Mă distrează să văd cum oamenii găsesc o plăcere deosebită în a se plânge mereu că nu există armonie în societate și în lume, dar nu observă că omul, ca ”animal social”, nu poate exista fără un dușman. De fapt, frica și nevoia de a ne apăra de ”cei răi”, ne-au forțat să gândim continuu și să progresăm de la nivelul de ”vânător-culegător” la cel spațial. Frica e un paznic bun, totul e să nu îl lăsăm să ne sperie până la gradul în care vedem numai demoni în jur și începem să distrugem tot. Ca, deh, ”somnul rațiunii naște monștri”...
De ce mi-a venit să vorbesc acum despre asta?! Pentru că am dat, în această dimineață, pe Facebook, peste un articol intitulat ”Cum este văzut Iisus Hristos în Coran”. De obicei, nu citesc texte religioase, dar, cum mă preocupă istoria religiilor, am vrut să îmi satisfac o curiozitate mult amânată: ce caută Iisus în preajma lui Mahomed. Așa că, am aruncat un ochi, apoi am stat până la capăt. Și, a meritat...
Analiza făcută de autor, pe un ton surprinzător de nepărtinitor pentru un prelat creștin, dovedește de ce oamenii nu pot trăi în pace și consens. Pentru că, pur și simplu, avem mereu viziuni și idei diferite despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Prezența lui Iisus și în Noul Testament și în Coran dovedește că, de fapt, și creștinismul și islamismul vorbesc despre același ”zeu suprem”, doar că îi dau nume diferite și consideră că trebuie înțeles și adulat în alt fel decât o face celălalt. E o diferență de viziune și de metode a ”povestitorului”. Fiecare stă pe câte o parte a statuii ”Dumnezeului” și i se pare că el o vede cum ar trebui. Unul vede cartea din mâna stângă, celălalt sabia din mâna dreaptă. Și fiecare crede că viziunea lui e completă, ceea ce îl face să raționeze că doar așa trebuie acționat.
Cam același fenomen care se întâmplă, de când și-a dat duhul Inchiziția, și în interiorul creștinismului. Care, în timp, a devenit mai democratic decât islamismul și a permis existența unor curente diferite... de opinie asupra ”credinței”. Care, cu ajutorul rațiunii (”nu crede orbește”) a reușit să se recalibreze spre ”învățătura” inițială, spre mesajul original al ”profetului”: iubire și toleranță.
Radicalizarea dintre cele două religii monoteiste majore vine din atitudinea ”profeților” fondatori, din viziunea diferită asupra relației dintre religie și om, dintre ”DUMNEZEU” și om. Dacă Iisus a promovat o abordare democratică, de convingere a oamenilor, Mahomed, în schimb, a fost adeptul ”iluminării” cu sabia. Pentru unul ”oamenii” au fost ”frați în credință”, pentru celălalt au fost ”frați în supunere”. Unul a ”văzut un ”TATĂ”, altul un ”STĂPÂN”.
IUBIRE vs URĂ! LIBER ARBITRU vs FORȚARE! HAI CU NOI vs TE SUPUI SAU MORI!
Fază prin care, să recunoaștem, au trecut și creștinii pentru multe secole, alea ”întunecate”, când frica de agresivitatea musulmanilor i-a făcut să devină asemeni lor. Dar, spre norocul nostru, al occidentalilor, strămoșii noștri și-au revenit. Altfel, participam și azi la cruciade. Dacă nu cumva reușeam deja să transformăm planeta într-un cimitir nuclear...
Revenind la dramele și ”cruciadele” zilelor noastre... Oameni buni, încetați să vă mai lamentați și să condamnați politica și politicienii doar pentru că există. Mai întâi, pentru că, așa cum omul nu poate exista fără religie, nici statele nu pot exista fără politică. Apoi, pentru că, iată, și cei sfinți au făcut și fac politică, doar că se ascund în ”biserici”, nu în partide.
It`s just human nature! Vedeți peste tot în jurul vostru că tendința ființelor sociale este de a se aduna în grupuri. Așa e OMUL! Și, atunci, de ce credeți că trebuie să fim o ”turmă” unică și fericită, când fiecare are propriile gusturi la ”iarbă”?! Chiar merită să ne transformăm în roboți, doar pentru a avea o iluzorie liniște socială? Chiar trebuie să ne omorâm unii pe alții, doar ca să aibă doar unul dreptate?
Faceți-vă un bine și nu vă mai blamați pe voi înșivă pentru ceea ce sunteți. Doar vă înveninați sufletul și vă consumați energia aiurea. Și dacă vouă nu vă place asta, nu o faceți și altora. Fiți toleranți, înțelegători! Aveți răbdare cu ceilalți! Lăsați-l pe fiecare să gândească ce vrea și nu îi mai urâți pe alții doar pentru că simt altfel decât voi. Există loc și ”iarbă” pentru toată lumea...
Pe final, mai rămâne o dilemă: ne putem abține de la tendința naturală de a ne inventa dușmani?! Da! Privind viața cu mai multă relaxare și adoptând atitudinea rabinului (reprezentantul celei de-a treia religii monoteiste, care crede că nu i-a venit încă profetul):
Odată, la un rabin, vestit pentru înțelepciunea cu care judeca pricinile și cu care împărțea dreptatea, se duce și Itzic să asiste la o judecată.
Îl ascultă rabinul pe întâiul împricinat, se gândește și îi răspunde:
- "Ai dreptate."
Îl ascultă și pe al doilea împricinat și zice:
-"Și tu ai dreptate."
-"Rabi, sare revoltat Itzic, dar nu se poate să aibă și unul și altul dreptate."
-"Și tu ai dreptate", îi răspunde rabi lui Itzic.
Aveți răbdare cu voi înșivă și vor avea și ceilalți răbdare cu voi!
Comentează