului din adăpost a puilor“, a explicat antreprenorul.

Ambii roboţi sunt complet independenţi, actionaţi de baterii, pe baza unor programe presetate, întocmite de către operatori. În afara activităţii pe care o fac, roboţii pot să stocheze datele, care pot fi analizate ulterior pentru a vedea dacă există anumite neconformităţi în adăpostul animalelor, date care sunt necesare pentru un bun management în fermă, consideră Rognean.

Preţul unui robot depinde de accesorizare şi de configurare, astfel că variază între 20.000 şi 40.000 euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.